Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Amiaza îngerilor” de Florika Waltère

36
cuplu florika waltere

logo rubrica stress & the cities– Vrei să intrăm aici, iubita? – De ce nu? E restrâns și e foarte plăcut… Dar nu e prea aproape de unde locuiești? Nu te cunosc chelnerii? – Nu se uită ei după mine când alerg noaptea pe alei pe sub tei. – Nu ai mâncat încă aici, la doi pași de tine? – Nu. Vin mereu cupluri de îndrăgostiți, iar eu m-aș simți și mai singur. Prefer să mănânc lângă Romexpo, localurile sunt aglomerate, dar neutre. Nu-s departe de birou, mănânc și-mi văd de treabă. [pauză] – Pe unde ai umblat tu prin lume, DiDi, câțiva ani aici, câțiva dincolo, în China, Rusia, SUA, Olanda, România, Finlanda, unde te-ai simțit tu mai bine? – Cel mai bine mi-a mers în China și în America, am prins ani buni. –  Nu mărefer la conjunctura de afaceri. Ci unde te-ai simțit tu mai la îndemână, mai la locultău, cu oamenii dimprejur? – Peste tot unde ne-am întâlnit noi, iubita! [pauză] – Come on, DiDi, zi-mi unde ți-a plăcut ție mai mult. Altgel: la care dintre escapadele noastre te-ai simțit tu mai bine? – La București, începutul idilei noastre este acolo… Am vrut să o păstrez cât mai mult, adică să ne întâlnim acolo din nou și din nou. – Ți-e teamă să nu ne pierdem în altă parte? – Mi-e teamă să nu te pierd… în lume. Să nu mai fii tu, cea pe care te știu, dacă schimbăm locul. – Da’ nu l-am schimbat de atâtea ori? – Adu-ți aminte, iubita, ce tertipuri foloseam eu la început ca să ne întâlnim tot la București… Apoi am încercat la Lausanne. – Și eu am fost altfel? – Nu, ai fost în naturelul tău. [pauză] Apoi, la Berlin mi-am zis „aici e în elementul ei, e în a doua casă”… Au urmat Belgia, Italia, Franța… erai peste tot la îndemână, erai aceeași. – Ți-am spus doar, DiDi, când sunt cu tine sunt acasă! – Oh, oh, oh, ce generosa iubita! Mul-țumesc! – Dar invers, DiDi, eu sunt îngrijorată să nu te pierd… – Unde? În lume? Ha-ha-ha! –  În Asia, dacă ar fi să ne întâlnim acolo. Cine știe ce tabuuri te-ar apăsa și ai fi altfel? – Cine ne pune, my lady, să mergem acolo?  –  Aha, misérable! Ți-e teamă de tine de fapt? – De ce să provocăm pericole, iubita? [pauză] – Ok, DiDi, nu te vom provoca… global. [pauză] Ne e foarte bine așa. [pauză] Ești conștient, DiDi, de șansa, de întâmplarea minunată că ni s-au întretăiat drumurile prin aer? – Și că mi-a venit pornirea generoasă să te conduc de la aeroport până la tine acasă? – Și că mi-am permis extravaganța salvatoare să te invit în revanșă la concert. – Eram oricum pregătit să nu scap șansa de a te invita seara. – Știi că păstrez bilețelul albastru pe care ai desenat sensul vieții în prima seară? – Da, iubita, ni s-au întâlnit căile pe cerul albastru.

–  La București, cu tine, m-a cuprins un dor năvalnic de… tinerețea mea… trunchiată. [pauză] Știi ce-i „dor”, DiDi? – Da, am aflat ce înseamnă la voi „dor”, „doina” și „Miorița”. [pauză] Și mie  mi-a devenit conștient un dor, cu tine la București… Un dor de Europa. Spre locuri unde mai fusesem, dar nu le cunoscusem, iar cu tine le vedeam altfel. – Cred că-ți faci iluzii despre Europa, DiDi, și mai și ca mine! [pauză] Vrei să spui „locuri mentale” sau „de inimă și dor”? – M-ai înțeles bine, iubita. Vino mai aproape! [pauză] Tinerețea este starea ta de spirit. Unii sunt bătrâni la 20 de ani. Tu ești mereu proaspătă! – Ah, DiDi, pentru asta meriți o sărutare pe clavicula stângă.

– Nea-aa-ța… Ce-mi fa-aa-ci? [pauză] – Nimic… te miros… – A ce miros? – MmMm… a pâine! – Ți-e foame! Hai la breakfast! – Mi-e foame de tine! – Nu și de Veneția? – Veneția poate să aștepte, încă o sută de ani… Ești de acord? – De acord cu bread…fast? [pâine rapid] – Mda… pâinea mai întâi și Veneția apoi! [pauză] Ești alintată… – Doar de tine… – Ai glezne subțiri, ți le încercuiesc cu două degete.

–  Când le-ai arătat nemțoaicelor cum să se uite la pagoda de aur cu clopoței din expoziția asiatică de la München… – Nu cred c-am intrat în vorbă cu ele! – Nu. Te-ai uitat și tu absorbit la dantela de aur filigranată expusă în cutia de plexiglas… Îți aduci aminte? – Da, de expoziție, că era foarte bine dotată. – Nu. Că ai atins delicat postamentul într-un colț… și pagoda a fremătat din toate frunzulițele agățate pe crestele arcuite și a zumzăit ca un cireș înflorit plin de albine. – Nu-mi aduc aminte! – Ei, bine, atunci doamnele au căzut pe spate cu ”Wow”! Iar ție ți-a răsărit pe buze un zâmbet poznaș ca al lui Jackie Chan și-mi venea să ți-l sorb acolo pe loc! – Aha! Te ții după actori! Și de când, mă rog, îl simpatizezi? –  De mult. Când nu ești cu mine mă uit la filmele lui. Iată, am mărturist! [pauză] Știi că semănați? – Asta-i bună! Ce am eu în comun cu clownul acela? Mai e și scund pe deasupra! – Nu-i clown, DiDi, e un actor comic simpatic, cu mulți fani.Aveți chestii serioase în comun: sunteți amândoi tributari tradițiilor din Hong Kong… A! și vrăjiți de reclamele de neon de acolo. Sunteți mari patrioți locali! Vă păstrați o condiție fizică foarte bună. Și zâmbetul poznaș, ce-i drept, mai rar la tine. – Da, am fost un copil poznaș… ca și feciorii mei. Dar pe mine m-au băgat iute părinții în cămașa de forță a internatelor britanice. – Stai așa, DiDi! Nicăieri nu am văzut așezăminte mai draconice ca celulele universității pentru funcționarii imperiali din Nanjing! – Cum spui, în Hong Kong au combinat sistemele în ce au mai dur. –  Uită-i, DiDi, în strictețea lor! Acum eu sunt fanul vostru! [pauză] – Păi, atunci să mă asociez cu Jackie Chan! – Bună idee! Dacă îți cauți vreodată un job mai uman, vreau să spun cu mai mult timp liber… – Tu crezi că el sau sosia lui au timp să respire? [pauză] – Nu! Doar noi ne bucurăm de luxul acesta. Noi suntem… îngeri.

– Te simți bine, DiDi? Aș vrea să-ți spun ceva și nu știu cum… E ceva foarte intim, personal, dar e legat de tine… – E de bine, iubita! Dacă e legat de tine și de mine, nu poate fi atfel! – Da, e de foarte bine. Îți mulțumesc. Nu! „Îți mulțumesc” nu e bine. Îți sunt recunoscătoare… Nici așa nu e bine, sună prea solemn. În orice caz, îmi dai atâta iubire! [pauză] Darling, când ne privim fără să vorbim, simt anemona de apă cum își mlădiază firișoarele în pieptul meu și simt undele calde cum trec de la mine la tine, prin priviri, mângâieri, sărutări, și ne unesc venele în același sistem de vase comunicante. Sau cum îmi crește gigantic în piept o floare fantastică a Georgiei O’Keefee, ce ne cuprinde cu totul în petalelel ei. Uneori ne ținem doar de un deget sau nu ne atingem, însă undele noastre sunt în circuit. Când nu ești cu mine, adorm închipuindu-mă la tine în brațe… – E bucuria mea, iubita, să fiu cu tine și să te iubesc, nu trebuie să-mi mulțumești. – Vezi? Tu ai spus-o cum trebuie: e vorba de iubirea mea pentru care îți sunt recunoscătoare. Că adun atâta lumină și frumusețe în mine și că ție pot să ți-o dau, să-ți dau prinosul meu de sentiment. Iar tu știi să-l primești și să mi-l dai și mai puternic înapoi. E împlinire. – Să nu deranjăm minunea, iubita, cu prea multe vorbe. Să o protejăm, să o păstrăm doar pentru noi.

– Ce frumos se deschide scara în fața noastră, DiDi! Amplă, barocă, grandioasă… – Nu e nici prima și nici ultima scară majestuoasă pe care urcăm, iubita! Ca la teatrul din Helsinki, unde urcam ținându-ne de mână pe scara largă cu covor roșu și cu balustrade de marmură. What a feeling! – Noi coborâm, DiDi! Imaginea asta nu putem să o avem decât de sus, din capul scării. Sensul mișcării noastre este în jos. Ca și sensul sufletesc, de altfel. – Ce vrei să spui? – Noi suntem deja în cer și singura direcție posibilă e doar în jos, majestuos. [pauză] – O fi în jos, dar eu te țin de mână tot timpul. Nu te scap, ca și pe treptele de la – Pinacoteca din München, de la Palatul Mogoșoaia sau de la Opera din Paris. [pauză] – Am avut un vis!Cu noi? – Cu noi sunt cele noi. Ăsta a fost înainte de emigrare. Alergam pe scări în sus. Pe o scară în spirală, dintr-un turn deschis de lemn, ca o clopotniță foarte înaltă, plasată într-un oraș mare german, cu dealuri la orizont. Poate la Stuttgart. Alergam după soră-mea, ea era ca-ntotdeauna iute de picior. Până la urmă am pierdut-o din vedere și gâfâiam cu greu în sus… ceea ce s-a demonstrat acum la maturitate! – Ba e invers, iubita! Ea gâfâie acuma, fără să știe prea bine pentru ce, în timp ce tu ești în echilibru, cu scara la picioarele tale! – Sunt în echilibru pentru că mă ții de mână. Și pentru că pot să mă uit în ochii tăi până în adâncul sufletului… și pot să tac.

– Asfințitul incendiază pereții. Vezi? Tot patul luminează ca un rug… – Suntem în foc, iubita! Uite-ți umbra pe perete, ce flexibilă ești! Ai slăbit puțin? – E soarele galanton și mă alungește. Și pe tine. – Vino să dansăm pe rug și să ne prelingem pe pereți… – Glisăm ca păpușile-umbră filigranate din dansul sacral balinez. Suntem doar noi doi pe scenă, DiDi, și nu avem public. Nu ne trebuie nimeni. Lumea poate să dispără.

– Cum am ajuns în hotelul acela sordid de la autostradă? – Era doar mic, iubita. A fost un hotel de vis! – Da. De-abia când am ajuns în pat ne-am dat seama de… vis. Patul acela triplu care ocupa toată camera… – Și capta tot soarele. – Da, soarele dinspre vale, parcă eram suspendați deasupra brazilor. [pauză] Da’ nu căutam noi atunciun hotel la autostradă. Cum a fost, DiDi? – Ai pierdut tu zborul fiindcă ți-a fost rău. – Am uitat… criza aia dezgustătoare, aproape două zile m-a ținut. Când mi-a trecut, m-ai dus tu cu mașina o mie de kilometri. Parcă nu mai mersesem vreodată cu mașina prin univers, suspendată ore și ore în omniprezența noastră împlinită. Ții minte, DiDi? La radio cânta fata aia romantică ”Nothing compares to you” [nimic nu se poate asemăna cu tine]. – Da, iubita, un cântec trist de absență, dar te țineam de mână și eram topit înprezența ta. [pauză] Așa am ajuns la restaurantul de pe autostradă. Îți reveniseși și erai nemâncată de două zile. – Da. La masă mi-am dat seama, iubitule, că te persecutasem cu criza mea. Te dădusem afară când ai venit cu puiul prăjit în camera de la hotel. – Nu puteam să te las singură în durerea ta și eu să mănânc la restaurant. – Oh, God, mi s-a făcut și mai rău de la miros și te-am trimis pe hol. [pauză] Mă apucase disperarea, nu de boală, că pe ea o știam. – Ratai avionul și pierdeai o întrunire. – A, nu! Colegii știau de crizele mele. Eram disperată că te pierd pe tine, că fugi speriat de boala mea. [pauză] – Hmmm, îmi amintesc: am avut sentimentul că reînviaseși și că te recuperai turbo… prin sex. Mi-a fost teamă că mă iubești pentru ultima oară. – Ești un loyal lover,  DiDi, să-mi spui asta după atâția ani! De fapt… [pauză] – Și tu ești loyal, iubita! – De fapt… eu sunt teren mișcător, iubitule, mereu mi-a fost teamă că ne pierdem. Și de-asta te iubesc mereu de parcă ar fi ultima dată. [pauză] Mă ierți? – Iubita mea, dar asta e formidabil la tine, pasiunea, o simt. De-asta vin de fiecare dată la tine de parcă aș fi la prima iubire. [pauză] – Amorul tău ne salvează, DiDi, și… umorul.

– Nu crezi că suntem zgârciți cu iubirea noastră? – Că ne întâlnim prea rar? Dar tu nu poți mai des, iubita, eu mă pliez după tine.– Știu eu? [pauză]  Parcă ne drămuim iubirea ca să țină 100 de ani. – Nu e rea metoda, iubita, vezi bine că ține! – La fiecare întâlnire ne eternizăm mereu altfel. Consumăm porții îndestulătoare dintr-o roată de căldură și lumină. Ne încălzește cât timp așteptăm revederea, o lună, două, trei… După ce am rostogolit-o peste noi, îi păstrăm lumina sub piele și în gând. Între două roți de iubire celelalte zile trec, nesemnificative. – Ești melancolică? [pauză] Nu te-am iubit destul? Nu ți-e somn? [pauză] Te-ai retras în coconul tău de așternut și nu m-ai sărutat… Așa e bine. Lasă o mână, un picior, un fir de păr afară, te rog. Trebuie să te ating când ești lângă mine, chiar și în somn. Să simt cum circulă sângele între noi ca o transfuzie binefăcătoare. – Nu crezi, DiDi, că avem un singur suflet, împărțitit în două corpuri puțin diferite ca formă și putere? – Și culoarea diferă, albeața mea!

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.