Știri: Totul despre transplanturi și cancerul mamar, în noul sezon „Vreau să fiu sănătos” (6 martie 2021, TVR1)

59
Sonia Argint. Sursa foto: TVR
Sonia Argint. Sursa foto: TVR

Sonia Argint şi echipa emisiunii „Vreau să fiu sănătos” vor prezenta telespectatorilor o serie nouă de emisiuni destinate unei afecţiuni a cărei prevalenţă a crescut în perioada pandemiei: cancerul mamar. Din 6 martie 2021, sâmbăta, de la ora 10.00, la TVR 1.

Din 6 martie 2021, la TVR 1, echipa „Vreau să fiu sănătos” ne propune o serie de emisiuni în premieră, în care aduce în discuţie câteva subiecte actuale, deşi generatoare de stres şi suferinţă. „Din martie vom continua seria de reportaje destinate tuturor tipurilor de transplanturi care se fac în România. Şi tot atunci începem o serie de emisiuni ce tratează cancerul mamar, de la diagnosticare până la reconstrucţia mamară şi urmărirea pacientului post-tratament, întrucât este numărul 1 ca boli neoplazice la femei, dar, în acelaşi timp, unul dintre cancerele care beneficiază de tratament personalizat şi de vindecare, în cazul formelor incipiente… este o afecţiune a cărei prevalenţă a crescut, mai ales în timpul pandemiei, când oamenii s-au ferit să ajungă la controale de rutină, în clinici sau spitale”, explică producătorul emisiunii, Beatrice Cioba.

Cu ajutorul specialiştilor invitaţi, în fiecare ediţie „Vreau să fiu sănătos”, telespectatorii vor primi informaţii şi sfaturi medicale la obiect. Pe lângă subiectele care abordează afecțiuni grave, la „Vreau să fiu sănătos”, avem parte şi de idei ușor de pus în practică în viața de zi cu zi, astfel încât să trăim echilibrat fizic, emoțional, mental. Rubrici şi reportaje care promovează practicarea sportului şi mişcarea fizică, un stil de viaţă sănătos se vor regăsi, de asemenea, în noul sezon al emisiunii, difuzat de TVR 1 în fiecare sâmbătă, la ora 10.00.

„Anul care s-a încheiat ne-a învățat o lecție foarte importantă, și anume faptul că sănătatea este darul cel mai de preț pe care îl avem de la viață. Chiar cred că de data asta ne-am convins pe propria piele cât de bună este prevenția. Iar emisiunea noastră, într-o mare măsură, este despre prevenție. De ce nu aș ține cont zi de zi de câteva reguli ușor de aplicat pentru a mă bucura de o viață bună? Este o întrebare retorică, desigur. Fiecare trebuie să decidă pentru sine ce își dorește, iar noi, echipa Vreau să fiu sănătos, suntem săptămânal pregătiți să oferim celor care doresc sfaturi pentru o viață frumoasă și sănătoasă”, spune Sonia Argint, gazda emisiunii.

Ca şi până acum, în emisiunea „Vreau să fiu sănătos”, vorbim şi despre afecțiunile de sezon, aducem în atenție probleme de sănătate care apar în fiecare etapă a vieții și afecțiuni specifice unui sex sau celuilalt. Informaţii concrete, de la specialişti apreciaţi ne vor ajuta să învăţăm cum putem obţine sănătatea şi starea generală de bine. Sonia Argint ne dă întâlnire la TVR 1 sâmbăta, de la ora 10.00, iar înregistrările emisiunii pot fi vizionate apoi şi pe TVR+.

Comunicat al TVR

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.