Ce fel de călătorie propune Ruth Oren în expoziția ei de fotografie, recent vernisată la Institutul Cultural Român de la Tel Aviv? O călătorie pe străduțe bucureștene, nu cele mai știute, nu cele celebre, o călătorie în 28 de fotografii, după care rămân parfumul, nostalgia, emoția sau pe alocuri un iz de ironie mai amăruie sau de complicitate năstrușnică.
Un amestec surprinzător creat de privirea suprapusă: ochiul de expert și tehnica încercată a universitarei Ruth Oren de la Universitatea din Haifa și prospețimea căutăturii unui copil sprințar.
Copilul Ruth s-a plimbat pe străduțele acelea întortocheate ale cartierului evreiesc, pe strada Udricani si pe Labirint și pe la kilometrul zero. Copilul a rămas în amintire, nu a plecat de tot, și astăzi doamna Ruth revine după zeci și zeci de ani și descoperă/ redescoperă niște locuri, niște ziduri, niște amintiri, se încântă de țurțurii de gheață de pe la streșini, de reclamele caraghioase, de lumea ieșită pe la terase, de-o rază de lumină căzută pe un perete scorojit.
Fotografiile ei sunt o formă de iubire. Dar mărturisită cu pudoare, o iubire discretă. Care nu se declară ostentativ, se intuiește doar.
Fotograful Ruth Oren nu se teme de culoare, nu se teme de grafitti, de textele de pe ziduri și de firmele căzute-n decolorare, firmele vechi rămase ca dintr-un album desperecheat, de luciul Dâmboviței amenajate, nu se teme nici de vechi, nici de nou. Notează în instantanee (căci ce e mai frumos decât instantaneul?) autograful clipei care fuge.
Așadar o expoziție cu mai multe chei, cu mai multe căi de acces. Desigur, cea mai accesibilă este ”imagini dintr-o plimbare prin București.” Dar mai sunt și altele… Ochiul fotografului complice ne propune sumedenie de sugestii.
Ce am admirat, înainte de toate, este naturalețea. Fotografia de astăzi propune tehnici și abordări care de care mai elaborată, mai sofisticată si de multe ori mai nenaturală.
Mi-a plăcut mult aerul de firesc pe care îl respiră această alegere de scene (*). De aceea mi-am permis ca vorbind la vernisaj despre artistă (”fotograf al străzii”), să reamintesc și câteva pagini din istoria artei fotografice, de la Robert Doisneau și Henri Cartier Bresson la Robert Capa, de la André Kertesz și Brassai la Viviane Maier (1926 – 2009) a cărei poveste fascinează căci a lucrat în perfect anonimat lăsând în urmă o sută de mii de clișee, descoperite printr-o șansă după moartea ei de un pasionat al anticariatelor, cel care de fapt a restituit lumii artistice opera ei excepțională, care poate, altfel, ar fi rămas necunoscută (**).
Ruth Oren a declarat ceva despre kilometrul zero al sufletului. O parte din sufletul ei este la București.
Tel Aviv, 24 iunie 2019
________
(*) ”Din impresiile unui călător. București 2009 – 2019”, expoziție de fotografie de Ruth Oren la sediul ICR Tel Aviv, în perioada 24 iunie – 30 iulie 2019.
(**) ”Finding Vivian Meier”, film documentar de John Maloof și Charlie Siskel, 2013.
