Sâmbăta morţilor sau Moșii de vară, care are loc întotdeauna în ajunul Rusaliilor. Credincioşii obişnuiesc să dea de pomană pentru cei care nu mai sunt printre noi. Mâncarea care urmează să fie împărţită se pune în vase de lut, de lemn sau de porţelan, împodobite cu flori, iar cănile, ale căror toarte trebuie să fie împodobite cu flori şi cireşe.
De Moşi, mormintele trebuie curăţate şi împodobite cu frunze de nuc şi flori de tei, sfinţite în biserică. Frunze de nuc şi flori de tei sfinţite pot fi luate şi acasă şi puse la icoană pentru a ocroti gospodăria de pagubă şi boală. După ce preotul sfinţeşte bucatele la biserică, merge pe la fiecare mormânt, sfinţindu-l şi pe acesta.
Potrivit credinţei populare, la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor, unde fiecare găseşte bucatele primite de pomană până la Rusalii. Cine nu găseşte pomană se retrage trist în mormânt ţinând în braţe crengi cu flori de tei.
În Sâmbăta morţilor nu este bine ca femeile să muncească, existând credinţa că, dacă vor munci, le vor amorţi mâinile şi nu vor mai avea spor la muncă. De asemenea, femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă în această zi, existând credinţa că acei colaci pe care i-a dat de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi.
7 – 8 iunie, 2020
Rusaliile (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile este sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Rusaliile se celebrează în fiecare an la 50 de zile după Paşte. Există credinţa că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, şi se va îmbolnăvi de boala cunoscută sub denumirea populară de „luat din Rusalii”.
Credincioşii duc la biserică, în ziua de Rusalii, crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se împodobesc mormintele, dar şi casele și icoanele, deoarece se zice că au puterea de a alunga spiritele rele. În anumite zone ale ţării, oamenii obișnuiesc să poarte cu ei leuştean, usturoi sau pelin, pentru a nu fi „luați din Rusalii” sau pociți de Iele.
În cele două zile de Rusalii, nu este bine să munceşti deloc, pentru că Ielele te pot prinde și pedepsi, deoarece nu le cinsteşti ziua. De asemenea, nu se intră în vie, nu se merge prin locuri pustii, pe lângă păduri sau pe lângă fântâni pentru a evita pericolul de a întâlni spirite rele.
Surse: Impact, Wikipedia.