Primele meciuri ale ediției 2018 a Campionatului Mondial de Fotbal, desfășurată în Rusia, au fost, cum poate era de așteptat, previzibile doar până la punct. O victorie ușoară a echipei Rusiei în fața Arabiei Saudite, scorul, 5 – 0, fiind totuși neașteptat prin proporții, mai ales ca Rusia venea după o serie de meciuri modeste… În fotbal însă, totul este posibil, mai ales astăzi, când nu prea mai există ”echipe mici”, când tehnica jucătorilor și studiul tactic aplicat sunt curente. De altfel, echipa arabă pasa bine – e drept că mai mult lateral – și a dominat net meciul la capitolul ”posesia balonului”. Fotbalul e, nu de puține ori, paradoxal și sunt suficiente câteva erori repetate în apărare (unele par naivități) pentru a aduce… dezastrul.
Un rezultat de egalitate în meciul Spania – Portugalia nu a fost, până la urmă, o surpriză, se întâlneau, în fond, campioana mondială din 2010 cu campioana europeană din 2016, ambele cu destule vedete în primul 11. Surprinzător a fost, poate, scorul, 3 – 3. Să vezi 6 goluri într-un astfel de meci nu e o ocazie frecventă! În plus, rivalitatea ”istorică” dintre cele două formații, în orice fază a unui campionat și chiar într-o partidă amicală, e o premisă dacă nu de spectacol, de dispută aprigă. Meciul a avut de toate, și spectacol, și suspans, și execuții tehnice excepționale, a fost ”pe viață și pe moarte”. Cristiano Ronaldo și-a dovedit încă o dată clasa marcând toate cele trei goluri ale portughezilor, unul din penalti, ultimul din lovitură liberă, cu un șut realmente senzațional, amintind de vremuri de demult când fotbalul-spectacol prima iar fentele artistice, cascadele de driblinguri care dezechilibrau orice adversar, șuturile cu efect, imparabile, uneori de la mare distanță de poartă erau relativ curente. Sigur, al doilea gol înscris de Ronaldo a venit după o gafă de portar – un portar, De Gea, despre care am citit că ar fi printre cei mai buni din lume… Citez din ”Adevărul”: ”«Eu mă urc în avion şi plec acasă. Ceva mai bun nu o să văd», a glumit Chris Waddle, fostul internaţional englez.” Ca glumă, de acord, dar să mai așteptăm, mai ales că acest campionat promite.
Un meci în care o formație mai puțin cotată, cea a Mexicului, învinge Germania, campioana mondială de la ediția precedentă, cu un 1 – 0 menținut pe tabelă din minutul 35 e o surpriză sau o întâmplare, depinde cum privim. Partida a arătat o echipă germană destul de greoaie și fără imaginație, cum fără imaginație, jucând stereotip, s-a dovedit și Anglia, aseară (18 iunie) în meciul cu Tunisia, câștigat greu, în prelungiri, cu 2 – 1 (gol Harry Kane, la una dintre puținele greșeli în apărare ale tunisienilor, la un corner, când apărătorii au încercat să împiedice un fundaș englez venit în atac, care a deviat cu capul mingea, dar l-au scăpat din marcaj pe Kane…). Altfel, Tunisia a evoluat mai mult decât onorabil, iar Mexicul mi-a amintit de tactica de odinioară a italienilor (anii ’60), cred că invenția lui Helenio Herrera la Internazionale Milano. Așteptau adversarul cu sânge rece, se apărau cu măiestrie rară și dădeau lovitura pe contraatac, puteai juca 180 de minute și nu le înscriai… Scorul frecvent al echipelor italiene era 1 – 0, nu-și doreau mai mult… E drept, aveau mari jucători, o știință a jocului și o disciplină tactică de invidiat. Nu era cel mai spectaculos joc, dar era… diabolic de eficient. Nu le-a mai ieșit însă în finala Campionatului Mondial din Mexic (1970), când Brazilia, în formația de aur cu Pelé, Jairzinho, Tostão, Carlos Alberto, Gérson, Rivelino, i-a învins cu 4 – 1 (1 – 1 la pauză).
Să fiu nostalgic și să spun că… nici Brazilia nu mai e de mult ce a fost? Mai servește cuiva? În primul lor meci, brazilienii de azi nu au putut învinge Elveția (1 – 1). Coutinho a marcat rapid, în minutul 20, cu un șut de senzație la vinclu și se părea ca naționala de peste ocean nu va putea fi oprită, tehnica jucătorilor fiind și astăzi, când fotbalul s-a mai schimbat și nu neapărat în bine, de clasă. Numai că o echipă solidă, tenace, precum cea a Elveției, a dovedit mai ales în repriza a doua că nu se predă ușor. Că a avut și noroc e altă poveste. La golul egalizator, din corner, jucătorul Elveției l-a împins cu ambele brațe pe fundașul brazilian, a sărit și a înscris cu capul. E adevărat, fundașul a rămas pe picioare, nu s-a trântit teatral pentru a face evident faultul… E un truc știut, mulți jucători se aruncă imediat la pământ dacă au simțit mâna adversarului atingându-i, nu le trebuie mai mult și, în vâltoarea jocului, din unghiul în care se află, arbitrul nu sesizează și fluieră fault. Avem la această ediție noutatea arbitrului video, dar rezultatele, până acum, nu m-au convins că sunt cele așteptate. Nu cerceta aceste legi…
Cât despre portari, mă întreb de mai multă vreme, pentru că rareori vedem astăzi mari portari, din categoria celor cu reflexe aproape neverosimile, cu plasament impecabil și intuiție a jocului capabilă să-i facă să nu greșească în nici un moment al meciului. Acei portari care – în zile privilegiate – puteau hotărî singuri soarta unui meci…
Vezi arhiva rubricii Sine qua non
