– Sunt fabuloși, uriași, intenși, roșii… Dar de ce trebuiau… o sută? – Nu sunt nici pe jumătate o sută, sunt câți ani ai tu. – Sunt ireal de frumoși… Unde i-ai comandat… în rai? – Am relațiile mele locale, my lady, sus. – Sus? Sus de tot? Mmm… caută! – Să caut și mai sus? – Daaa, mai caută, să ieșim din peisaj, să ne eliberăm prin… caaa-thaaar-sis. – Să intru în neant, vrei să spui? – Doar în nirvana… – Nici gând, vino jos mai bine, lângă mine, pe pat. – Nu-i pat, DiDi, e o baie de petale. – Tu ești o ploaie de petale, iubito, ești o mare de trandafiri. [pauză] – Am o stare, cât o maaare de bunăstare, de parcă îmi înflorește pe dinăuntru brațul tău de flori… și îmi umple pieptul. Nu simți ce umflată sunt în pene?
– Te rooog, Dear Darling, te rog, DiDi, nu insista, nu știu să cânt, sunt afonă… nu am niciun talent. – Eu cred că le ai pe toate și le ascunzi de mine. Încearcă, e simplu în karaoke, ai cuvintele, ai melodia. – Pleeease, n-am ureche muzicală, te sperii și fugi. La școală aveam cea mai mică notă la muzică, era suferința mea, înțelege-mă. – Dar poți să încerci, te ajută aparatul, poate nu ai avut stimulentul potrivit până acum. – Mă simt așa de bine, nu mă împinge la acțiune. Lasă-mă doar să mă bucur de cum mă răsfeți. De ce vrei tu recompensă… orientală? Ești pașă? – Nu, nu, nu. Eu stau la picioarele tale. [pauză] Îmi dai voie să îți cânt eu ceva? – Asta da, desigur, ce vrei tu… Sau cântă-mi ceva în limba ta! – Pot să-ți cânt o serenadă, dar liber, fără acompaniament? – E perfect… [el cântă] – Cum îți place? [pauză] – E foarte… adânc, parcă îmi cânți din… fundul Siberiei. – Ți se pare trist? Așa sunt astea la noi, triste, de dragoste neîmpărtășită. Și voi aveți „doina”, care îți sfâșie inima. – Nu e cazul nostru acum, noi suntem happy. Nu ai ceva și din repertoriul… internațional? – Cum să nu: Besame mucho e bine? – E foarte bine. [el cântă] – Știi ce cânți? – Nu, dar melodia e foarte sentimentală, ceva de dragoste și sărutări. – Înțelegi textul? – Nuuu, șoptește-mi tu poezia. – „Sărută-mă, sărută-mă cu foc/ De parcă noaptea asta ar fi pentru ultima dată/ Sărută-mă, sărută-mă cu foc/ Ce teamă îmi este că o să te pierd…” – Noi nu ne pierdem. Nu, nu ne pierdem, doar ne îndepărtăm puțin, o lună, două, trei, și ne regăsim mereu și mereu, împrospătați. – E prea romanțios totul. Nu ți se pare că suntem într-o telenovelă? – Nici vorbă, iubita mea, pentru că nu se uită nimeni la noi. E pura realitate, însă e doar a noastră.
– Îți place piața asta? Te simți bine aici, iubita? – Frumoasă noapte, înmiresmată, cu stele și cu inflorescențe albe prin copaci și prin curți. Și marea asta de oameni pătrunși de miracol. – Da, e cam multă lume, dar am aflat că așa e la toate bisericile din București. – De ce ai ales-o pe asta, DiDi, pentru Înviere? – E cea mai aproape de mine. – Știi că am visat-o, cu mult timp în urmă. – A fost un vis cu înțeles dacă nu l-ai uitat. Ce-ai visat? – Eram în biserică și era întuneric, pâlpâiau doar lumânările oamenilor adunați la o ceremonie. La un moment dat a venit peste noi o viitură de inundație. Făcuseră ravagii în anii aceia. Fiecare a dat buzna afară cum a putut. Iar eu m-am salvat pe o movilă cu iarbă care ieșea din apa murdară. Și atunci a ieșit și soarele și m-am uscat la soare. – Era ceremonia ta? Înseamnă că s-a rupt ceva, și a fost totul spre bine. [pauză] – De ce fac gălăgie tinerii ăștia din fața noastră și nu așteaptă în reculegere? – Lasă-i, iubita, sunt tineri. – Să se ducă direct la petrecere, dacă asta așteaptă! – Lasă-i, fă abstracție de ei. – Dar nu mai putem să ne șoptim o vorbă. Poate se și îmbrâncesc peste noi. – Mă duc să-i rog să păstreze puțină liniște… – Ce le-ai spus, DiDi? Ați râs complice și pe urmă s-au potolit. – Ei, ți-am spus că am relații locale… sus.
– Chiar ai relații foarte sus, DiDi. Unde ai găsit cozonacul ăsta senzațional? Totul, ouăle roșii, lumânările, m-ai înnebunit, ai și drob, super tradițional. Să nu-mi spui că ești ortodox! Există asemenea excentrici la voi? – Să știi că există mulți creștini, catolici și protestanți, în urma misionarismului. – Nu mi-ai spus ce religie ai. – E așa de important? – Pentru mine, da. – Sunt budist. Important nu este ce credință ai, ci să ai credință. – Da, asta e important. Lămurește-mă: ce faci dacă te bâzâie o muscă și apoi îți cade în ceai? – O scot cu o linguriță și îi dau drumul pe fereastră. E o vietate și are și ea rostul ei în natură. – Dar Extremul Orient este cunoscut pentru cele mai crunte atrocități. – Peste tot sunt uscături, oameni fără credință sau morală… [pauză] Ex soțul tău ce credință are?– E catolic, dar nu practica deloc, participa însă ocazional la ce sărbătoream noi ca ordodocși. – Înseamnă că te iubea… – Nu știu, el nu comunică. Nu mi-a arătat-o. Demult nu mai exista niciun fel de… intimitate între noi. Iubește însă foarte mult fetițele. – Nu se poate să le iubească doar pe ele fără să te iubească pe tine. Asta nu se poate. [pauză] Iar comunicarea e cu dublu tăiș, mai ales azi, când se prăvălește peste noi cascada de vorbe din spațiul virtual. Cipurile semiconductoare evoluează razant și ne transmit informații pe care noi nu mai avem timp să le gândim și le luăm de-a gata. – Dar eu nu vorbesc de comunicare virtuală, ci de cea de la om la om. De a-i spune celuilalt ce simți pentru el și ce intenții ai cu el. [pauză] – Poți să-i faci nonșalant declarații neacoperite. Te-ai gândit? [pauză] Eu îți spun însă acum că am intenția să te strâng în brațe. – Tu o și faci, cuvântul tău e acoperit. Te știu eu, ești un hardliner [un tip ferm].
– Azi e o coincidență… unică. Adică nu-mi aduc aminte să mai fi fost vreodată așa târziu, în mai. – Ziua ta și sărbătoarea voastră religioasă? Mă bucur că ești cu mine, iubita. Ai fi crezut? – Nu. Nu, deși… parcă am avut cumva o premoniție. – Că ne vom întâlni? – Da. E greu să o readuc la suprafață, aproape am uitat-o pentru că nu am putut să o înțeleg, să îi dau un sens. – Sporești suspansul? – Nici nu știu dacă are sens să-ți spun. – Încearcă.
– A fost odată… când am împlinit 19 ani, în prag de bacalaureat și în pline pregătiri pentru examenul de la universitate. Bunica are ideea tradițională să îmi pună busuioc sub pernă în noaptea dinaintea aniversării, ca să-l visez pe alesul vieții mele. Eu îmi doream atunci o revelație cu cel pe care credeam că-l iubeam la 19 ani… – Ei, care-i visul? – Dar trebuie să știi contextul… Mi-e greu să readuc din ceață o alegorie. [pauză] În fine, visez că stau culcată în patul meu din camera mea de-acasă, de la părinți, și că îl aștept pe el, pe prietenul de atunci, să vină de la baie, și să se culce alături de mine, deși nu ne culcaserăm vreodată acasă, la părinți. El nu vine. Într-un târziu se deschide ușa silențios, și nu în maniera lui, val-vârtej, și cineva se strecoară înăuntru și rămâne la ușă. Sunt pe jumătate adormită, dar neliniștită și mă ridic în capul oaselor ca să văd cine a intrat. Nu e un tip înalt ca prietenul, e suplu și e oarecum măsliniu sau nu-i pot distinge trăsăturile, estompate de veioză și de somnolența mea. Stă lângă ușă și se uită calm la mine. A, da, e un vietnamez din cei cazați de Ceaușescu în blocurile din cartier, după ce le-a dat azil politic. Îmi trece teama fiindcă omul e atent să nu mă sperie și vine extrem de încet către pat, privindu-mă tot timpul liniștit și concentrat. Se așază pe colțul patului. Lent și prevenitor, ca și cum ar vrea să se apropie de o pisică recalcitrantă, mâna lui imaterială mă mângâie pe frunte, în timp ce se întinde sub palpumă, pe marginea patului, la un metru de mine, având grijă să nu mă atingă. Și adorm de-a binelea, în vis. [pauză] – Tot îți mai e teamă? Don’t worry, be happy, iubita! [pauză] Și tu chiar vrei să stau pe margine și să nu mă ating de tine? – Și tu chiar vrei să ieșim din vis? Unde suntem așa de happy? Unde tu ești „un prinț frumos și tinerel, că doară tocmai Viorel mi-a fost menit… el a venit dintr-un afund de răsărit…” Asta-i doar o poezie, DiDi, nu te impacienta. E o poezie ca un basm. – Dacă tu ești fericită în basm sau în vis, în Germania sau la București, sunt și eu! Acolo unde vrei tu.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
