Știri: Ziua Culturii Naționale

1193
ziua culturii nationale 2017

sigla icrZiua Culturii Naționale, stabilită prin Legea 238/2010 și sărbătorită în fiecare an la data de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, va fi marcată și în acest an de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări culturale, organizate în Austria, Belgia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Israel, Ducatul de Luxemburg, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.

Unele evenimente marchează atât Ziua Culturii Naționale, cât și debutul unei serii ample de proiecte menite a marca Centenarul Dinu Lipatti – ambele fiind parte a strategiei Institutului Cultural Român pentru perioada următoare. Programul reunește concerte, expoziții, spectacole de teatru, evenimente literare, recitaluri de poezie, proiecții de film și conferințe.

Sabin Bălașa Tripticul Luceafarul pictura murala Universitatea a i cuza Iasi

Sabin Bălașa, Tripticul „Luceafărul”, pictură murală, Universitatea „A. I. Cuza”, Iași

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Beijing va organiza, în perioada 12–15 ianuarie 2017, manifestarea culturală cu titlul Luceafărul – descoperirea valorilor româneşti. În cadrul acesteia, va fi pus în scenă spectacolul de teatru Luceafărul – reprezentând dramatizarea capodoperei cu același titlu de Mihai Eminescu – regia: Alina Chiriac și Andrada David, mai întâi la 12 ianuarie, la Școala Internațională „1 Octombrie” din Beijing și apoi la 15 ianuarie, la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng. Totodată, la 13 ianuarie va avea loc o întâlnire cu studenții de la facultățile de teatru și film Beijing Film Academy și Central Academy of Drama. 

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin va realiza o seară de poezie și muzică, Redescoperindu-l pe Eminescu, la 15 ianuarie 2017, la Loftbühne der Schauspielschule Berlin. Un recital din creația eminesciană, în interpretarea actorilor Emil Boroghină și Christine Schuster, va fi precedat de un recital la violoncel susținut de duo-ul Cătălin Ilea – Constantin Siepermann. 

centenar lipatti 2017

Institutul Cultural Român de la Bruxelles va organiza două proiecte culturale cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Primul va debuta la 15 ianuarie 2017 cu un concert de vioară și pian susținut de violonistul Remus Azoiței și de pianistul Eduard Stan la Conservatorul din Luxemburg, cu sprijinul Ambasadei României în Ducatul Luxemburg. A doua zi, cei doi artiști vor fi invitați la Conservatorul din Luxemburg pentru a susține două masterclasses cu elevii, grupurile muzicale și profesorii Conservatorului. Cel de al doilea proiect, concertul aniversar Omagiu lui Dinu Lipatti, susținut de pianista Angela Drăghicescu şi de violonistul francez Virgil Boutellis-Taft, va avea loc în data de 26 ianuarie la Centrul Cultural Espace Senghor din Bruxelles și va fi dedicat tot Zilei Culturii Naționale. Cu prilejul acestui concert, parte a unui proiect muzical intitulat „Romanian Music through Centuries”, va fi adusă în prim-plan și personalitatea maestrului Corneliu Gheorghiu, prin organizarea expoziţiei Corneliu Gheorghiu – Sufletul pianului, curatoriată de Ilinca Gheorghiu, fiica pianistului.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Budapesta va promova, în capitala ungară, lirica lui Mihai Eminescu. Astfel, în 16 ianuarie 2017, o selecție de poeme de Mihai Eminescu, traduse în limba maghiară, vor fi oferite, în format tipărit, studenților din cadrul Universității „Eötvös Loránd” din Budapesta. Poeziile bilingve (română-maghiară) le vor fi înmânate studenților de doi masteranzi ai programului „Limba Română, literatură și cultură” din cadrul Catedrei de Filologie Română, Universitatea „Eötvös Loránd”.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău va organiza o serie amplă de proiecte culturale pentru a marca Ziua Culturii Naționale anul acesta, serie care va debuta vineri, 13 ianuarie 2017 cu un recital poetic-muzical cu titlul Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău. În cadrul evenimentului, actorul Nicolae Jelescu şi poetul Valeriu Matei vor susţine un recital de poezie eminesciană, acompaniaţi, la chitară, de muzicianul Viorel Burlacu. Un alt proiect va avea loc la 15 ianuarie – spectacolul Ciuleandra după Liviu Rebreanu în montarea Teatrului Național „Satiricus – Ion Luca Caragiale”, la Teatrul „Nadejda Aronetkaia” din Tiraspol. Printre partenerii Institutului Cultural Român la realizarea acestui proiect se numără Teatrul „Satiricus – Ion Luca Caragiale” și Uniunea Teatrală din Republica Moldova. O altă manifestare culturală organizată de Institutul Cultural Român de la Chișinău este expoziția de pictură Florentin Leancă, vernisată pe 16 ianuarie și deschisă publicului până pe 30 ianuarie, în Galeria Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchievici” din Chișinău. De asemenea, în ziua de 17 ianuarie, Institutul Cultural Român de la Chișinău va organiza un concert susținut de Orchestra Națională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta dirijorului Cristian Florea, alături de solista Maria Florea. Partener: Sala cu Orgă.

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va marca Ziua Culturii Române duminică, 15 ianuarie 2017, la sediul Institutului, printr-un concert omagial adus Mariei Tănase, susținut de Trio Jezebel, a cărui protagonistă este Izabela Barbu, alături Mihai Melinescu și Tudor Anghelescu. În programul concertului vor fi incluse cu preponderență piese ale Mariei Tănase, dar și alte piese reprezentative pentru cultura națională.

Dorel Vișan în filmul Iacob regia Mircea Daneliuc 1988

Dorel Vișan în filmul Iacob, regia: Mircea Daneliuc, 1988

Institutul Cultural Român de la Lisabona va organiza, în perioada 12 ianuarie–10 februarie 2017, proiectul „Un secol de cinema românesc la Cinemateca Portugheză” care va cuprinde proiecția a 26 de filme românești, reprezentative pentru şase generaţii ale cinematografiei româneşti, de la pionierii săi până în anii 2000, filme selectate de Dacin Sara. În deschiderea seriei de proiecții, astăzi, 12 ianuarie, va avea loc, la sediul Cinematecii Portugheze, o masă rotundă cu presa de specialitate și cu reprezentanți ai mediului profesional din Portugalia. A doua zi va avea loc o seară de gală a evenimentului, dedicată Zilei Culturii Naționale, cu participarea regizorilor Dan Pița, Șerban Marinescu și Laurențiu Damian, directorul Cinematecii Portugheze – José Manuel Costa, directorul Centrului Național al Cinematografiei şi al Arhivei Naționale de Film – Anca Mitran, istoricii de film Titus Vîjeu şi Marilena Ilieşiu.

O altă manifestare culturală, cu titlul Lisabona citește românește, va fi organizată sâmbătă, 14 ianuarie, împreună cu Ambasada României în Republica Portugheză, la sediul Institutului. Evenimentul constă într-un maraton literar prin care vor fi promovați autori români clasici, moderni și contemporani. Fiecare cititor își va rezerva pe calendarul evenimentului un timp de lectură (circa 5 minute) și va dispune, la alegere, de unul dintre volumele aflate în biblioteca Institutului. Lecturile vor avea loc în limba portugheză și în limba română. Maratonul literar va debuta cu o lectură din Lucian Blaga în interpretarea marelui romancier portughez Rui Zink și cu un text din Mihai Eminescu, intepretat de Corneliu Popa, unul dintre cei mai importanți traducători din română în portugheză ai momentului. La eveniment va participa E.S. D-na Ioana Bivolaru, ambasadorul României în Republica Portugheză.

Willesden Green Library Brent

Biblioteca „Willesden Green” din Brent

Institutul Cultural Român de la Londra va inaugura, la 14 ianuarie 2017, o secțiune de carte românească în cadrul Bibliotecii Willesden Green din Londra, în parteneriat cu Consiliul Brent, Biblioteca Națională a României și Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Secțiunea românească, ce va ocupa un perimetru distinct în cadrul Bibliotecii „Willesden Green” din Brent (cartier londonez, cu cea mai mare concentrare de români din spațiul britanic), va fi inaugurată într-o ceremonie la care vor participa dl. Bhagwanji Chohan, Vice-Primar Brent Council însărcinat cu relația cu minoritățile, dl. Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naționale a României și dl. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român la Londra.  Ceremonia de deschidere va fi urmată de un eveniment comunitar, destinat celor mici. Grupul de bibliofili „Romanians Love Books” va derula un atelier pentru copiii românilor din Brent, în cadrul căruia cei mici vor crea figurine inspirate din cărțile noastre pentru copii. De asemenea, îndrăgita poveste Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă va fi citită în limbile română şi engleză, pentru a-i familiariza pe copiii altor comunități prezenți la eveniment cu poveştile româneşti.

Institutul Cultural Român de la Madrid va marca Ziua Culturii Naționale printr-un dublu eveniment care va debuta vineri, 13 ianuarie 2017 cu o conferință, Opera eminesciană şi dificultăţile traducerii, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei, urmată, luni, 16 ianuarie, de vernisajul expoziției A.R.T.E.C. (Arts, Rediscovery, Traditional, Eclectic, Contemporary), la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid. Expoziția va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii ianuarie.

Institutul Cultural Român de la New York a marcat Ziua Culturii Naționale prin manifestarea Ziua Culturii Naționale în Statele Unite ale Americii și Canada. La New York, în data de 11 ianuarie, în Sala Auditorium de la sediul Institutului Cultural Român a avut loc vernisajul unei expoziții de carte cu volume de poezie reprezentative pentru lirica națională, din fondul Bibliotecii Institutului. Cărțile sunt fi însoțite de panouri cu reproduceri fotografice ale portretelor autorilor volumelor și succinte date biografice ale acestora. În cadrul vernisajului, a avut loc un recital de poezie susținut de actorul american de origine română Ioan Ardelean și un recital de pian susținut de Matei Varga.

La Toronto, în Canada, vor fi organizate două evenimente. Primul va avea loc în 15 ianuarie 2017, la Consulatul General al României, când va fi omagiată activitatea de traducător a profesorului american Adam J. Sorkin prin traduceri din poezia românească. O a doua componentă a manifestării va fi lansarea cărții Autobuzul cu cocoșați – primul volum de versuri în limba engleză al poetei Nora Iuga, publicat la Editura Bitter Oleander Press, traducere de Adam J. Sorkin și Diana Manole. Cel de-al doilea eveniment de la Toronto va fi organizat marți, 17 ianuarie la Colegiul Glendon, unde Adam J. Sorkin, Diana Manole și Crina Bud (lector de limba română la Colegiul Glendon) vor avea o întâlnire cu profesori universitari specializați în limbile romanice, traducători de limbă română și cu studenții care studiază limba română la Grendon College, unde există singurul Lectorat de Limbă Română din Canada.

Institutul Cultural Român de la Paris organizează, astăzi, 12 ianuarie 2017, concertul Histories d’ amour du Petit Paris – un recital de lieduri semnate de compozitorul Matei Bucur Mihăescu, pe versuri de Veronica Micle, interpretate de soprana Alexandra Moroiu, acompaniată la pian de Matei Bucur Mihăescu, în Sala Bizantină a Palatului Béhague, reședinţa Ambasadorului României în Franţa. Un alt eveniment muzical va fi organizat joi, 19 ianuarie: concertul de debut al turneului francez „Musique roumaine à travers les siècle”, dedicat promovării în Franţa a compozitorilor români, susţinut de pianista Angela Drăghicescu și de violonistul francez Virgil Boutellis-Taft la Sala Bizantină a a Palatului Béhague, marcând totodată și centenarul Dinu Lipatti.

Accademia di Romania din Roma organizează, în 17 ianuarie 2017, un proiect multicultural care va debuta cu prelegerea susținută de prof. Nicoleta Neșu (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca/Sapienza Universita di Roma) despre opera lui Mihai Eminescu. Actorul Marius Bizău va recita din poeziile lui Mihai Eminescu, împreună cu studenți ai Catedrei de limba română din cadrul Universității Sapienza din Roma și Liga Studenților Români din Străinătate. În cadrul evenimentului, actorii italieni Roberta Costantino și Marco Mancini vor citi un fragment din poemul Luceafărul. Seara se va încheia cu un concert susținut de grupul vocal Arpeggio & Roua și invitații săi.

La Institutul Cultural Român de la Tel Aviv are loc astăzi, 12 ianuarie 2017, o seară literară dedicată poetului Mihai Eminescu, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, la sediul Institutului. Evenimentul va fi moderat de Mosari Goldenberg, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. Scriitorul Ștefan Mitroi va susține prelegerea Mihai Eminescu, natura umană a poetului de geniu, urmată de prezentarea volumului său Dulce ca pelinul (ediția 2016, Editura RAO).

Institutul Cultural Român de la Varşovia va realiza proiectul cu titlul „Ziua Culturii Naționale 2017 în Polonia”, la 16 ianuarie 2017, în cadrul căruia va fi proiectat documentarul România nemaivăzută, care prezintă aspectele tradiționale ale României actuale, evenimentul făcând parte din programul de diplomație publică și culturală conceput de Institutul Cultural Român de la Varșovia pentru anul 2017. Totodată, în cadrul proiectului „DADA ROOTS – expoziție dedicată Centenarului Mișcării DADA” (9 decembrie 2016 –5 februarie 2017), la 14 ianuarie, va avea loc concertul trupei românești Karpov not Kasparov (Valeriu Borcoș, Eduard Gabia) împreună cu Alexandra Andronic și Corina Sucarov, la Toruń, marcând Ziua Culturii Naționale.

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va găzdui, în perioada 14–29 ianuarie, expoziția de grafică Ion Creangă și personajele sale, semnată de Ary Murnu. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie și va include o lectură din povestirile lui Ion Creangă, susținută de muzeografa Andreea Tacu.

Dinu_Lipatti ultimul recital Besançon 16 sept 1950

Dinu Lipatti la ultimul său recital Besançon, 16 septembrie 1950. Fotografie din arhiva Bibliotecii Naționale a Franței

Pentru a marca Ziua Culturii Române, dar și aniversarea a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu LipattiInstitutul Cultural Român de la Viena va organiza, sâmbătă, 15 ianuarie 2017, conferinţa în limba engleză Dinu Lipatti: The Purest Gold/Dinu Lipatti: Cel mai pur aur, susţinută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai activităţii lui Dinu Lipatti. În cadrul evenimentului, Mark Ainley va prezenta documente inedite din colecţii private şi din arhivele Casei de discuri EMI, fiind singurul cercetător al activităţii lui Dinu Lipatti căruia i s-a permis să folosească arhivele sonore și înregistrările nepublicate ale EMI. Totodată, publicul va avea ocazia să asculte fragmente din înregistrări ale lui Lipatti, inclusiv din cele mai recent descoperite, cu lucrări de Scarlatti şi Brahms şi singura înregistrare cu Lipatti interpretând Beethoven, alături de violoncelistul Antonio Janigro.

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/198684260598717/

Interviu cu Dinu Lipatti, realizat de François Magnenat, Radio Geneva, 27 iulie 1950. Cu fragmente muzicale:  Chopin, Vals nr. 3, op. 34 nr. 2 și Bach-Busoni, „Ich ruf’ zu dir, Herr Jesu Christ”. Unul dintre cele trei interviuri radio acordate de Dinu Lipatti

Dinu Lipatti interpretează Sonata în la minor, KV 310 de Mozart la ultimul său recital,  Besançon, 16 septembrie 1950

Vezi: Arhiva Poesis

Arhiva Musices

Arhiva Theatrum

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.