L-am văzut de departe, îl cunoșteam… Eram în căutarea unui personaj, știam cum ar trebui să fie, dar nu-l găseam în liniștea camerei mele. Și-a ridicat mâinile spre față, erau mâini de om bătrân, noduroase și pătate peste pielea uscată și a provocat un gol luminos în încăperea uriașă în care ne aflam. Aerul acela plutea cu greu, la înălțimea ochilor lui obosiți, era apăsat de toate, într-o imponderabilitate de neexplicat.
Își târa picioarele, într-o explorare confuză. În colțul camerei era așezat un birou mic, cu un scaun rotitor, iar pe tăblia îngustă păreau îngrămădite cărți multe și dosare pline cu hărți sau fotografii. Printr-o ușă mică, deschisă, privirile mi-au pătruns într-un fel de bucătărie, cu aragaz, frigider, o masă, un scaun, toate foarte înguste, sprijinite de perete.
Atunci când el a vorbit, a spus că până și lumina i-ar cere socoteală omului. Cineva necunoscut, pe care doar îl ghiceam în liniștea aceea, își ținea respirația pentru câteva clipe. Ca și în lumea în care intrasem împreună cu el…
Vedeam, în imaginația mea doar, așa cum se întâmplă și în viața obișnuită, trotuarul larg de pe stradă. Personajului meu, coșmarul nu i se risipise deloc, dar el mai putea să-și înghită cuvintele care-i clocoteau în gât. Pe chip i se întipărise neputința și, fără rost, vinovăția. A respirat agitat și s-a refugiat în mijlocul camerei.
Iată drumul, l-am auzit eu ridicând vocea. Drumul e al nimănui, aș fi vrut să-i răspund, n-ai decât să-l calci cu picioarele tale. Paginile poveștii mele erau doar la început, dar personajul era acolo.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
