70 de ani de la inaugurarea Teatrului de Păpuşi ”Puck” din Cluj

35
teatru papusi puck cluj

fila de calendar rubrica leviathan.roAstăzi, 5 februarie 2020 se împlinesc 70 de ani de la inaugurarea Teatrului de Păpuşi ”Puck” din Cluj (5 februarie 1950), ocazie cu care a avut loc premiera la secţia română a unor fragmente din piesa rusească Banul şi părăluţa de Nina Ghernet, iar la secţia maghiară scenetele Morcovul, după povestirea lui L. N. Tolstoi şi Cozonacul.

Fondatorii instituţiei au fost membrii trupei de păpuşari ai Sindicatului Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor, înfiinţate în 1948. Teatrul ”Puck” organizează în fiecare an cel mai important eveniment din lumea teatrelor de păpuşi şi marionete din estul Europei, Festivalul Internaţional Puck, singurul eveniment de asemenea amploare din România, care atrage la fiecare ediţie trupe de marcă din ţară şi străinătate.

Teatrul de Păpuși ”Puck” a luat ființă concomitent cu alte teatre profesioniste de păpuși și marionete în peisajul cultural al României, al căror act de naștere poartă ca date anul 1949 și 1950.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.