Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe: „Cotidian” de Florika Waltère

42
cotidian

logo rubrica stress & the cities– Ești fetiță mare și tot mama ta îți citește la culcare! – Mami! De ce pe tine și pe mine ne cheamă într-un fel, vreau să spun numele de familie, pe papi îl cheamă în alt fel și pe sora ta o cheamă altfel? Noi nu suntem o familie? – Sigur, mami, suntem o familie… Numele se schimbă dacă te căsătorești… – Păi papi nu e din familie? – Este, minunico! Ce faci ochișorii ăștia îngroziți? [pauză] Uite cum a fost: papi și cu mine nu ne-am căsătorit… dar nu e nimic rău în asta! Nu ne înțelegem noi bine cu toții și ne iubim? Ce-i cu mutricica asta plângăcioasă pe tine? – Vai, vai, vai, nu sunteți căsătoriți!  – Totul e bine cu noi! Lasă-mă să-ți șterg lacrimile! Uite, ți-ai udat toată perna! Culcă-te, scumpica! Mâine te duci la școală. [pauză] Nu spuneai tu că prietena ta stă doar cu mama ei, pentru că părinții au divorțat? Uite, papi și cu mine nu avem cum să divorțăm, pentru că nici nu ne-am căsătorit! – E adevărat, mami? Voi nu puteți să divorțați? –  Nu. Pentru că nu suntem căsătoriți. – Niciodată? – Niciodată! –  Atunci e bine… – Vezi? E bine. Culcă-te liniștită, că mâine e o zi nouă! Așa, minune, dormi senină pe aripile de fluture ale lui Morfeu… Să-ți usuce el lacrimile dintr-o suflare. Somn ușor și-o sărutare…

– Ia mai inventează tu, mami, niște cuvinte simpatice în germană! Bine că papi și cu mine putem să le descifrăm. – Putem compune, mami, o „Culegere de perle noi în limba germană, îmbogățită de migrația românească”. – Meine Lieben [dragii mei], nu sunt singura care mă izbesc de greutățile insurmontabile ale limbii germane; și Mark Twain se plângea de ele, deși era mare germanofil. Știați asta? – Acum o știm de la tine, atotcunoscătoareo! – Dacă tot mă dați prin târbacă cu insuficiențele mele la germană, spuneți-mi vă rog ce înseamnă „stehlen” și „stählen”? – Ia mai zi odată, că eu nu-l aud decât pe „a fura”.  – Vedeți? Trebuie să îl auziți și pe „a întări”, de la oțel, Stahl.  – Păi, nu pronunți tu bine: odată este „e” lung și jos și o dată este „e” lung și … – Și tot jos! – Ba nu, „a întări” îl are pe „e” lung și sus! – Sigur, e o diferență infimă, dar intenționată, ca să puneți piedici străinilor și să îi discriminați lingvistic. Ca să nu mai vorbesc de articolele „der, die, das”, care sunt anapoda; luna e masculină și soarele e feminin! În nicio limbă romanică nu e anomalia asta, iar englezii au făcut ordinea lor simplă. – Take it easy, mami! Noi germanii am prevăzut de secole cu articolele noastre inclasabile după evoluția actuală a sexului uman, pe care mișcările LGBTQ l-au amestecat în curcubeu. [pauză] – Sigur ați sporit cu germana talmeș-balmeșul din lume… Dar voi v-ați gândit ce soartă aspră apasă pe mine să lupt cu articolele germane până la sfârșitul vieții? – Și pe noi să trebuiască să te tot corectăm, cum ne-ai cerut? – Aveți recunoștința mea veșnică! [pauză] Oricum, am să ies și eu pe stradă cu o pancartă pe care voi cere simplificarea limbii germane în sprijinul migranților. ”Black Tongues Matter” [limbile negre contează]. Ca să nu mai spun că noțiuni curente în restul limbilor, voi le-ați numit altfel în germană. Și tot voi vă supărați când nu înțelegeți câte ceva care se cheamă la fel în celelalte limbi. – Ce vrei să spui? – Uite, că tot suntem aici la piramide: cine este Nefertiti, de exemplu? – Nu cunoaștem, o fi vreo stea nouă. – Ce vă spuneam! Am văzut-o ieri la muzeul din Cairo, idealul frumuseții feminine! Și voi nu știți despre cine vorbesc, în așa hal i-ați pocit numele! – Aaa, Nofretete vrei să spui… Da, egiptenii au un simț aparte al fastului! – Care nimerește ca nuca-n perete la germani! – Hi-hi-hi, papi, cum migălește cameristul să deseneze pe patul vostru o inimă din petale roșii de trandafir… Hi-hi-hi, te-a șocat, nu? Când ți-a pus cameristul un trandafir în mână! – Păi, normal, Fräulein [domnișoară], cum să primesc eu flori? De la bărbat la bărbat? – Ia lasă-l, madmoazel, pe papi în pace! Germanii sunt sobri! – Nu și tu, mami: tu i-ai spus cameristului ”thank you” și i-ai zâmbit… – Nici tu, păpușă: tu te-ai jucat cu opera cameristului și ai înfipt în inimă o săgeată din petalele răsfirate pe pat. – Ei, papi, cum te-ai descurcat cu săgeata lui Cupidon?Te-a ajutat cu ceva la „romantismul” german? – „Du-te, Fräulein!” – O-la-la, papi! Acum ai învățat să dai și ordine pe românește! Te știam doar cu „iartă-mă”, „mulțumesc” și „la revedere”! – Pe tine trebuie să te trimită cineva la plimbare, că tu nu ai limită! – Papi, de-abia acum vrei să-i pui tu limite? Bine și mai târziu… Altfel doar eu ce o mai țin din scurt pe românește! Bine că am învățat-o limba maternă, ca să am aplomb când o iau la scărmănat! [pauză] Păcat, în loc să ne spunem lucruri frumoase în română, că tare e melodioasă limba… – Mami, mami, hai nu te melancoliza: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint…” – Nu sună frumos, păpușă? [pauză] De ce stâlcim noi cuvintele și le tocăm frumusețea cu replici meschine? În adâncul nostru nu vrem să le maltratăm, și totuși ne învârtim pân-amețim în aceleași cercuri de argumente înguste și îndrăcite. De ce nu ne trece prin cap,înainte să rostim cuvintele, cât de simple și de frumoase sunt și câtă plăcere ne putem face cu ele? – „Acolo între izvoare iarba pare de omăt, flori albastre…”

– Draga mea, m-a sunat grădinarul că au debarcat „turcii” cu papornițe la noi în poartă și că stau pe scări. Eu sunt în ședință. Poți să te duci tu mai devreme acasă și să-i instalezi în camerele de jos, ca să nu mai avem deranjul de data trecută? [acasă] – Pesemne că frații nu au mai putut să îi țină la ei… – Draga mea, tu nu te-ai săturat de bucătăria năclăită și de plita electrică arsă de fierturi, pe motiv că tot vine femeia la curățenie peste trei zile? – Dar sunt doi prieteni la ananghie și nu puteam să-i lăsăm pe stradă… – Ești tu prea înțelegătoare. [pauză] Toate bune și frumoase până când a scăpat el la cină că ei au de fapt un apartament la fostul proprietar, dar dacă locuiesc în el pierd automat garanția depusă ca gaj în bancă. – O fi avut și proprietarul acela neajunsuri cu aparatura de bucătărie devalizată și cu pereții stropiți de sosuri. – Ce l-a străfulgerat ea cu venin când i-a scăpat lui păsărica! Atunci am fost de-a dreptul furios: să profite de noi, când le-am făcut acest serviciu pe gratis, însă doar provizoriu, până își găsesc apartament. – Dar nu au găsit apartament ieftin și central… – Nici n-au căutat, draga mea; le-am adus ziarele degeaba, că ei nu aveau voie să le citească pe motiv că îi distrăgeau de la rugăciuni… – Da, „ziarele, sunt unealta dracului”. Oricum, ea mi-a câștigat prietenia pe viață cu sfaturile ei capitale  despre nutriție… Pot să îi ajut când ei trec printr-o perioadă de dezechilibru. Și să trec cu buretele peste deranjul meu…

– Explică-mi, te rog, dragule: sistemul școlar, sistemul juridic și cel medical, ca să le numesc doar pe astea cu care e confruntat tot cetățeanul. De ce nu funcționează bine în Germania? În ciuda caracatiței birocratice care înghite atâția bani! – Ba funcționează sistemul… banii circulă… Sărăcie extremă nu avem… – Ca mare expert în sisteme trebuia să înțelegi că sistemul este in-compre-hensibil! – Dacă o iei așa global, orice sistem are un bug [greșeală de programare]. – Nu o iau global deloc, mă leg de sistemul german, în care viermuim și noi. E plin de bugs! Și nu te mai strădui să mi-l justifici după ce l-am experimentat pe pielea meaatâta amar de ani. [pauză] – Tu mereu găsești ceva în neregulă… Și e foarte bine așa! Gândește-te ce monotonie, ce plictiseală cruntă ar trebui să suporți tu, dacă nu ai găsi cu lupa dimineața la frühstück [micul dejun] nicio greseală de care să mă fac eu vinovat, comisă ieri, alaltăieri sau pe cale să o comit pe ziua în curs. – Ar fi într-adevăr înfiorător! [pauză] Rămâi tu egal cu tine însuți, iremediabil în eroare; ca și mine, iremediabil cicălitoare. Așa ne păstrăm amândoi echilibrul… instabil. – Corect, am găsit formula coabitării!

– Nu-i nimic grav, omule, tot ceai verde este, doar că are aromă de lămâie, bea-l liniștit! – Cum, am cumpărat eu ceaiul ăsta? – Dar e la fel de bun, chiar mai bun după gustul meu. – Unde e cutia? – Te uiți după ce termini masa. – Acum trebuie să văd diferența! Unde e cutia? – Cea veche e la hârtii și cea nouă unde știi… – Într-adevăr, ambalajul e aproape la fel. Data viitoare trebuie să mă uit mai bine ce cumpăr. De ce să fac eu o astfel de greșeală? – Capitală, vrei să spui? Ei bine, fiindcă ești om. – Eu sunt un robot, știi bine, și nu funcționez decât programat după listele tale. – Fără discuție că te-au robotizat toate smarturile alea de cea mai recentă generație pe care ți le comanzi regulat. Vezi că în curând te vor comanda ele pe tine, cu inteligența lor artificială. Și ai grijă să nu  rămâi cumva deconectat, că știi bancul, poți sucomba de dezorientare… – Ura, vine, vine epoca viitorului, ce bine! Nu voi mai face nicio greșeală. – De fapt circulă mulți ca tine prin viață, ca roboții, dar tu ești primul… – Primul la greșeli? – Nu! Ești primul robot care are conștiință de sine. – La complimente ai fost tare întotdeauna. – Și tu la fapte: uite ce lalele grase, frumoase și setoase mi-ai adus; au băut deja pe jumătate apa din glastră. Ca să nu vorbesc de mango și papaia, îmi trec din gură direct în sânge. Mai puțin prunele… – Așa-i, n-au niciun gust, data viitoare nu le mai cumpăr. [pauză] – Mereu mă întreb ce merite deosebite am eu, personal, ca să mă bucur în fiecare dimineață de florile astea binecuvântate pe care le văd pe fereastră… – Nici eu n-am niciun merit, în afară că le tai din când în când. – Ba tu ești plin de merite… – Ah, da, îți cunosc  teoria: m-am născut la timpul și la locul prielnic… – Să sperăm că și copiii noștri vor putea păstra standardul nostru de viață… – Îl păstrează! – Ți se pare, ei încă se hrănesc din osânza adunată de părinții lor și de stat, dar asta nu poate ține mai mult de o generație…

– Cândva am avut o inițiativă de strâns coeziunea în familie… – Aha? Noi în Japonia, cât timp nu lucrăm, trebuie să ne dedicăm acestui țel! Femeile în primul rând. – Eu am fost modestă, am propus doar o duminică pe lună. – Slab! Și a dat ceva roade? – Fiica mergea la grădinița germană și nu făcea încă pian, dans, tenis, shopping sau tembelizare în grup…  Bine, nu le-a făcut pe toate de-odată, că am fi înnebunit. Am insistat eu să avem o zi de familie, cu un program de distracție comun, fără mult stress de organizare: să plecăm toți trei undeva în preajmă, să luăm mesele acolo și să ne întoarcem spre seară, în funcție de sezon. – Și cine făcea programul? – Democratic: o dată eu, o dată el, o dată fiica, iar ceilalți doi trebuiau să se supună, le place sau nu le place, de dragul familiei. – Adică unul se distrează și ceilalți se uită? – Sigur că nu, trebuia să fie un program pentru toți trei, doar ideea să vină pe rând de la unul dintre noi… Și nici nu se potrivea în fiecare lună, dacă scoatem din socoteală concediul de vară și ieșirile tradiționale de Crăciun și de Paști la bunicii germani… Ar fi fost de 9 ori pe an. – Cu o floare nu se face primăvară, dar zi-mi ce-a ieșit din asta! – Nimic: l-am aplicat de două ori, o dată am propus eu să mergem la Zoo, altă dată a propus fiica să ne dăm cu săniuța pe colina de la marginea târgului, deci totul pe-aproape, comod… Când a venit rândul consortului, a zis că el se retrage din program, căci lucrează toată săptămâna (cinci zile a câte șapte-opt ore) și că „Am Sonntag will ich meine Ruhe haben” [„Vreau să fiu lăsat în pace duminica”]. [pauză] – Tipic occidental! Americanii ticăie la fel! [pauză] – La urma urmelor e de înțeles punctul lor de vedere, fiind crescuți în ideea că bunul tău plac, individualismul vreau să zic, e sacrosanct. [pauză] La voi, la Kumagaya cum e? [pauză] – La noi, când nu lucrăm, și asta e în general duminica… [pauză] Ce mai, la noi toate zilele după lucru sunt Family Days, iar de ele nu poți să scapi nici mort… Că și pe morți îi sărbătorim mereu în familie. [pauză] Tinerii au început să se răzvrătească. Deci nu știi cum e mai bine. – Bine e să știi ce-ți trebuie ție și alor tăi și tu să faci slalom ca să-i mulțumești pe toți. – Ha-ha-ha, trebuie să fii artistă la ski.

– Dar „dânsul” nu mănâncă cu noi astă seară? – Nu, Suissa, el nu mănâncă seara, bea doar o bere și își taie o feliede brânză, pe care o ronțăieîn colțul lui, pe couch. – Ei, nu se poate, că doar nu e un couch potato, poate i-o fi și lui foame sau chef de vorbă… Fii și tu mai drăguță cu el încotidian! Ce ți-a făcut? De ce nu-l ierți? [pauză] – Suissa, nu ești prima care-și face griji că nu mănâncă cu noi: Cardi îl tot compătimea acum câțiva ani… Eu, care îi știu schema, l-am poftit de formă o dată – de două ori să stea cu noi la masă, măcar un vin să ciocnească.  El o zicea pe-a lui „Mai târziu”. Cardi continua să mă pistoneze; până la urmă i-am spus ei să-l poftească. A refuzat-o, bineînțeles, iar apoi m-a săpunit el pe mine că de ce am trimis-o în camera lui, că îl înghesuie prea de aproape străinii la el în casă. [Sie treten ihm zu nah.] Ceea ce-i corect, la câte hoarde românești și internaționale dau năvală prin curte și prin casă pe nepusă masă. [pauză] Așa că, Suissa dragă, totul e spre binele nostru, ca să nu trebuiască să ne pierdem acum în traduceri germane. [pauză] – Vai, ce trist! Ție nu ți se pare trist, Lorelai? – Mais pourquoi, Suissa? Il est très gentil [e foarte amabil cu noi], îi place să ne servească, ca și pe Pisi, și se bucură de la distanța lui că noi ne simțim bine. De-asta am și venit aici, ca să fim toate trei împreună. Iar el nu ne ignoră de fel: mănâncă cu noi de dimineață și ne spune poante amuzante… – Suissa, Lorelai are dreptate, el așa se simte bine… și eu la fel, după atâția ani. Gândește-te că ne lasă să trăncănim în voia noastră pe românește… Voi nu știți germană, el nu știe franceză. [pauză] – Je trouve ca triste, quand même. [Totuși mi se pare trist.] – Moi, pas du tout, Suissa [mie deloc], găsesc că este foarte empatic. – Ah, tu Lorelai, cu înțelegerea ta psihiatrică pentru toți și toate…   – Pentru tot ce e normal, Suissa, chiar frumos în cazul de față. – Mă rog, puncte de vedere. [pauză] – Mă întrebați ce mi-a făcut? – Da! E un om empatic și simpatic! – Sunt și eu de acord cu Suissa: este pașnic, protector și… insesizabil. – Vreți să știți când s-au rupt niște resorturi între noi? [pauză] Ehe… nu la multă vreme după ce am început… – Dar a trecut atâta timp! Iartă-l! Uite ce frumos s-a dat pe brazdă! – Suissa, draga mea, nu știi tu ce gesturi sau ce vorbe ale partenerului îți ridică vraja de pe ochii și suflet, de ți se pare dintr-odată că celălalt e un străin… [pauză] – Of, Lory, cum să nu știu! Știți și voi cât de bine o știu… Dar hai să ascultăm doleanța ei! [pauză]  – Odată am avut un business cu o tipă de la firma lui. Din întâmplare l-am întâlnit pe „dânsul” pe un hol discutând cu un coleg. În trecere i-am salutat, celălalt mi-a răspuns amabil, el s-a făcut că nu mă vede… de parcă s-ar fi rușinat cu mine. – Poate că nu te-a văzut! – Nu-i așa! Acasă l-am întrebat de ce nu mi-a răsuns la salut și… a dat din colț în colț cu niște scuze transparente… – Hai că prea ești sensibilă! Nu spui tu că acest incognito te-a aranjat de minune ca să nu ai de-a face cu grupul lui de amici anoști, de care oricum nu aveai timp și chef! – Aici ai dreptate, Suissa: ulterior m-am felicitat că nu-mi pierd timpul cu placizii ăia! – Vezi? Și el te lasă în apele tale! [pauză] – A mai fost ceva, dur, tot pe-atunci. [pauză] Eram cu copila pe stradă în centru pe la ora prânzului… El ieșea de la un restaurant unde mâncase cu niște parteneri. Aia mică, vreo 5 ani să fi avut, l-a văzut înaintea mea, a aleargat cu mânuțele întinse spre el și s-aagățat practic de el. [pauză] Dânsul, foarte la neîndemână, nu a știut cum să scape de ea. Eu am luat-o de acolo cât am putut de repede. Ce-o fi fost în capul lui? [pauză] Mititica, ce-o fi fost în suflețelul ei? – Ei, nu, nu, nu dramatiza tu în locul ei! Copila a uitat. Nu spui tu că ei au fost dintotdeauna un trup și-un suflet? – Ok, Lory. Dar ce-or fi crezut și oamenii ăia care erau cu el? [pauză] – Draga mea, erați de puțin timp împreună, iar copilul nu e al lui. Clar că amicii ăia ar fi fost oricum contrariați și asta l-a derutat! – Lory, te-ntrerup! Vedem bine că între timp fiica este a lui, cu toate fibrele! – Ok! Eu nu zic, Suissa, ca tine, că s-a dat pe brazdă. Dar unii bărbați au nevoie de mult timp să se maturizeze, alții nu reușesc niciodată performanța asta. Lui i-a trebuit timp ca să-și sorteze sentimentele și atitudinile față de voi, ca mamă și fiică, de care nu era deplin conștient la vremea aceea…Bine că ai rezistat! – Ah, dragelor, mult timp m-a chinuit scena asta… Mă înțepau și colegii mei că de ce nu vin cu el la party-urile de firmă? „Nu e partenerul salonfähig?” [apt de scos în lume] [pauză] Cu timpul am devenit și eu ca ei, opacă. Mă consolez că îmi va folosi cândva ca să mă pot desprinde de toți și toate, că sunt, ca să zic așa, liberă spre alte opțiuni. [pauză] La fund rămân însă… discontinuitatea și neîncrederea. [pauză] Ce mai, funcționăm pe unde diferite… – Nu-i deloc așa! Stați bine înfipți împreună pe trei piloni masivi: fiica… pisica și… banca, cu datoriile! – Hmmm, ocazional, papi și fiica îmi vin cu idei nostime: la un Crăciun mi-au făcut cadou un tricou verde de casă, gen uniformă de poliție germană. Pe piept au pictat ei cu litere albe de o șchioapă HOME POLICE. [poliția casei] Fac pe respectuoșii când pun tricoul pe mine! – Vezi ce drăguți sunt împreună, nu-i așa, Suissa? – Gata, Lory, destul i-am făcut proces! Acum îl achităm! Îi prescriem toate abaterile din mileniul trecut! Iar tu să știi că nu ai motive să-ți iei alura asta stoică de resemnare, care te și îmbătrânește! [pauză] – D’accord, elvețiencelor! Neutrelor! Arbitrelor! De azi ia sfârșit mica glaciațiune! [pauză] Pa-a-a-pi! Tu ești bine acolo în colțul tău? Nu vii să stai cu noi? – No way, girls! [În niciun caz, fetelor!] Ce să caut eu în sporovăiala voastră? Chemați-mă dacă vă trebuie ceva.

Germania

Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.