– Cu ce luare-aminte mă privește odrasla! Ce bine stă ea cuibărită în săcuțul dintre sânii tăi! –Da! E un bebe bunuț și studios. Cred că o fascinează contrastul părului negru cu mantoul roșu. – Nemțoaica de lângă mine e mai contrastantă. [pauză] Simt eu cum se înfiripă o prietenie între noi. Uite cum nu mă scapă din ochi! [pauză] Ce încrezătoare privește lumea! – Să știi că-i place cu metroul. E lin. Stăm comod pe banchetă. Te poate privi în voie pe lateral. – E civilizat. Bine că nu suntem la Londra, în metroul lor rablagit și în stațiile lor insalubre… – Și la București e civilizat metroul. Și lumea care circulă cu el. – Cunoști stațiile monumentale de acolo? – Cea de la Politehnică, pardosită cu marmură roșie din Apuseni? Pe care poți să studiezi fosile marine de milioane de ani? – Aia e grozavă! Mai sunt și cele noi, cea de la Eroilor, cu cupolă de sticlă și cea aerodinamică de la Valea Ialomiței. – Gata, mergem cu bebe în excursie cu metroul la București! – Doar să ai grijă să nu nimerești la orele de vârf! Că nu-ți mai folosește marsupiul. Și nici plasa de siguranță pe care o împletești cu degetele în jurul căpșorului. [pauză] – Uite că începe să scâncească. Of, of, of, grea e viața de bebeluș: oamenii ăștia mari înțeleg greu sau nu înțeleg deloc ce le spui. Ți-o fi și ție cald sau frig sau vrei să stai altfel. Cine să te înțeleagă? [pauză] – De… procreator ce mai știi? – A dispărut real și virtual. Înainte de asta mi-a îndrugat tot felul de baliverne promițătoare. Iar pe la prieteni tot felul de zvonuri despre mine și că nu-i al lui copilul. [pauză] E mai bine așa: absența e măcar ceva concret. – Asta nu-i bine, trebuie să te aperi, pe tine și pe copil. Ai fost la consultări la Oficiul Juridic al Copilului? [pauză] El, tatăl, ar putea să se informeze care sunt legile în Europa înainte să trăncănească pe la colțuri. – Nici să n-aud de Oficiul copilului! Ferească Sfântul să mă care el ani de zile prin procese pentru dreptul la educație și la concedii cu copilul, pe motiv că îmi aruncă lunar 100 de euro. Nu-mi trebuie banii lui! – Dar poate îi trebuie copilului, e dreptul lui legal, de care tu îl privezi pentru că ești în afect! – Până reintru într-un serviciu calificat, mă susțin cei de la Job Center. – Cei de la Job Center îți vor cere dovada că i-ai cerut bani tatălui. Așa funcționează sistemul aici, ceea ce mi se pare perfect legitim din p.d.v. al copilului. – Hai, c-am ajuns! Nu-i așa că locuim ultracentral? Fără lift. Nu urcăm mult. Stăm la primul, dar vine ceva zgomot de la stradă. Uite, ăsta e dormitorul! – Știu că vă răsfățați! Aveți un pat imens! – Vrei să spui că e camera minusculă! – Odrasla unde doarme? – O pun în copăiță lângă mine în pat. Dar are și pătuțul ei, în colț. E acum după perdea. Stai tu aici pe pat, cât îi fac eu o băiță ca s-o culc. Nu e loc de trei în bucătărie. [pauză] S-a trezit fetița în apă! Ești un peștișor jucăuș din zodia peștilor? [pauză] N-ai idee ce baltă a făcut în bucătărie! Împroașcă apă din albiuță cu frenezie și chiuie fericită. Mă trece spaima că sare cu totul din băiță! – Stai liniștită, e prea micuță ca să sară! La anu’! – Acum îți facem o demonstrație de luptă corp la corp, ca s-o bag în pijămăluță. – Să te ajut? – Două mari contra una mică? Nu-i fair! Ha-ha-ha, trebuie s-o lăsăm și pe ea să râdă de mine, că nu-i prind mânuțele să i le bag pe mânecă și nici picioruțele să i le bag în pantaloni. Trebuie să ne obosim nițel amândouă, ca să dormim mai bine! [pauză] – Bătrânul unde doarme? – Pe canapea, în living. E tare de treabă! O iubește la nebunie și se bucură să facă baby-sitting cât sunt eu la cofetărie cu minijob-ul. – Bravo! Ține-te de minijob, ca să rămâi în evidența celor de la Oficiul Muncii! Și-l faci fericit pe bătrân că stă cu bebe! – Și eu sunt fericită! Cine știe dacă aș fi putut să am un copil altă dată? Iar dacă „procreatorul”, cum îi spui tu, e neom, mai bine ne lasă în pace din start.
– Mămico, până la urmă botezul a ieșit totul foarte bine. Ești mulțumită? Cum ți-a plăcut? – A fost cât se putea de bine în situația dată. – Eu ți-am spus să îi dai telefon părintelui cu 5-6 zile înainte, că are și el o vârstă și mai uită. – Dar i-am spus cu două luni și cu două săptămâni înainte și i-am trimis și două emailuri alaltăieri. – Nici așa n-a fost rău: odrasla a fost stropită cu apă din cristelnița de marmură a evanghelicilor. N-a mai scufundat-o părintele în cazanul de aramă pe care-l aduce de-acasă. – Nici n-am observat chestia cu cazanul. Poate e mai bine pentru copil, pentru că nu era prea cald în biserică și apoi… de ce să nu fie botezat și cu ceva de la protestanți? Că doar suntem în biserica și în țara lor. – Ai pregătit un prânz pe cinste, nu doar o gustare. Tu le-ai făcut pe toate? – Da, eu! Crede-mă că nu știam nici eu ce să fac mai întâi. În primul rând copilul cere să sugă când i-e și lui foame, mititica, ea nu știe câți invitați am eu. – Eu m-am oferit să preiau sarcini de la tine. – Ai făcut și-așa destule, acum am avut noroc că m-a ajutat și „procreatorul”. – Chiar așa, era foarte bine în rol. Dar ce-i cu el? Când e, când nu e! – Uite ce e, eu sunt fericită când e cu noi și se implică, iar de data asta s-a purtat impecabil. – Așa să-l țină Dumnezeu! În timpul slujbei m-am rugat la Fecioara Maria să ai parte de un tată bun pentru minunica ta!
– Bătrânului i-e foarte rău. A venit servicul paliativ să vadă ce pot să facă pentru el. Tare om bun este și tare îmi doresc să sufere cât mai puțin. [pauză] Când mă îngrijesc de el, sare copilul să-l bag și pe el în seamă. Nu pricepe nici ea, mititica, la doi anișori, că trebuie să mă ocup și de altcineva. – Ești o mană cerească pentru bătrân, singur cum e el pe lume… – A, nu! Are un fiu și o fiică în Carolina de Nord. Au venit aici să-l vadă săptămâna trecută. De treabă și ei. – Da’ ei au plecat și tu îl îngrijești. – Ce-a făcut el pentru mine și pentru copilul meu, nici părinții nu fac pentru copiii lor. Cum m-a primit în cămăruțele lui pe gratis! Și mi-a dat cât a putut el din puținul lui! Acum suferă că mă împovărează prea tare cu boala… – Să te țină Dumnezeu dârză și să-ți dea putere să le duci pe toate! – Păi, ce să fac altceva? Să intru în depresie? Doar cei care nu au răspundere pentru alții se lasă duși de depresia lor. – Tu ești olteancă curajoasă și optimistă. Vei răzbi!
– Copiii colegilor tăi germani ce fac? [pauză] – Foarte divers… mai mult advers. În primul rând cam jumătate din ei nu au copii. Ceilalți au câte unul, mai toți de la soțiile de care au divorțat, deci nu-și prea calcă pragul și nu prea vorbesc despre ei. – Dar ce fac tinerii în viața lor? – Slab în general: una e încă studentă la 32 de ani, alta e la a treia căsătorie, cu câte un copil de la fiecare soț… – Nimic nou sub soare: se poartă familia „cârpită” în lumea occidentală! – Rezon! Noi nu suntem „cârpite”? – Altul se droghează… – Știu și în România copii de familie bună care sunt pierduți pe panta asta. – Altul e în adicție cu jocurile pe calculator și zice că-și câștigă existența cu ele: când are noroc și câștigă 1000 de euro, când mănâncă la maică-sa, când îl șantajează pe taică-su cu amintirile contra 1000 de euro, pe care îi joacă mintenaș… – Hai că nu s-au terminat tinerii capabili în Germania! – Mai sunt și două odrasle de pus în vitrina succeselor, pe lângă fiica noastră, dar astea sunt excepții. Și pleacă oricum în America, unde nu-i încorsetează ierarhiile și birocrațiile din sistemul german. – Atunci e clar de ce le trebuie migranți nemților! – Vezi însă că nu le-a ieșit calculul: ei umblă cu limba scoasă după migranți de pus în vitrina profesională, umblă după Fachkräfte [specialiști]. Pe care nu pot să-i adune din Mediterana.
– V-am găsit pe pagina orașului că oferiți cursuri de germană pentru migranții români. Locuiesc aici împreună cu băiețelul meu de doi anișori. Soțul meu e român, adică tatăl copilului, căci nu suntem căsătoriți. Este într-o situație grea, nu are loc de muncă, nu știe germana, nu are cui să se adreseze. A venit acum din nou din România și-mi stă la ușă. – Dar nu este partenerul dvs. de viață? Spuneți că e tatăl copilului. [pauză] Dvs. sunteți familia lui, dați-i drumul în casă și ajutați-l! – La Oficiul Copilului m-au sfătuit să păstrez dreptul de educație doar la mine și să iau pensia alimentară de la statul german, pentru că oricum el nu poate să ne ajute, dacă tot pleacă în România. Iar acum e din nou la mine la ușă pentru că nu are cui să se adreseze. Iar la dvs. se vorbește româna. – Dați-mi-l vă rog pe el la telefon, că e doar om matur, tată de familie, ca să-i explic cum poate să se ajute singur și la ce uși să bată. – Vorbiți mai bine cu mine, că tot eu am să sun în dreapta și în stânga, ca și până acum. –Doamnă, vă rog, îi voi da explicații doar în limba română și îi voi da adrese și linkuri cu informații exclusiv în română. [pauză] – Da, doamnă, vă ascult, mă numesc Lăcătușu. – Dacă sunteți lăcătuș calificat, aceasta este o meserie foarte bună acum. Ați putea obține chiar o diplomă germană după o practică la locul muncii. – Nu, doamnă, sunt șantierist. – De ce nu mai aveți de lucru? – Nu știu, doamnă! Nu știu germana. Aveți niște cursuri în limba română? – Nu sunt în română, dar sunt explicate pentru români. Aveți un creion ca să notați unde găsiți informațiile despre curs? – Da, scriu. – www… – O secundă, cum ați spus? V, E, V, E? Nu, domnule, ca pentru internet, de trei ori dublu w. – Dublu ce? – Ați putea să mi-o dați din nou pe soția dvs.? – Mai bine îmi spuneți mie, doamnă, că el are doar cinci clase din România. –Scrieți, vă rog, câteva link-uri, telefoane, emailuri. Oficialitățile preferă emailurile, fiindcă rămân în calculator și merge mai repede. – Dar acestea în ce limbă sunt? – Sunt în română pentru el, dar sub aceleași linkuri găsiți desigur informația și în germană, ca să îl puteți ajuta dvs. – Vă mulțumesc foarte mult. – Ideal ar fi să se califice. Este cel puțin tânăr și puternic? Ce vârstă are? – 28 de ani. – Foarte bine, e tânăr, are timp să învețe. – El zice că nu are timp, pentru că trebuie să facă bani. Caută mereu drumul cel mai scurt. – Dar dvs. cât de tânără sunteți? – Eu am 38 de ani. – Atunci aveți ceva mai multă experiență și puteți să îl educați. – Scuzați-mă, doamnă, m-am străduit îndeajuns cu el. Acum am un copil de crescut. Nu pot să cresc și un matur.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
