Comentariu de Pușa Roth
Dacă ne uităm în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, una-alta este o expresie care are sensul „de toate”. Domnul Caragiale îşi începe „discursul” atrăgând atenţia asupra mulţimii epitetelor pe care le foloseşte domnul de Marsillac (1), vară fiind, căldură mare, „era să zic tropicale” la fel ca autorul.
Asta-i una. Alta, ca din întâmplare, tot pe căldură mare, domnul Caragiale îşi întreabă cititorii (atenţie că situaţia e aproape identică şi azi!) ce-ar face pe o asemenea vreme dacă s-ar întâlni cineva cu vreun prieten şi ar trebui să dea mâna cu el? S-ar lipi mâinile, dar nu numai din cauza căldurii, ci din cauza asfaltangiilor, adică a fumului de asfalt, dar şi a prafului, „pulbere fină ce zboară în atmosfera Capitalei”. Puteţi afirma că situaţia nu e cam la fel şi acum prin unele zone ale urbei noastre? Eu zic că nu. Şi cu una şi cu alta, adică acel „mixtum compostum lipicios” este liantul perfect pentru prietenie. Una: critică, domnul Caragiale? Da, dar cum? Alta: cu talentul lui a găsit calea cea mai simplă să arate cu degetul spre autorităţi, care nu au grijă ca oraşul să devină o capitală în adevăratul sens al cuvântului? Şi una, şi alta! Dar cum? Genial. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, domnul Caragiale își aduce aminte de nepoţi şi nepotism. De, căldură mare! Noi, cei de azi, ca şi cei de ieri, ce mai putem face? Să citim şi să luăm aminte.
Una-alta
Pe căldura – era să zic tropicale, boala epitetelor de care sufere d. de Marsillac e foarte contagioasă – pe căldura de care este năbuşită Capitala, vi s-a întâmplat, pe la şeapte sau altă oră seara, să vă-ntâlniţi cu o cunoştinţă, la Fialcowsky, Frascatti, pe bulevard sau la Giovanni? Prima mişcare când vă-ntâlniţi este să vă opriţi şi să vă treceţi o dată sau şi de mai multe ori dupe cum suferiţi mai mult sau mai puţin de asudeală – cu basmaua, pe ochi, pe nas, pe obraz, pe gât etc.; a doua mişcare: vă daţi mâna; vă strângeţi cordial; voiţi apoi să v-o retrageţi, şi, ce să vedeţi! dreapta dumitale nu se mai poate dezlipi de dreapta amicului; trageţi cu putere fiecare: peste putinţă! Mâinile d-voastră s-au încleştat. Atunci – şi aceasta este a treia mişcare – d-o ordine superioară pentru că se petrece în onoratul d-voastră cap – atunci voiţi neapărat a afla cauza acestui efect, cum adică şi pentru ce mâinile d-voastră nu se mai pot descleşta! Cel mai deştept dintre d-voastră – desigur unul e mai deştept decât celalt – se bate cu mâna stângă pe frunte.
– Am găsit: sudoarea mânii amestecată cu un strat de pulbere fină ce zboară în atmosfera Capitalei, amestecată cu al doilea strat de fum gros de asfalt, pentru că adineaori am stat poate zece minute, de m-am uitat cum se lucrează la palat asfaltul, au produs pe mâna mea această [sic] mixtum compostum (2) [sic] lipicios, care afirmă de astă dată strânsa şi indisolubila noastră amiciţie.
Şi zicând acestea, lipiţi prin mâini, vă apropiaţi de Fialcowsky (3), cereţi un pahar de apă, vă depărtaţi unul de altul cât vă lasă mâinile, şi rugaţi pe garçon (4) să-l toarne pe mâinile d-voastră încleştate. Două minute, şi efectul este obţinut. Sunteţi liberi a vă duce fiecare unde vă place, la Union sau la Guichard, la Walhalla sau la Patzak (5).
***
O rudă de aproape a unei persoane influinte făcea, unui prieten, în serile trecute, catalogul slujbelor ce ocupă şi lefurilor ce priimeşte: 300 franci cutare; 200 franci cutare; 150 franci bursa cutare; 150 franci bursa cealaltă.
– Cu toate astea, zise prietenul, când eraţi în opoziţie, fratele d-voastră striga tare contra nepotismului.
– Ei, nene! fireşte că striga, pentru că era în opoziţie; dar acum! Ce vrei? Între noi fie zis: cât vor fi în lume unchi şi nepoţi, nu se poate stârpi nepotismul!
***
Vreţi un doctor ferchezat, spoit, dichisit, pomăduit şi ticsit de capacitate medicală? Vreţi bună educaţiune în specialitatea esculapică, şi straşnică alababură de cerebeli?
– Adresaţi-vă şi d-lui dr. Pastramă-di-galaţi şi veţi avea o complectă satisfacţiune în sensul de mai sus!
Publicată în „Ghimpele” (6), XVII, nr. 33, 15 august 1876, p. 2, nesemnată (în Sumariu, semnătura „Palicari”). Retipărită în Opere, IV (1938), p. 296–297; Opere, III (1962), p. 194–196 ; Opere, II (Proză literară. În periodice. Postume, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav; studiu introductiv de Eugen Simion, Academia Română, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2011), p. 35–36.
________
(1) Ulysse de Marsillac (1821, Franța–1877, București), jurnalist francez care s-a stabilit în București în anul 1852. A fost angajat ca profesor la Colegiul Național, apoi la Facultatea de Litere. În 1861 fondează gazeta bisăptămânală „La Voix de la Roumanie”, ce va apărea până în 1866. Între 1868–1870 a fost redactor șef la „Le Moniteur Roumain”, iar între 1870–1876 a editat „Le Journal de Bucarest”. A scris și Guide du Voyageur à Bucarest, volum apărut la București, în anul 1877.
(2) Mixtum compostum, expr. latinească – amestec artificial și nereușit.
(3) Cofetăria și cafeneaua Fialkowsky se aflau în latura nordică a fostei Piețe a Teatrului Național, la parterul și subsolul casei croitorului Török, la colțul actualei străzi Ion Câmpineanu (fostă Regală) cu Calea Victoriei, unde astăzi se află blocul cu turn și ceas, cunoscut ca Blocul Adriatica (Socomet), construit de arhitecții Rudolf Fraenkel, Teller și Dem. Săvulescu între anii 1936–1937.
Polonezul românizat Fialkowsky (Fialkowski) fusese adus în București, în 1853, de italianul Comorelli, proprietar al unei cofetării din Pasajul Român de pe Calea Victoriei. În 1853 deschide cofetăria și cafeneaua care vor funcționa până în 1898, anul morții patronului. „Dintre cafenelele «europene», la o deosebită notorietate va ajunge aceea întemeiată în 1853 de polonezul românizat Fialkowski. Situată în Piaţa Teatrului Naţional, în parterul imobilului Török […], ea va dura până în 1898.” (Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor, Bucureşti Editura Sport-Turism, 1979). „Fialkowski nu mai era o cafenea, ci ajunsese o instituţie.” (Constantin Bacalbaşa, Bucureștii de altădată).
(4) Garçon (ieșit din uz) – bărbat sau tânăr care servea într-un restaurant; chelner, ospătar. Fr. garçon, „băiat”, „celibatar”, dar și, în franceza veche, „servitor”, din latina medievală, garciō (servitor, slugă).
(5) Cafenele, berării, grădini în vechiul București. Union, v. O noapte furtunoasă.
(6) Continuatoare a publicației umoristice „Nichipercea” („diarŭ umoristicŭ” care a apărut la București începând din 23 iulie 1859, săptămânal, cu multe întreruperi și schimbări de titlu, pînă în mai 1879), „Ghimpele” devine numele periodicului în 13 iulie 1866 (ca anul VIII). De la 11 ianuarie 1870 îşi schimbă numele în „Urzicătorul” (numerele 50, 51) şi de la 25 ianuarie 1870 revine la „Ghimpele”. Redactori: N. T. Orăşanu (8 decembrie 1859–29 noiembrie 1860), I. G. Valentineanu (mai 1860), I. Catullescu (1–22 octombrie 1860), I. A. Geanoglu (1861 până în aprilie şi 10 mai 1866–7 aprilie 1867), Ioanne Românescu (1861), T. I. Stoenescu (aprilie 1861–16 martie 1862), G. D. Popescu (24 martie–7 aprilie 1862), G. A. Poenaru (27 octombrie 1862–10 martie 1863), I. C. Fundescu (1867), Ghedem [Dem. G. Teodorescu] (1 ianuarie–30 mai 1871), Scărmuşiu (6 iunie 1871–9 ianuarie 1872), Toma I. Stoenescu (24 aprilie–10 iulie 1877), Scuturelu (17 iulie–30 noiembrie 1877), Cucurigu (4 decembrie 1877–16 aprilie 1878, 13–25 august 1878 şi 1 ianuarie–mai 1879), Ghimpoiu (23 aprilie–6 august 1878) şi Kio-Pec. (28 august–29 decembrie 1878). Colaborează: Paisiu [Pantazi Ghica], Udar [Radu D. Rosetti], Udrea [N. Filimon], I. L. Caragiale (cu pseudonimele I.L.C., Rac, Car…, Palicari, C.), Duiliu Zamfirescu (în 1877). (Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor) În „Ghimpele”, Caragiale a publicat, între altele, excepționala satiră Cronică fantastică (anul XV, nr. 23, 9 iunie 1874, p. 1–2, semnată Car… Reluată în „Calendarul Ghimpelui”, 1975, p. 105–1080 și Cronica fantazistă (anul XV, nr. 30, 28 iulie 1874, p. 2, semnată Car…), pe care le veți citi pe acest portal.
Note de Costin Tuchilă
Arhiva rubricii Pur și simplu Caragiale
