”Vrăjitoarele din Salem”, ritual și alegorie – cronică de teatru de Bianca-Andreea Băndărău

100
Scena judecății din ”Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești. Credit foto: Augustina Iohan pentru FEST(in) pe Bulevard 2019
Scena judecății din ”Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești. Credit foto: Augustina Iohan pentru FEST(in) pe Bulevard 2019

cronica de teatru logo leviathanVrăjitorii și vrăjitoarele (mai numeroase decât omologii lor masculini) sunt figuri ale Răului, posesoare de puteri numeroase. Credința în vrăjitorie provine din timpul religiilor politeiste și persistă până în zilele nostre, fiind ancorată în funcție de specificul național al fiecărui popor. La evrei, sabatul este a șaptea zi din săptămână, ziua dedicată odihnei. Pentru vrăjitoare, noaptea sabatului este noaptea în care este celebrat Diavolul, iar toate libertățile excesive sunt premise.

Pornind de la evenimente reale, un grup de fete tinere din satul Salem, care pretindeau că sunt posedate de diavol și acuzau localnicele de vrăjitorie, Arthur Miller a scris în 1953 piesa Vrăjitoarele din Salem. Piesa a fost un răspuns al autorului la intoleranța din perioada anilor ’50 din SUA.

Spectacolul Vrăjitoarele din Salem în regia lui Vlad Cristache de la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiești a avut premiera în martie 2019. Pornind de la o montare în stil clasic, în care sunt importante povestea și relațiile dintre personaje, pe parcursul celor trei ore sunt de remarcat calitatea jocului actoricesc, atât la nivel colectiv cât și individual, și ideile social-filosofice subtil inserate cu privire la lumea contemporană.

De la intrarea în sală, spectatorul are parte de impactul corului aflat în loja centrală intonând ”Tatăl nostru”. Spectacolul începe cu îngrijorarea pentru starea de sănătate a lui Betty (Ilinca Rus), fiica pastorului Parris (Ioan Coman), despre care se spune că ar fi victima vrăjitoriilor Titubei (Ioana Farcaș). Din sală vor rosti unele replici sau își vor face intrările pe scenă personajele, iar spectatorul devine martorul cheie al viitorului proces. Doctorul declară că nu are leac pentru Betty, iar povestea continuă cu o stare generală de confuzie și tensiune, lumea satului fiind împărțită în funcție de interesele fiecăruia.

Din personajul colectiv, regizorul a reușit să decupeze trăsătura fiecărui personaj cheie și să îl individualizeze. Este urmărit ”firul roșu” al relațiilor dintre personaje, fir care conduce la păstrarea situației conflictuale și la diferențierea adevărului psihologic de adevărul scenic.

Salvarea lui Betty este importantă, dar lumea continuă să existe și cu alte probleme sau conflicte: Abigail Williams (Anca Dumitra) este respinsă de John Proctor (Andi Vasluianu) căruia i-a făcut nenumărate avansuri amoroase, vechile dureri ale Annei Putnam (Oxana Moravec) și ale soțului său Thomas Putnam (Ion Radu Burlan) în legătură cu pământurile pierdute, trăirile antitetice ale sclavei negrese Tituba (Ioana Farcaș). Rebecca Nurse (Lucia Ștefănescu-Niculescu) este femeia-echilibru, cea care recomandă răbdare și înțelegere, iar Danforth (Paul Chiribuță) este viceguvernatorul care impune societății să accepte ordinele bisericii fără să acționeze împotriva lor.

În economia spectacolului se disting episoade care subliniază ritualul și alegoria.

În simularea vederii Diavolului de către fetele din Salem ludicul este puțin exagerat, dar justificat deoarece credința însăși devine exagerată.

Într-o atmosferă sumbră au loc procese, arestări și condamnări la moarte, cu declarații și decizii care sunt predestinate să îngroape ceea ce încă mai poate fi salvat. Judecătorul Hathorne (Karl Baker) execută ordinele, avându-l drept ajutoare pe grefierul Ezekiel Cheever (Bogdan Farcaș) și George Harrick (Andrei Radu). Se bazează pe invocarea credinței, a legilor  și dreptății, iar cei care refuză să mărturisească sau depun o mărturie diferită de așteptările tribunalului sfârșesc în închisoare. Singurii care rămân lucizi sunt John Proctor și soția lui, ajungând în temniță și plătind pentru onestitate, rațiune și iubire, iar revolta fetelor capătă o încărcătură simbolică împotriva procesului care și-a dorit să emane putere.

Andi Vasluianu conturează nuanțat rolul fermierului John Proctor. Relațiile pe care le construiește cu soția lui, Elizabeth (Ada Simionică) și cu tânăra Abigail (Anca Dumitra) subliniază zbuciumul interior al omului aflat între dorință și rațiune. Este om și are slăbiciuni. Îi mărturisește soției sale relația pe care a avut-o cu Abigail, dar își asumă și își acceptă pedeapsa. Ezitările, zbaterile, amestecul de frică și curaj, de dezamăgire și cinste sunt dezvăluite prin puterea cuvântului și a reflexiei pe care acesta îl are în ochii personajului în drumul lui spre adevăr.

Anca Dumitra învestește în rolul lui Abigail reușind să treacă dincolo de substrat și să argumenteze cu energie dorința de răzbunare pe Proctor.

Scenografia este semnată de tinerele Andreea Tecla și Mădălina Niculae. Elementele ancorate în istorie sunt îmbinate cu cele care inspiră atemporalitate și înfățișează trei spații de joc. Primul este o secțiune în casa pastorului Parris, cu un pat de fier în care doarme Betty și la căpătâiul căreia se roagă părintele ei, cu o fereastră spartă pe post de poartă de eliberare. Al doilea spațiu este casa lui John Proctor, baloții de paie fiind simbolul activității sale de fermier. În timpul procesului, scena se transformă într-o sală de judecată, cu bănci de lemn pe care stau martorii și acuzații, apoi devine o celulă în care adevărul va fi lăsat printre gratii. Predomină pe fundal imaginea unei păduri cu copaci fără frunze, iar jocul de întuneric, lumini și umbre adâncesc trăirile interioare (light design: Cristian Șimon). Ultimul spațiu este în spatele sălii, locul spânzurătorii și al resemnării. Universul este întregit de: cruci (mai întâi șase, în dreapta și stânga patului lui Betty și apoi una atârnată în spatele judecătorilor), vechi simbol cosmic, dar și de supliciu, păpușa Voodoo, cărți ca simbol al cunoașterii, dar și al manipulării, lemn, sicrie și saci care atârnă din tavan ascunzând cadavre. Costumele sunt negre și trimit spre portul popular iudaic (singura care poartă o cămașă de noapte albă, ca semn al nevinovăției, este Betty). Un plus este lipsa elementelor de kitsch care să facă trimitere la actualele vrăjitoare ale culturii americane.

Indirect, spectacolul descrie atitudinea față de lumea politică, religioasă și socială pe care o trăim astăzi. Ne dorim corectitudine politică și dispariția manipulării ideologice și religioase, dar de cele mai multe ori nu ne implicăm în lupta dintre minciună și adevăr. Sub masca credinței și a propriilor scopuri se pot ascunde confuzii care pot declanșa distorsiuni la scară largă, în societate, dar și în propriul suflet. Prin aceste tensiuni care mocnesc, procesele vrăjitoarelor din Salem devin procesele individului cu societatea. Individul este capabil să se ridice, să își asume și să accepte sacrificial devenind ”martir” în lupta cu omenirea care se lasă manipulată.

Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller. Traducere de Bogdan Budes. Regia: Vlad Cristache. Scenografia: Andreea Tecla & Mădălina Niculae. Light design: Cristian Simon. Distribuția: Andi Vasluianu (John Proctor), Anca Dumitra (Abigail Williams), Paul Chiribuță (Danforth), Ada Simionică (Elizabeth Proctor), Cristian Popa (John Hale), Ioan Coman (Păstorul Parris), Mihaela Popa/Theodora Sandu (Mary Warren), Theodora Sandu/Mihaela Popa (Susanna Alcott), Oxana Moravec (Ann Putnam), Mihai Dinvale (Giles Corey), Lucia Ștefănescu Niculescu (Rebecca Nurse), Ion Radu Burlan (Thomas Putnam), Ilie Galea (Francis Nurse), Bogdan Farcaș (Ezekiel Cheever), Karl Baker (Judecătorul Hathorne), Ioana Farcaș (Tituba), Andrei Radu (Herrick), Lăcrămioara Bradoschi (Mercy Lewis), Ilinca Rus (Betty Parris), Loredana Bădică, Roxana Văleanu, Oana Hanganu, Răzvan Baltărețu, Narcis Stoica, Iulian Tasica/Cristi Nedea.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani.
Producție a Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploiești.

Fotografii din spectacol, click aici.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.