Metroul a fost cunoscut original ca Chemin de Fer Métropolitain (Căile Ferate Metropolitane) și apoi Métropolitain, după care a fost abreviat la Métro. Prima linie a metroului din Paris a fost construită odată cu apropierea Expoziției universale din anul 1900. A fost inaugurată la câteva luni după începutul expoziției. Rețeaua a devenit apoi gradual mai densă în interiorul Parisului până la Al Doilea Război Mondial. După o pauză în deceniile postbelice (1950‒1970), mai multe din liniile existente au fost prelungite în suburbiile apropiate de oraș. Alegerile făcute la conceperea rețelei inițiale (distanțe mici între stații, rame de capacitate mică) limitează astăzi posibilitățile de extindere a rețelei. Totuși, la sfârșitul secolului al XX-lea a fost inaugurată o nouă linie complet automatizată, linia 14, destinată descongestionării liniei RER A.
În prezent metroul din Paris transportă aproximativ 4,5 milioane de pasageri pe zi (1,365 miliarde în anul 2005) și dispune de 300 de stații, dintre care 62 reprezintă puncte de legătură între linii.