Câte ceva și despre Minotaur…
Să ne amintim că în mitologia greacă, Minotaurul era o creatură fabuloasă, jumătate om și jumătate taur; el locuia în marele labirint, construit de către arhitectul Dedal la porunca regelui cretan Minos. Cuvântul „minotaur” este traducerea grecească a sintagmei „taurul lui Minos”. Această creatură era cunoscută și sub denumirea „Asterius” sau „Asterion”, nume pe care l-a purtat și tatăl vitreg a lui Minos.
Se spune că înainte de a deveni rege, Minos i-a cerut lui Poseidon un semn pentru a-l asigura că el și nu fratele său era urmașul tronului cretan. Poseidon a fost de acord și i-a trimis un taur alb deosebit de frumos, cu condiția ca Minos să sacrifice acel animal în cinstea zeului. Minos a fost atât de tare uimit de frumusețea taurului, încât a hotărât să îl păstreze și a sacrificat în locul lui un altul, cu speranța că zeul nu va observa. Poseidon s-a mâniat și a făcut-o pe soția lui Minos să își piardă mințile și să se îndrăgostească de taur. Ea a cerut ajutorul lui Dedal, care i-a construit o vacă de lemn, acoperită cu piele și goală în interior. Regina a intrat în această construcție și, prin uniunea ei cu taurul alb, a rezultat Minotaurul.
Avea trup uman și cap și coadă de taur. Pasiphae l-a alăptat și l-a îngrijit cât timp acesta a fost prunc, dar după ce a crescut a devenit feroce. Minos i-a poruncit lui Dedal să construiască un labirint gigantic în care să fie ținut monstrul. Și așa mai departe… Astfel rătăcim și noi, prin cotloanele uriașe ale labirintului, căutând o ieșire, mereu alta și mereu mai ascunsă.
Deci, ce este labirintul, de unde, când şi de ce a apărut? S-a mai spus că labirintul este un dublu simbol, în el se unesc crucea şi spirala, lumea şi mersul ei etern. Chiar cuvântul labirint însemna sanctuar sau templu. Poate de aceea vorbesc poeții despre templul vieții noastre… Etimologic, labirintul este drumul strâmt, săpat, subteran, e coridorul, e galeria… Este viața noastră ca o „casă săpată în piatră”? Locul cu meandre din care, odată intrat, nu mai poţi ieşi?
Scria Herodot: „Labirintul are douăsprezece curţi acoperite, şase spre nord şi şase spre sud, cu porţile faţă în faţă. […] Fiecare curte are câte un rând de camere: unele sub pământ şi altele la suprafaţă, chiar deasupra lor. Camerele sunt în număr de trei mii, o mie cinci sute jos şi o mie cinci sute sus. Pe cele de la suprafaţă le-am văzut eu însumi şi m-am plimbat prin ele, dar despre cele subterane am aflat doar din auzite, căci paznicii egipteni n-au vrut cu niciun chip să mi le arate, zicând că acolo se află raclele regilor întemeietori, care au construit Labirintul, şi cele ale crocodililor sacri. […] Ieşirile şi ocolurile prin curţi sunt nespus de întortocheate şi vedeai mii de minunăţii ieşind din curte în camere, din camere în porticuri, din porticuri în alte încăperi sau din camere în alte curţi. […] Drumul spre piramidă este pe sub pământ.”
Grea încercare, pentru noi, pentru viața noastră, oricare dintre căutările de fiecare ceas!
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
