33.1 C
București, RO
luni, 24 iunie 2024
Acasă Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Adieu, bonjour” de Florika...

Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Adieu, bonjour” de Florika Waltère

42
caraibe (1)

logo rubrica stress & the cities– Acum suntem înăuntru, Medi, nu-ți convine ceva? – Aaah, tare mi-e bine, în infinity pool spre ocean și soare… Simt cum urcă-n mine preaplinul pe care-l aștepți tu la Mamaia. Tu ți-l dorești cu ardoare, dar nu vine. În schimb, mă cuprinde pe mine, când aproape l-am uitat… Bonjour, Club Med! [pauză] – Ce cauți tu de fapt, Mijlocio, Mediano, an de an la Club Mediterrano? – Te caut pe tine, Mezină, caut pe meridian obsesia ta, că doar la clubul Thalassa din Mamaia poți deborda de exuberanță… Acum suntem în club, nu la Marea Neagră, ci în Caraibe, ca să recâștigăm feeling-ul tău de atunci. – Ce frenetic m-aș arunca în talazurile de dans și de flirt de la Thalassa! Ard de poftă să salt și eu în tumultul lor, în transa lor de veselie. Nu-i drept! De ce străbate cântul și antrenul până pe plajă, însă distracția le e rezervată doar lor, aleșilor dinăuntru? Ia ascultă: Aș da orice pentru un flirt cu tine, sau Lasă-mi mâinile pe șoldul tău de Adamo. Ce adorabile melodii! Ce încântător petrec ei! Vai, fără mine! – Copiliță în rochie albă de borangic, cusută din marama bunicii. Ești credulă și nevinovată ca Albă-ca-Zăpada! Intră și tu acolo, fă cumva să te strecori în mijlocul lumii după care tânjești! Vorbești franțuzește – de ce nu-i fraierești pe oamenii de pază? N-o fac atâția? – Of, Majoro, Majoritaro, intrași și tu în vorbă! Înțelepciunea Pământului, ai uitat realitatea? Și spaima că te saltă securitatea? [pauză] – Mde, la urma urmelor nu-i rău să ai și tu un regret că ai ratat ceva, fiindcă te păzește de alte regrete care pot urma. – Poți să fii concretă, Majo? – Regretul că ratezi iubirea învăpăiată, că nu dansezi pe valul tinereții. Fiindcă ești îngrijorată de pasențele ce trebuie să-ți iasă mai târziu. Nu-ți irosi prezentul, roasă de planurile viitorului. – Acum n-am timp să filozofez, suflete gemene! Cum pot să intru? Ajutooor! [pauză] – Câțiva băieți finuți se uită uimiți la prospețimea ta, alții, primitivi, te privesc hulpavi. Poate-i vreunul mai descurcăreț și intri cu el, juno, junico. – Ah, nu mă lua peste picior, bunico! Am și eu, dacă nu merite, măcar un șarm juvenil candid… – Îl ai! Nu observi cum te ține de mână băiatul și i se scurge sufletul prin ochi, fascinat de conturul feței tale? Iar tu? Tu ești timorată că nu poți scoate un cuvințel isteț când te privește el. – E un molâu! Nu-i în stare să-și facă relații ca să putem gusta două ore mititele din plăcerea de acolo. Seară de seară îmi pulsează inima în ritmul, melodiile și luminile dinăuntru… Dommage, il ne sait pas faire mieux. Club Med, adieu! [păcat că nu poate el mai mult, adio Club Med]

– Tinerico, Mezinico, nu te victimiza pe o iluzie, bucură-te mai bine de încântarea băiatului! Nu te mai da infailibilă! Ți-e frică și de umbra ta. Ți-e și rușine de ea. Te culege cine te-alege, nu alegi tu. – Aleg și eu, dintre cei care mă aleg! – Îți restrângi sfera doar la cei care vin spre tine. Nu te-ncumeți să trimiți un semnal celor care-ți plac spontan. – Atunci, Medi, Majo, de ce mă lăsați să mă perpelesc singură în banca mea, fără să-mi suflați cum să fac? – Fii dreaptă! Degeaba îți șoptim noi o idee sau un sfat, dacă tu-ți astupi urechile. Nu te duci tu cu capu-nainte după „prietene”, la ce nu ți se potrivește? Tu n-ai nici în clin, nici în mânecă cu berea, cu țigara, cu motocicleta. [pauză] Deși de multe ori e bine să faci cum te taie capul, ca să te izbești tu singură. – Astea-s sfaturi răsuflate, vârstnicelor! Eu trebuie să merg puțin cu clica. – E perfect! Tu trebuie să-ți dai seama ce nu-i pe gustul tău. – Mijlocica, spune-le la fiu și fiica! Să nu se lămurească de-abia când dau cu capul de pragul de sus. – Le spun, dar pasămite trebuie să dăm cu capul de prag. Altfel nu ne intră-n cap…

– Eu vreau altceva, Medi! Vreau distracție, excursii, experiențe amoroase, artistice, academice, ginși, pantofi, o mașină… – Mezi, Mezină, tot acest surplus tu pe ce miez vrei să-l adaugi? Tu ești înfrigurată să nu scapi discoteca nicio seară. Te dichisești o oră în oglindă. Nu știu ce-ți tot faci, că n-ai ce să maschezi sau să machiezi. Parcă-n fiecare seară urmează să-l întâlneștipe Făt-Frumos. – Nu-i frumos, Medi? Mă re-creez în fața oglinzii: pun pe mine zi de zi alte veșminte și podoabe, după starea și culoarea cerului, a mării, a mea. – E bine, Mezi! Bucură-te acum de iluzii, ele sunt realitatea ta! Peste zece ani oricum nu vei mai fi aeriană. – Ne disipăm, surioarelor, dacă nu ne fixăm un suport de personalitate. – Tu, Majo, care le știi pe toate, noi ce țel avem de personalitate? Bunătate? – A, nu, nu! Ar fi prea simplu. Nu sesizați? [pauză] Armonie! Vrem să ne echilibrăm trăsăturile prin care păstrăm familie, iubire, credință, artă… la un loc. Trebuie să alegem, să renunțăm la altele, mai puțin valoroase. – Cum ar fi, Majo, prieteniile de complezență sau la relațiile… digitale? –  De exemplu. Trebuie să aflăm noi  la ce suntem dispuse să renunțăm, fără să ciuntim din registrele esențiale… Tu, Mezi, ești pe cale? – Eu nu vreau să mă restrâng de la nimic. [pauză] – Așa-i bine, fetiță! Vreme trece, minte-ți vine! – Cum să renunț la amici? Aveți voi grijă, Senioarelor, să nu cădeți în mizantropie, de prea multe renunțări! [pauză] – Medi, tu cam duci greul… exceselor nestrunite de Mezi. – Nu mă plâng, Majo, așa ne găsim noi pe noi… E drept că mie îmi cad toate în cap ca rafalele. N-am timp să le sortez, tocmai fiindcă nu sunt destul de întărită ca personalitate, așa că le iau cum vin… Și mă îmbolnăvesc când nu fac față. [pauză] – Atunci spuneți-mi de pe-acum, mai marilor, cum să-mi formez, să-mi re-formez, să-mi ra-finez personalitatea? Înțeleg că-mi trebuie neapărat, e intrinsecă prezenței mele, faptelor și legăturilor mele. – Micuța mea, e-n mâna ta ce vrei să reții din noianul întâmplărilor și ce trăsături vrei să îți cultivi. Mai ales ce fel de oameni îți alegi în anturaj. Oricum, cu disciplină, odată ce ți-ai hotărât direcția. – Majo, venerabilo, ești prea teoretică. Mezi are nevoie de ceva valabil acum: păpușică,  nu vreau să te descurajez, dar personalitatea pare să nu mai fie apreciată ca valoarea ta intrinsecă, ce înmănunchează trăsăturile tale de caracter. [pauză] Pregătește-te să iei în piept avalanșa digitală, ahtiată de image, de aparențe. Dar tu rămâi cum ți-e ție bine în pielea ta, tu trebuie să știi asta. Nu te aștepta să o știe ceilalți: ei te văd așa cum te reflectă mediile. Tu trebuie să-ți recunoști ce simți, ce-ți place, ce-ți displace, ce-ți trebuie. Ție, nu altora.

–  Odihneșe-te, Medi, ore-n șir, ușoare, în relaș la mare! – Da, micuțo, ne-a venit rândul să fim „înăuntru”, e bine și mai târziu. [pauză] Știi tu că port cu mine elanul insuflat de tine? Îl tezaurizez la valori comune, cum zice Majo. – Așa-i bine, ne păstrăm toate atuurile vârstelor… De fapt, tu, Mediană, ești la vârsta de aur, ai dobândit două decenii de cunoaștere sentimentală (și nu numai) și tot două ai în față ca să te împlinești și să te rafinezi. Ai voința și-nțelegerea. Când faci tu primul pas, nimerești perfect. – Tu, Majo, cu panseurile, dar și tu, Mezi, cu rateurile, voi mă învățați să am încredere în instinctul acumulat. Să întind eu mâna spre ce-i bun, nu numai amoros, dar și frumos, pretențios sau… gustos. [pauză] Deocamdată îmi trag sufletul aici cu voi. Căci altfel, eu, mediana, sunt aia solidă, cu picioarele (tremurânde) bine înfipte. Eu sunt doamna Trebuie. Trebuie pentru părinți, trebuie pentru odrasle. Ele mă-mping în față! – Mijlocuțo, tu ești mămicuța noastră, tu cutezi pentru noi, tu trebuie să pompezi în noi, în tine. Tu ești buricul lumii. – Voi două, Mică și Mare, nu literaturizați. Dați-mi doar un dram de înțelegere ca să răzbim. Mezinica, sus cu lozinca „Noi trei suntem una, solidare!” – Ok, Tăntica! [pauză] Când suntem una, parcă se stinge și regretul nostru originar cu Thalassa! – Trist e, Mezi, că nu mai găsim la Mamaia decât o ruină melancolică, coborâtă parcă din Cuba, la 50 de ani după retragerea americanilor. Fiică frumușică, de 20 de ani suntem „in”, înăuntru! Uită-ți dorul tău neostoit, lasă-l departe, pe faleza desfundată! – Medi, Atlas-a Lumii, care le duci pe toate în spate! Uită tu dorul meu și ai grijă de tine! Zi-ne cât este de bine! – Sunt în reverie, uitați-vă și voi la ele: bronzate sau palide, opulente sau longiline, unduiesc în voaluri orientale, adiate pe trupurile lor, fiecare cu șicul ei. [pauză] Oare la fel se clatină și pe mine pielea cu carne moale, ca la cele mai trecute? – N’importe, Medi! Tu es belle! Simte-te bine! – Raze săgetează marea în bie și se spulberă în infinite particule lucitoare pe albastrul văzduhului. Palmieri țâșnesc din arabescul precis al aleilor albe și își întrețes coroanele verzi-arămii cu cerul și marea. [pauză] Francezii! Știu ei bine de o sută de ani cum să fixeze culorile insulelor în „ordre et beauté,/ Luxe, calme et volupté” [Baudelaire]. Singură, voluptatea nu stă pe lista de servicii oferite… dar e la îndemână. [pauză] Din lumina orbitoare de la piscină intru în răcoarea întunecoasă a verandelor și mă las pe un fotoliu alături de o umbră omenească lipită de laptop. Silueta gri iese amabilă din hipnoză, cu Hi, you’re here! Tresar, el se scuză că m-a confundat. Nu-i nimic, la francezi nu se ia în seamă confuzia. – Hai pe ring, hai în cercul de lumină, de muzică și dans! – Chérie, tu es belle! Lasă-mă să conduc eu. Ce ușoară ești, ce caldă. Ce aromată ești, mă-nnebunești! – Ah, Medi, mie de ce nu sunt în stare să-mi șoptească vorbe așa frumoase imberbii mei? – Mezi, ne recuperăm, nu vezi? Dar așteaptă! Deși… hmmm, cu răbdarea nu stăm bine niciuna. Și fii un pic vigilentă, Mezi. Nu tot ce zboară… – Nu puteți voi să-mi recuperați anii aceia, când mă simțeam în stare să îmbrățișez lumea întreagă, dar nu știam cum. Degeaba apăreți acum. Too late!

–  O taină mă atrage inexorabil și-mi cuprinde trupul și sufletul… Mă-înflăcărează, mă reînnoiește… – E iubirea, e primordială, Mezi! – Sexul nu e? – Ideal e când vin împreună. Sunt ca apa, dacă nu bei, te usuci. – Așa-i, tinerelelor. Până la adânci bătrâneți ne încredem în vraja iubirii, deși știm din experiența noastră, și a altora, că de multe ori ne amăgim. Pesemne setea noastră de iubire, care ne insuflă viață în placiditatea cotidiană, ne face să trecem peste luciditate, peste evidența că dezamăgirile sunt inerente. Ne frigem și ne tămăduim din nou în apa vie a iubirii. – Oh, da, Mezi, ascult-o pe Majo! iubește cu pasiune! Nu-ți fie frică! Iubește-te și pe tine! Umple-ți pe viață bateriile cu bucurie și cu speranță! Iubește năvalnic, măcar la prima tinerețe. Ia ce dorești de la viață! Mai încolo vei afla și ce ți se potrivește. Mai încolo poți să și triezi… – Bine, Mediano și Majoro, înfășurați-mă voi în mantia protectoare a unei trepte mai înalte de înțelegere! Și totuși, de ce mă lăsați voi atâția ani fertili să-mi plec urechea la ce zice mămica, tăntica, vecinica? De la corul lor antic deduc doar că trebuie să mă feresc de pasiune, că e periculoasă, brutală. – Mde! Te trăznește ca fulgerul, dar prin ea devii incandescendă, arzi la flacără mare! – Mezi, cândva vine și iubirea, dacă îi lași deschisă poarta pasiunii. Iubirea îți îmblânzește pasiunea și îți modelează viața într-o bulă magică de împlinire în doi, doar a voastră. Chiar când se sfârșește, amintirea ei, peste ani, te-ntinerește. Ai încredere, fii deschisă! – Parol, Medi! Pasiunea și iubirea sunt benefice la orice vârstă. Trebuie însă să fii pregătită la timp pentru ele… ca să nu înțelegi asta prea târziu. – Să-mi dau drumul pe toboganul pasiunii? – În orice caz, Mezi! Sigur, cu riscuri: dacă te pârjolește numai pe tine, e bine. Dacă și pe iubit, e divină. Sunteți semizei și îi fericiți și pe cei din jur. [pauză]. Dar sincer acum, căci ești parte din sufletul nostru. Ai grijă: dacă pasiunea se îndreaptă nefast spre cei din jur, cu gelozii și părăsiri, e un purgatoriu și trebuie să știi când să o curmi, tăindu-ți poate în carne vie.

– Ți-e frică de apă? – Nu, nu, nu mi-e frică deloc, știu să-not, să schiez și să mă scufund! – You’re my man, guy! [Amice, ești omul meu!] [pauză] Don’t worry, ma’am [Nu vă faceți griji, doamnă], dacă lui nu-i e frică! – Mie mi-e frică! El e așa de mic pe lângă ei… – Mami, dar sunt cuminți delfinii! – Cuminți, cuminți, pisoi, da’ mari! Ăștia nu-s ca delfinii drăguți din filmele lui Walt Disney, ăștia-s mari cât balenele și sunt de-adevăratelea! – Medi, lasă-l! Vrei să rămână ca mine, cu regrete după Mamaia? Că a fost aici, în marea lor, și că nu i-a călărit ca Poseidon? – E un argument, Mezi, merci, îmi vorbești din inimă. Tu ce părere ai, Majo? – Lasă-l, Medi! Instructorii de la Laguna Blue știu ei ce știu. Nu pot să riște un accident, ca să nu le-nchidă prăvălia. – Tu-mi vorbești din cap, Majo. Thanks! [pauză] – OK, hai, du-te cu delfinii! Dar pe răspunderea ta, tu ai grijă cum te porți cu ei! – Merci, mami! – Pisoi, nu chiui prea tare că-i sperii! [pauză] – Mami, e colosaaal! Vino și tu! Poți să-i mâni ca pe căluți! – Pisoi, eu mă bucur de pe bară de acrobațiile tale, dar fii atent! – Medi, parcă l-ai născut în lagună: s-a făcut șeful lor! [pauză]  – Da, Majo–Mezi, e colosal, într-adevăr! Ce ființei desăvârșite! Cum îl trag lin din apă cu corzile alea pe care și le-au trecut peste bot. Nu-l smulg ca șalupa de schi nautic. – Vezi bine, Medi, că sunt niște delfini cu carte: fac salturi și giumbușlucuri și au grijă să-l protejeze. – Colosal, uitați-vă la el, e-n extaaaz! Fețișoara lui e cât un soare de bucurie!

– Mămico, Majorico, tu cum te simți aici? Ce-ți trebuie ție? – Să mă-ntrebați ca acum, de bine. Dar să-mi spuneți ce faceți voi, tu, Junonă, și tu, Mediană. Să simt că sunt una cu voi. Să nu vă ascundeți în găoacea voastră. În niciun caz să nu alunecați în confidențe penibile pe la alții sau pe medii. [pauză] Ia uitați-vă la ei, ce frumoși sunt împreună! Îi zăriți? Cuplul japonez de vârstă incertă. Pe șezlongurile de sub umbrelă, cu oceanul în față. Slăbuți, discreți, cu părul cărunt. Ce păr: bogat și întins. Al lui ca o coamă pe spate, al ei ca un evantai care i se așază pe umeri. Nu vorbesc, dar citesc, absorbiți în cărți. Rar ea se ridică, pentru prânz sau înot, atunci el o ajută, imperceptibil, de departe. Când iese din apă o îmbrățișează cu prosopul ținut la distanță, îi oferă gel de plajă sau vreun pahar răcoritor. Ea îi simte atingerea și se înclină fragil și lent spre el, ca o tulpină. O fi vărul împăratului, incognito cu soția. – Nu te recunosc, Majo! Adică nu recunosc: ce-ți place la ei? Momâile alea sfrijite și înțepenite pe șezlong? La dans nu apar niciodată… – E mai lent, mai profund fiorul lor, Mezi. Nu sare-n ochi la dans. [pauză] Câteodată mă străluminează un elan de-al tău, care nu vrea să pălească în negura nebulozităților tale… Și-l primesc cu bucurie. Deși… eu mă simt de vârsta ta, Medi, chiar mai echilibrată și cu sănătatea mai bună. – Nu-i drept, Majo! Tu ți-ai păstrat cele mai bune bucăți pour la bonne bouche. [pentru sfârșitul mesei] – Acum am timp. Și știu să văd. – Tu te plimbi, Majo, dintr-o parte într-alta a domeniului, cu cardul passe-partout și cu punguța de la butic agățate nonșalant pe degetul mic. Ești în plin consum turistic? – Și ce dacă? Qu’importe? Suntem împreună. Sorbim aerul dinăuntru. Ne-am regăsit, definitiv. [pauză] Suntem detașate de mutanții conectați pe smart phone, de tinerii însurăței. –  Sunt deplorabili americanii în „săptămâna de miere”: merg la 2-3 m unul de altul, chiombiți în obiectul negru din palmă. Ocazional își fac semn că și-au transmis un mesaj pe mobil. – E de presupus, Medi, că tot virtual s-au întâlnit și… s-au iubit. – Bingo, iar acum urmează să-și procreeze copiii in vitro. Ei masivi, pătrățoși, rași în cap, tatuați pe tot corpul, iar ele subțirele, musculoase, cu sâni bombați, super active în sala de fitness… – Uite-te atent, Medi, au și ele tatuaje, plasate sexy. [pauză] – Sunteți din altă lume, majorelor, ceilalți vă pot depista cu ochiul liber. Pe deasupra, nu purtați permanent teniși sau adidași. – Mezi-mico, ne fericim că le degustăm pe toate, câte le-am sortat după chipul noastru. – Voi, Tăntico și Bunico, le aveți pe toate! Dar nu le culegeți plenar, voi v-ați tocit impetuozitatea. – Fii blândă cu noi, Mezinico! Nu ne mai tănti atâta! Căci te purtăm în noi peste tot, tu rămâi impulsul nostru adânc. Bravo, fetița noastră, ești tenace! Hai la noi în brațe! Stai zburdalnică la noi în suflet!

Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.