– ”The apparition of this face in the crowd; Petal on a wet, black bough”. [„Apariția acestei fețe din mulțime; Petală pe o ramură udă și neagră”, In a Station of the Metrou, versuri de Ezra Pound] – Dar suntem în plină lumină și nu într-o stație de metrou american. – Wow, le știi, ești americancă? – Vin de acolo. – Deci nu ești, altfel nu ai fi nimerit poezia, la ce carte se face în America. – Nici tu nu ești, nu-i așa?… Dar nici japonez, după statură și oricum după figură, deși declami haiku-uri sub cireșii înfloriți din bătrâna lor capitală. – Vin și eu tot de acolo. [pauză] Ar fi păcat să pun întrebări… doar una de curtoazie, de fapt e o rugăminte: pot să te însoțesc pe aleile ninse cu petale de cireși? – Se acordă, după cum ai spus, fără întrebări. [pauză] – Fac o probă de dialog fără întrebări. E o zi strălucitoare. Cu prea multe autocare. [pauză] – Și noi tot din ele am coborât, sir. Interesant e că mai toți turiștii sunt localnicii japonezi, care vin în pelerinaj la templu. – Mai mult japoneze, ciripitoare, vorbitoare, vânzolite, obositoare. – Ca petalele pe ramurile negre. – Nicidecum, ele sunt brune toate, ele sunt ramurile, nici măcar nu poartă chimonouri. Fața ta e petala albă înconjurată de petalele roșii ale părului tău ca focul. Și ochii tăi ca cerul. [pauză] – Ai o înclinație orientală pentru culori. Ai capul pleșuv cu profil puternic. – Te apropii în haiku-uri de… orientul originar, dar lucrez la New York. – Și eu la Boston. – La o aruncătură de băț…
– Aș fuma o țigară pe terasa aia, e o priveliște de carte poștală, în marea asta de inflorescențe… – Și de aparate foto. – Văd că nu ai aparat. – Rețin momentele în memorie. – Și în versuri… – Sunt inginer. De fapt lucrez mult în natură, la baraje… pentru irigații. Văd multe culturi agricole. Mă fascinează mai ales câmpurile rotunde din Midwest… – E masiv industrializată agricultura acolo. – Da, și e o minune americană: cum omul, muncitorul, o furnică, răstoarnă tarlaua aia imensă ca o tipsie plină de roade. – Poți să transferi minunea în… Orient, ca să ridici nivelul și acolo. – M-am gândit, dar acolo nu merge sistemul, nu poți să ridici decât armata în țara lui Saddam sau a lui Gaddafi sau împrejurul lor. – Poftim o țigară, ca să nu părăsim haiku-urile. – Nu fumez, dar mă duc să iau ceva de băut… – Ah, merci, chiar îmi place campari orange. Delicios, cu sucul de portocale proaspăt stors. – L-am ales în culorile înflăcărate ale părului tău… și ale bluzei. – Eu lucrez la birou, întruna la birou, și în avion, frecvent. Îmi place să mă uit la nori când zbor, dar adorm repede și nu am timp să îi poetizez. – Hai spre centrul vechi; au păstrat străduțele din trecut intacte, cu prăvălii și cu mici restaurante. Erau și gheișe în casele de oaseți. – Hai să ne ospătăm.
– La hotel stau la penultimul etaj și văd în depărtare aleea spre templu. Vino s-o vezi. – Ce direct ești, poate ești totuși american. – Îți dau dreptate, americanii se poartă ca niște bădărani cu femeile… [pauză] Dar nici ele nu merită mai mai mult. – ??? – Nu umblă decât să-și ofere sexul cât mai scump, fie unui soț bine remunerat, fie ocazional cu cine le afișează în localuri de lux. – Ai grijă să nu te linșeze în țara pruderiei… – În țara lui Clinton și a Monicăi, vrei să spui. Suntem liberi… și totul e permis. [pauză] – Prefer să vii tu la mine. Hotelul are în dotare periuțe de dinți și aparate de ras. [pauză] – Vin, dacă au și condoame. – Ești american de-a binelea! – Iertare! N-am pus nicio întrebare!
– Am eu condoame, încearcă-l pe ăsta… – Și tu ești americancă, poate irlandeză. – Spune-mi Iri. [pauză] – Iri, e prea mic ce mi-ai dat tu, ajută-mă să-l pun. [pauză] – Nu e mic, ești tu mare. – Mare mi-e dorința, să intru în părul tău de foc. – Stop haiku, zburăm acum. – La mine sau la tine? La Boston? La New York? – Fără întrebări.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
