– Dragă Vegi, dacă tot nu ți-a mirosit bine barbecue-ul nostru… nu vrei tu să te întremezi cu ceva artă la muzeu? Duceți-vă voi două la Berkeley, iar noi bărbații ne ducem la o bere cu decapotabila! – Bărbate, mai lasă berile la volan! – Consoartă, merg cu prietenul să-i arăt cel mai frumos oraș din lume, sus la deal și-n jos la vale, pe lagună sau pe Golden Gate. Naturally, vom facem câte un popas în loc tihnit, ca să privim în zare, și ne vom răcori acolo. – Într-un loc cu răcoritoare, please, nu la local, contez pe voi! Hai noi două la Rodin la muzeul universității! Au lucrări fabuloase în colecție. – Crezi tu că vor face un tur de oraș? Al meu nu a mai fost în San Francisco… – Unul profesionist chiar, de arhitectură, dar mi-e teamă să nu-l stropească la popasuri cu vinuri californiene. [pauză] Mă înțeleg greu cu ei în ultima vreme. El bea mai des de când e fiica la New York, business-ul lui trage în jos, din cauză că el nu are spor la hârțoage și trebuie să le fac eu și pe ale lui. Dar eu nu mai am aer să respir. Vin seara de la birou și mă apuc de angarale birocratice, mai mult ale lui, până noaptea târziu. Lui îi place să facă planuri și viziuni la planșetă, dar să le și fructifice, mai puțin. – Cum s-a acomodat fiica la primul serviciu? – E tot nemulțumită. Tot cu chinezoaicele se luptă. A nimerit acum una ca șefă, care scoate trei piei de pe ea… – Așa-i la primul job: ești pus pe margine sau ești exploatat. – Ea credea ca taică-său, că-i seamănă perfect, că va fi doar artistă de concepție și că munca de realizare milimetrică o fac alții. [pauză] Eu fac pentru ei cât pot eu. Ți-am spus cum mi-am scos ochii împreună cu ea cusând noaptea la salopeta sport pe care a prezentat-o la diplomă? – Eu nu pot să uit tensiunea în care ați așteptat voi două rezultatul de la admitere la Institut. Cum spuneai tu că nu mânca nimic, nu făcea nimic și umbla de colo-colo fără rost cu privire de sticlă. [pauză] Nu-mi ziceai că ai dat de o cunoștință româncă bine ancorată în lumea modei la NY? – Da, dar s-a făcut că nu-și mai aduce aminte de mine. – Anul trecut înainte de examenul final am vizitat-o pe fiica voastră la NY, ți-am spus, unde locuiește împreună cu cilianca. Erau frumușele și voioase, cu apartamentul lor cochet și cu cățelul. – Mult m-am snopit cu apartamentul acela să-l pun la punct, câte chestii am cumpărat, cât am cărat cu cârca, nu mai vorbesc de bani. E și foarte scump acolo. Cavalcada apartamentelor la NY, împărțite cu diverse fete bizare, asta a fost altă traumă… – Da, da, rețin că împingeai pe stradă în ploaie căruciorul cu lucrurile ei casnice de la un apartament la altul și că te simțeai ca un homeless.[fără adăpost] – În fine, cilianca e bună platnică, că celelalte dinainte o lăsau mai mult pe ea să plătească, adică pe mine. – Au fost dulci amândouă și ne-au plimbat prin cartier. Ne-au dus la o expoziție de fashion design la ele la institut, ceva foarte sofisticat, cu toaletele Annei Wintour, care le-ar fi predat și un curs. – Încă se mai distrau atunci, dar examenul final a fost cumplit de solicitant, cel puțin pentru mine, tot din cauza chinezoaicelor. – Îți fac zile negre și ție!?! – Știi ce șmechere sunt? Își trimit în China modelele fortografiate cu telefonul la show-uri și peste câteva zile vin rochiile înapoi, gata cusute, cu tot dichisul. – O concurență zdrobitoare, sărăcuța! – E așa de singură acolo, eu ce o mai încurajez, de la mare distanță. – Bine, dar acum are job-ul ei în NY, în branșa ei, are ce și-a dorit! – E o simplă executantă. Lucrează în moda sportivă, ce-i drept, dar doar ce-i comandă șefa, creativitate ioc. Ca la armată. Șeful trebuie să producă ceea ce se vinde, ca să facă firma profit. Esențial este să livreze concepte și produse time to the market, fără amânări, ca să nu le-o ia alții înainte. – Asta-i strategia americană! Rapiditatea! Pare-se că nemții se lungesc cu calitatea, ca să nu mai vorbim de francezi, cu arta. De-asta dau acum americanii tonul și la modă.
– Hi girls, and only girls, no guys! [Dragi fete și numai fete, fără băieți!] Deși ne aflăm într-o urbe provincială, admirați vă rog cum bate soarele pe Rinul nostru și-l transformă de aici de la fereastră într-un infinity pool de lumină. – La mulți ani! La mai mare! La mai multe! La, la, la! – V-am luat pe limbi străine ca să adaug o notă cosmopolită de dragul musafirelor noastre din America și din Paris. – De unde, de unde? – E lung traseul, inițial din București… – Ca noi toate! – Pardon, eu mi-s din Sibii! – Dar cu feciorul în Bali! – La fabrica de pantofi Bally din Elveția? – Doar la mode vă e gândul, fetelor! El e chiar pe insula din Oceanul Indian, unde s-a stabilit după câțiva ani de Australia. – Mai departe nici că putea ajunge, doar pe lună. – Poate doar fiica mea cea mare, doctorița, e mai departe, la Rio. Cea mică e aproape, în Italia. – Și-au găsit și soți… meridionali? – Exact, demult, am și câte doi nepoți de la fiecare. – Dar plecaserăm de la americancă… – Da, din București am plecat în excursie „definitivă”, asta e o poveste în sine, în Grecia, iar de acolo am emigrat direct la San Francisco, unde s-a născut și fiica noastă. După ce s-a stabilit fiica la NY cu jobul, noi ne-am mutat la Palm Beach în Florida, unde ne-ai vizitat și tu, sărbătorito, anul trecut. – Da. Când pregăteai non-stop nunta fiicei la Como de anul acesta, în august. – Numai că… de Crăciun [pauză] s-a prăpădit fulgerător soțul meu. Ce om minunat, iubitor, ce tată ireproșabil! – Mare durere! Dar ai fiica aproape! Cum avansează nunta? – De la Como vin acum, de la pregătiri. La Como, la Varenna, au venit și fiica cu ginerele. – El e american? – Da. El e fiul pe care aș fi dorit să-l am! – Minunat! – Au fost și ei de acord cu ce am aranjat: am rezervat camerele în niște vile splendide, nobiliare, din secolul 18, cu grădini în terase, ca ale Semiramidei. Am făcut probe la meniurile de la restaurante pentru 70 de persoane. Am aranjat cu preotul român ortodox de la Milano, cu un diacon și cu familia lui de trei care asigură corul, apoi fotograful, coafeza, cosmeticiana… – Draga mea, dar este chiar nevoie de oboseala și de cheltuiala asta? [pauză] Să sperăm că vor avea casă de piatră și că nu se despart după 7 sau 17 ani! [pauză] – Nu, nu, nu, stai așa! Nu numai în America, dar și la Paris e trendul ăsta să faci nunți ca la Hollywood. De fapt chinezii dau tonul la Paris cu nunți fastuoase și tinerii noștri se iau după ei. – Parcă la București nu își mărită oamenii zilei progeniturile cu un tam-tam dement? – Astea-s timpurile: toate fetele, mai ales americancele, visează o nuntă ca-n povești. Prietena mea din Boston îmi spunea fericită că a absolvit acest examen dur de două ori, pentru ambii copii. Altfel tinerii nu vor să se căsătorească mai modest și locuiesc împreună ani de zile până adună familiile banii de nuntă. Trebuie să celebreze și ei ca toți prietenii lor și se invită unii pe alții. Cel puțin indienii din State fac niște nunți de te crezi la Bollywood.
– Fetelor, după o masă bună armenească e momentul acum să schimbăm tabăra la palatul baroc de pe Rin, ceva mai sus. Au deserturi delicioase la cafeneaua de la etaj. [pauză] – Americanco, draga mea, tu nu calci bine, îmi dai voie să mă uit? – Doamna Preș, ai observat la ea ceva suspect ortopedic? În Olanda ne-am descurcat greu prin parc, până la urmă am luat un cărucior pentru ea. – Nu mă prezenta drept infirmă înainte de nuntă. – Nu, copilaș, e bine ce face ea, cercetăm și prevenim… Dar ție îți trebuie papuci, mai comozi. Doar la nuntă să-ți pui pantofii Bally de Cenușăreasă. [pauză] Mi se pare că e mai grav, din șold și… de la inimă. – De inimă știu eu de doi ani, dar nu am avut timp să mă ocup. – Bine, mergem luni la specialist, la un prieten de-al meu.
– De atâtea ori m-a poftit mama ta să vin la voi acasă, pe lagună lângă San Francisco. Acum am venit! – Dar nu mai e ea. Ei amândoi nu mai sunt. Ani de zile am fost rebelă cu ei și când ne-am reconciliat, cu puțin timp în urmă, ei s-au dus. – Dar sunt îngerii tăi păzitori și sunt în preajma ta! – Merci că ai treversat continentul și că ești acum alături de mine. [pauză] A fost dorința lor din testament să le fie dispersată cenușa în largul golfului. A fost orașul vieții, iubirii și familiei lor… I-am supărat rău când am plecat. Dar trebuia să plec, erau prea puternici amândoi și eu prea liberă. [pauză] Acum sunt liberă de tot, parcă mă pierd în neant fără ei. Nu mi se mai opune nicio rezistență. – Mama mea a fost super șocată când a aflat. Mami și papi de-abia sosiseră la Saigon, în excursie, aveau jetlag și dormeau alandala. – Ce-i aia „alandala”? – Adică la ore dezordonate. Noaptea, la hotel, papi și-a citit mesajele la lumina din baie. Apoi intră în cameră și vede că mami nu doarme și îi spune că i-a murit prietena, cu care ea vorbise chiar înainte să plece la Saigon. A avut un acces de furie cu papi, cum poate să-i trântească vestea așa brutal… – Da, îmi spusese și mama că se înțeleseseră ele două să se întâlnească în iunie la Boston, ca și în anii dinainte, la Yosemite, Vancouver… – Santa Barbara! Îți aduci aminte când ne-am întâlnit cu toții? Mie mi-a plăcut atât de mult faleza încât mi-am luat primul job acolo, dar n-am stat decât trei luni… credeam că o să fac water surfing, când colo munceam zi-lumină. – Prima dată ne-am întâlnit la Paris! – Ba nu, pe Rodos, dar nu mai ținem minte. Eu am văzut pozele, eram mici de tot. – Apoi la Paris și-mi aduc aminte că de-abia învățasem să citesc și faceam spelling (silabiseam) după toate inscripțiile de pe capacele de canal. – Da, da, da, iar eu nu știam încă bine literele și mă enervam din cauza asta și săream peste litere ca să le acopăr, ca să nu mai poți să le citești. –Colosal, cu sandalele alea verzi, parcă erai o broscuță. Mai știi? Nu am găsit masă de șase la restaurant și ne-au pus pe noi doi singuri la o masă, eram tare mândră… – Bine că a realizat nunta ta de vis până la ultimul detaliu! A fost chiar de vis… pentru noi toți. Eu probabil că o să fiu mai sobru la nuntă. – De ce?
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
