– Ne calcă în picioare fanii de la mondiale! Cum scăpăm de turma dezlănțuită? – Dincotro vine gloata alcoolizată, că doar nu-s stadioane în inima Berlinului? – Au instalat video-stadioane! Știu cum îi trișăm, DiDi! O luăm pe cărările lăturalnice către Zoo. [puțin mai târziu] – Aici e mai calm, iubita! Ce-nseamnă ”Wiese”? Uite, acolo în iarbă, scrie ”Love-Wiese” pe pancarte. – „Pajiște de făcut dragoste”. Da, în Germania avem voie, DiDi, chiar și în public, aici pe iarbă! Dacă ne face plăcere, totul ne îndeamnă! Hai să căutăm o bancă la umbră ca să ne mâncăm înghețatele… – Mă lași, iubita, să-mi odihnesc capul în poala ta? – Atunci îmi odihnesc și eu picioarele în pantofii tăi masivi și moi. Sunt noi? – Nu! Sunt Bugatti! Dă-mi mie pantofii tăi! – Poftim! Nu-s Bugatti, dar sunt roșii! Ah, nu, DiDi! Sunt prăfuiți! Îi pui taman pe cămașa albă ca zăpada! – Îi pun la inimă, iubita, ca să bată în ritmul pașilor lui Albă ca Zăpada! – Ah, dar nu pe cămașa albă! – Îți place ție? – Îhî, ce reiuri fine are! – Dacă-ți place, atunci n-o mai scot! – Nici așa de mult nu-mi place, DiDi. [pauză] Auzi greierii pe pajiște? – Aud greierii din poala ta, când foșnește fusta roșie de tafta… – Știi că pe bulevardul ăsta se ține vara Love Parade? – Aha? – Unu până la două milioane de oameni îndrăgostiți, mai mult homosexuali și lesbiene, se bulucesc pe bulevard și prin acest parc vast și liniștit. Se iubesc prin boschete sau în văzul tuturor, se droghează… Se perpelesc într-o orgie de simțuri, murdărie și scandal… Toate band-urile techno urlă de-odată… – Cine-i supraveghează? – E multă poliție pe bară. Și salvări. Eo isterie în masă, se revarsă puhoaiele mai ca la Oktoberfest din München… – Ce-mi povestești tu, iubita? De Sodoma și Gomora? Tu vrei să mă distragi de la pacea din poala ta! – N-ai știut, DiDi? Berlinul este bastionul decadenței germane… e lampa care atrage pe cei fast, funny and furious ca pe muște; de un secol aici se tot lansează revuluția și avangarda nației. [pauză] – Ce bine e în poala ta! – Acum 100 de ani la București domneau alte obiceiuri: de ziua regelui, de 10 Mai, pe bulevardul Kiseleff, „la șosea”, poporul se bătea cu flori… – Probabil că și la Berlin, că nu or fi inventat românii bătăile cu flori… – Tot ce se poate, deși nu cred că și-ar fi făcut nemții atunci atâta murdărie în capitală cât își fac acum… Revin la București: nu demult, defilau de două ori pe an tancurile, armata și boborul și preamăreau pe conducători… – Uită-i, iubita, uită-i! Ne e bine, ne gâdilă o rază, ne cântă greierii, ne înmiresmează iarba și trandafirii… eu te iubesc.[pauză] – Ce bine arăți, DiDi! Ai avut concediu? – Așa ceva nu există la noi. Concediul meu e când mă întâlnesc cu tine. – Dar cu mine nu te… bronzezi. – M-am bronzat la golf. Nu-s prea… galben? – Ha-ha-ha! Nicio grijă! Galben e culoarea mea preferată. Acasă am pereți zugrăviți în galben… N-ai văzut câte rochii și bluze galbene port? Când nu mă-mbrac cu tine! Uite, de data asta sunt eu mai galbenă – am stat la solar!
– Prima dată la Berlin, am venit în vizită la prietena din liceu, care se stabilise acolo înainte de căderea zidului. Ea încă nu-și revenise din „șocul zidului”. – De ce, iubita? Nu s-a bucurat, n-a trăit euforia reunificării? – Nu. Ea era pe partea de vest, iar asta a însemnat pentru ea o învălmășeală de nedescris în mijloacele de transport, prin magazine așijderea și, ceea ce era acut pentru ea care își căuta serviciu, avalanșa de cereri ale ex-RDG-iștilor la oficiul muncii. Îi făceau concurență, iar ea era net dezavantajată ca străină. Era o busculadă generală în Berlin la începutul anilor ’90.
– Mi se pare că oricine se uită la noi vede că ne iubim… Mă simt cumva expusă și mi-e… jenă. – Și eu mă simt expus, dar nu mi-e jenă, așa se traduce starea noastră interioară de bine. Însă nu-mi fac griji că ceilalți ne citesc, prea sunt absorbiți de alergătura lor… Ce este profund, esențial, rareori se vede cu ochiul liber. [pauză] – Am venit de patru ori la Berlin, nu-i așa? Please, ajută-mă să-mi amintesc: am stat la Adlon și pe Friedrichstrasse în est, la Palace și Avalon în vest… am prins toate anotimpurile. – Cu Potsdam suntem acum a cincea oară, iubita! Dar trebuia să mai mergem o oră afară din Berlin? – DiDi, merită să venim cu metroul până aici… Acest palat Barberini e nou-nouț, ridicat aidoma cu cel al lui Frederic cel Mare de acum un sfert de secol, după un model italienesc… – Au bombardat aliații și Potsdamul? – Da, masiv! După război ruina a fost demolată și în perimetrul palatului s-a plasat o parcare… până acum câțiva ani, când Hasso Plattner, șeful de la SAP… – Firma de soft germană? – Da, unica firmă mare de soft germană. Foarte mare, grație fondatorului ei. Ei bine, Hasso este și mare colecționar de impresioniști francezi, are o sută de tablouri în colecție, unul și unul. – Aa! E un colecționar și mecena de tip american: concentrează concerne și averi, ca să le ofere apoi oamenilor de rând… – Asta nu le place deloc nemților, care se pretind toți egali, sunt socialiști până în vârful unghiilor, fapt pentru care mult timp i-au pus bețe în roate cu autorizațiile de construcție… Ce vom vedea noi acum, fast și capodopere, nici nu bănuim cât bănet și stăruință l-au costat pe Plattner… Câte obstacole financiare și impozite prohibitive i-au ridicat în cale. Cu totul altfel decât americanii, DiDi, care-și celebrează oamenii de succes… – Lasă că la americani succesul scuză mijloacele! – Știu și eu? La nemți nu ajungi la succes din cauza mijloacelor… „sociale”, care te sancționează din startul inițiativei. – Oricum, nu duc lipsă nemții de mari bogătași! – Știi cât se ascund săracii? Nu se afișează ca americanii, ca să nu-i facă stângiștii cu ou și cu oțet. Trăsătura lor de căpetenie e discreția… Hai acum la colecția fabuloasă a lui Hasso! – Thank you, iubita, pentru ideea ta! De-abia aștept să împlinim și planurile tale de la primăvară, de la vară, și așa mai departe, for eternity! – Tu mă stimulezi să mă desfășor, DiDi… Momentele cu tine îmi rămân săpate în țesut și în memorie ca niște perluțe prețioase, cu alt sens decât orice știam dinainte. [pauză] – Thank you, iubita,tu mă răsfeți cu șiragul tău de mărgăritare… – Da, astea sunt momentele mele de eternitate, pe care le păstrez. Pe celelalte le uit. [pauză] – Dacă tot nu putem lungi firul vieții mai mult decât ne e dat, putem în schimb să îi dăm sens și culoare, iar tu o faci foarte bine! [pauză] – Acum zece ani mă preveneai, DiDi, că vom avea poate cinci sau zece ani frumoși, drăgăstoși, apoi ni se va topi… focul pasiunii. – Cu timpul ne-am perfecționat, am ridicat ștacheta! – M-ai învățat pe dinafară, DiDi! Menții programul amoros dimineața, prânz și seara și tot nu mă satur. Oi fi nimfomană? – Ha-ha-ha, nu ne-am iubit de două luni! Suntem normali! După mine, am putea să rămânem tot timpul în pat. – Nu te da mare, DiDi! Ne trebuie și pauze artistice. – Și gastronomice! – Nu ți-a plăcut Madama Butterfly de la Opera Comică? – Nu prea! – De ce nu? – Prea au șarjat consumul cotidian deșucheat, prea multă agitație scenică. – Asta voiau să transmită, că suntem striviți în vârtejul lumii de azi. – Dar nu pe vremea lui Puccini, iubita, acum 100 de ani! – Oricum, partitura e cea originală și interpretarea a fost… patetică, impresionantă! – Pe mine n-a reușit să mă încânte melodia romantică, fiindcă m-a sustras gag-ul asiato-american de pe scenă. Am încercat să ascult cu ochii închiși. – Am văzut că te uitai pe pereți. E frumos interiorul, baroc! Deși pe dinafară au restaurat-o ca pe un cub de beton. – Chiar și pe dinăuntru, decorația e prea încărcată, tot Ateneul vostru e mai frumos!
– Ți-a plăcut, DiDi pe unde am bătut ieri caldarâmurile Berlinului? – Mai ales mi-a plăcut cum se unduia fusta ta roșu corai și cum desenau pantofii tăi înguști arabescuri roșu corai pe marmura de la Deutsche Bank. – Ești un estet! Dar de doamna emancipată din München din anii ’30, Hilla von Rebay, de la expo din Deutsche Bank nu ți-a plăcut? – Mi-a plăcut mult, deși n-am auzit de ea! Cu cât curaj și rafinament a influențat modernismul! Respect! Pentru o femeie dintr-o epocă retrogradă! – Ține cont, DiDi, că nu în Germania lui Hitler s-a lansat ea ca artistă abstractă, ci la New York. Unde a fost co-fondatoare și realizatoare a muzeului Guggenheim… – Ce lumină blândă inundă atriumul… Uite, iubita, ce silențios țâșnesc la minut trenurile din Fridriechsstrasse, dincolo de glaswand… Și tu ai o față atât de destinsă și netedă, ca de porțelan! – E efectul pudrei de la tine, Lancôme, translucidă. – Ha-ha-ha, nu te eschiva, iubita, recunoaște, e efectul îmbrățișărilor noastre. – Este, DiDi, în primul rând este efectul lor. Dar nu vrei să ieșim pe Friedrichstrasse? – Aș prelungi Frühstück-ul până la prânz și apoi aș urca din nou în cameră. Mă lași să-mi mai iau un ceai? – Adu-mi și mie o cafea, just black, merci! – Spune-mi, iubita, când vei renunța să mai lucrezi, cum ți-ai dori tu să-ți aranjezi viața? [pauză] – Asta nu se va întâmpla așa curând, DiDi! Nici nu m-am gândit! – Fă acum un efort de imaginație! – Trebuie să asigur încă cel putin șapte ani școlile înalte ale fiicelor. Prețurile s-au dublat față de când au început ele. Mai am de tras… – Sorry, iubita, n-am vrut să te necăjesc. Dar se mai întâmplă minuni financiare în viață, nu numai crash-uri… – Ca și la tine! Hai să ieșim pe Friedrichstrasse, că are vitrine lux. Când ne săturăm de ele, dăm colțul pe Unter den Linden [strada Pe sub Tei], plină de muzee și de istorie… – Îți place Bugatti-ul sport albastru, iubita? Îl luăm? – Acela ultramarin? Prea e lat și jos! Ăsta e un ”playboy car”, nu-i pentru tine! Tu ești om serios! – Serios că ne-ar sta perfect în el împreună! Hai să-i facem o probă, iubita! – Nu, nu, nu-i pentru tine, te credeam mai conservator în gusturi! – Dacă ești așa de categorică, alege tu! – Ce zici de acela, DiDi? Ne poate duce oriunde, pe orice fel de vreme și nu avem nevoie de alte… bagaje! Circulăm ca melcul cu casa-n spinare, dar cu 200 pe oră! – VW-ul California? [pauză] Îhî, nu-i rău deloc: restrâns pe dinafară, extensibil pe înălțime… – Pe lateral poți atașa un cort, care formează un living. Scaunele se rabatează într-un pat! – Wow, iubita, aici avem un king size bed! Luăm VW-ul! – Hai să dăm o raită și prin librărie, DiDi! La Huggendubbel găsești orice! Iar dacă nu găsești pe loc, poți să comanzi în lumea largă! – Uite, iubita, am găsit un album erotic cu fotografii de clasă! Îți plac? – Condițiile grafice sunt excelente! Dar fotograful stă prost cu fantezia, ar fi trebuit sa te ia consultant pe tine! – Mă flatezi, dar n-aș putea accepta: mai am încă atâta de-nvățat! – Hai să ne odihnim nițel, DiDi, și să ne schimbăm. Diseară urcăm pe culmile lui Donizetti la Opera de Stat, cu L’Elisir d’amore. – Nu vrei, iubita, să bem în cameră elisir d’amore? – Și-n cameră și la operă! [peste două ore] – DiDi, te scoli? Trebuie să te îmbraci… Oh, God! Pot să tai lemne pe tine! – Rămâi așa, iubita, ia-mi forma spatelui. Îmbracă-mă tu cu rochia de seară… MmMm, îți simt voalul și parfumul pe umeri și pe șiră! – Reinventăm la noapte alte poziții, DiDi! Acum îl pierdem pe Donizetti! [după spectacol] – La ce oră pleci mâine, DiDi? – La șase, de la hotel. Mi-ai promis că ne reinventăm, iubita! – Nu ți-e foame? – E prea târziu pentru restaurant acum… Aș putea să mănânc un döner la barul turcesc. Tu ce iei? – Un iaurt, dar îl mănânc în cameră. Ia-ți și o bere! – Ce liniște-i aici la turci! – E zece noaptea, DiDi, Germania se culcă devreme. Am rămas doar noi doi suspendați în spațiul lor bine orânduit. [în cameră] – N-au și ei o linguriță în camera asta! Cu ce mănânc iaurtul? – Fabrică băiatu’ linguriță pentru iubita! Voilà! – Ești super ingenios, DiDi, chiar și fără forfecuță! Tu poți să fabrici orice, da la lingurițe de plastic până la plasma TV! – Mai dorești încă una, iubita?
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère