– Ai reușit să scoți invitația pentru tanti de la Oficiul Străinilor? – Nu! A fost infernal. Am ajuns iar la 10 la serviciu și m-am înființat la șef ca să mă scuz, a treia oară pentru aceeași chestie, încă nerezolvată. Cred că l-am iritat: mi-a spus că nu-l interesează pe el de ce vin târziu, atâta timp cât marchez corect cu cartela de pontaj și-mi iese proiectul la timp. – Vezi tu, eu nu pot să le spun asta pacienților dacă aș sosi la 10 la cabinet când ei așteaptă ciucure… Dar ce se întâmplă de fapt la Oficiul Străinilor? – Știam că e aglomerație și m-am înființat acolo la 7, ei deschizând la 8. Eram a patra la coadă. După mine s-au adunat o sută, mai mult turci și magrebieni, sub formă de grămadă. La 8 a deschis un funcționar și grămada din spate a început să mă storcească și să mă împingă la o parte. Atunci funcționarul a dispărut cinci minute și a reapărut cu niște bonuri de ordine pe care le-a aruncat literalmente peste mulțime, toți din jurul meu sărind ca maimuțele. Eu n-am fost pe fază și n-am prins nimic. Au zis că după ce termină cu primii intrați vor da alte bonuri. La 9.30 am plecat la serviciu cu coada între picioare. – Oribil, într-adevăr! Or să îi atace în curând la drumul mare toți ăștia care vin și la mine la cabinet cu grămada. De parcă n-au altceva de făcut decît să umble după drepturi și pe la doctori. De ce nu sunt ca noi la muncă? Mai nou, dau azil la ceceni, că sunt în război. În curând o să umble și pe aici cu kalașnikovul, că ei nu se țin de glume cu drepturile omului. [pauză] – Nu știu cum am să o aduc aici pe tanti peste o lună. Șase săptămâni îi trebuie doar pentru demersurile din ambasadă la București. Mai vine și din provincie. – Poate mai bine din provincie, că nu mai e așa… mofturoasă. – Cine știe? Ți-am spus câteva inconveniente: una e zeloasă și smulge tot din grădină, buruieni și flori laolaltă, alta se ofuschează că nu am servit-o personal cu căpșuni, alta nu bag mâna în congelator să scoată carnea, că e prea rece sau nu spălă geamurile fiindcă la București are femeie de menaj care i le spală. [pauză] – Astea ar fi nimicuri pentru mine. Eu trebuie să fiu absolut sigură că am pe cineva la copil, permanent, altfel pot să-mi închid cabinetul! – Dar cum poți să riști să o aduci ilegal de la voi din Cernăuți? – Ce să facem? Se duce soțul acolo în weekend, o încarcă cu bagaj cu tot pentru un an și trece cu ea granița, cum știe el, pe unde știe el… – Un an… ce vis… eu sar ca maimuța din trei în trei luni la Oficiul Străinilor… – De ce nu se duce soțul? Poate se descurcă mai bine ca german. – La el chiar că nu m-am gândit, e născut aici, în Wirtschaftswunder [miracolul economic german de după război]. – Și ce-l împiedică să vadă cum se aduce o tanti de la București? Că se bucură și el de serviciile ei. – El nu știe cu ce se mănâncă asta, de ce să-l stresez? Când povesteam odată la el acasă despre un concediu pentru care eu am primit târziu de tot viza pe pașaportul meu de azilant, ai lui m-au întrebat „Ce-i aia viză?” [pauză] Iartă-mă, dar trebuie să te las… simt cum mă apucă iar capul și mâine nu mai pot să întârzii. – Hai că vin la tine să încerc cu injecțiile alea de terapie neurală subcutanată, chiar în locul unde te doare. – Bine, merci, pa!
– Parcă îmi intră un burghiu în frunte, la mijlocul sprâncenei stângi, mereu în același loc. – E trigemenul. Nu ai niciun risc la pișcătura asta. Vedem cum te simți. [pauză] E bine așa, te-a durut? – Nu, înțepătura deloc, dar capul îmi pulsează de durere. – Hai să așteptăm puțin. – Ce-ți mai face fiul cel mare, Frau Doktor? S-a împăcat cu școala? – Uf, greu e cu cel mic, dar greu de tot e cu cel mare… Cum și-a luat carnetul, s-a dus cu mașina mea nouă la școală și a intrat cu ea într-un pom. Noroc că a fost doar paguba mea. – Poliția l-a găsit în regulă? – Da, slavă Domnului că nu bea și nu se droghează… încă. – Care e problema lui, ce vrea el de fapt? – Să facă repede bani și să trăiască pe picior mare. – Nu vă vede pe voi cât munciți de atâta timp? – El crede că e mai deștept… – Fără școală? – Vrea să plece în America… – Nu poți să-i dai o sumă pe care ți-o permiți sau pe care ar scoate-o oricum Oficiul Copilului de la tine dacă el ar pretinde că-l maltratezi? Știu eu? Poate 1200 de mărci… și să-i spui: „Facem o probă de un an, ia banii ăștia și descurcă-te singur, că tu oricum nu dai două parale pe ce îți spun eu”? – Ești naivă de-a binelea! Stai să crească și ăștia mici ai noștri și ai să vezi tu ce ne așteaptă peste 15 ani… Cum crezi tu că pot să-l las de capul lui, așa de aiurit cum e? – Păi, e major, să suporte consecințele faptelor lui. – Aiurea, nu e deloc major la cap. Trebuie să strâng din dinți și să păstrez orice firicel de legătură cu el și să am răbdare să își revină… – Doamne, doamne, ce mă fac? Eu nu am răbdare… – O să ai cu copilul tău! [pauză] Știi, voiam să-ți spun: am stat de vorbă duminică la grătar cu soțul tău și l-am întrebat așa, în treacăt, dacă nu faceți un copil. – Mi-a răspuns tot în treacăt, dar fără să stea pe gânduri, că și-a dorit un copil, că l-a găsit în copilul tău, că e foarte happy cu el și că altul nu mai vrea. – Nici eu n-aș mai putea, m-a zdruncinat prea tare primul…
– Ce ocazie, de zile mari, să fim trei tanti de-odată la domnul Goe! – Unică, vă asigur! Ca să serbăm evenimentul vă invit pe toate trei la palat, la cafeneaua de lux de la etajul I. Facem și poze. Hai, gătiți-vă! – Știți ce mi-a spus dl. Goe când ne-am dus să o luăm aseară pe tanti-2 de la autobuz? – ??? – Mama lui o ajuta pe tanti-2 în spatele busului să-și adune bagajele, iar el rămăsese cu mine în dreptul șoferului… Se uită perplex în jur și apoi strigă în gura mare: „Cum, în autobuz vorbesc și bărbații românește?” – Mititelu’, crede că româna e o limbă de femei, pe bună dreptate. – Dragă Tanti-1, acum că ești pe plecate, zi-mi și mie cum te-ai descurcat cu dumnealui, ca să fiu în temă. – Tanti-2, așa, confidențial, află de la mine că e foarte răsfățat mititelu’, mai ales de Buni… – Dar cu Buni cum te-ai înțeles? – La început mai bine, dar în ultima lună a fost foarte irascibilă. Dumeata, Tanti-0, că tot vii des aici în familie, cum te înțelegi cu Buni? – Ei, trebuie să ai răbdare cu amândoi: el e încă mic și ea e… octogenară. – Tanti-2, trebuie să ții cont că Tanti-0 este franțuzită și stă mereu cu Buni la emisiunea aia „Question pour un champion” (cine știe câștigă), la care îl mai îndeamnă și pe dl. Goe. Buni le servește ciocolată la ea în cameră, deși Goe are restricții la ciocolată, fiindcă altceva n-ar mânca. E tare iute copilul, n-are răbdare deloc, dar nici Buni n-are… – Dragă Tanti-1, nu exagera, că o sperii pe Tanti-2. – Spune, Tanti-0, de ce ești și dumneata aici la schimbul turei. Nu ajungeam noi două? – Dragilor, eu sunt în concediu acum: vin din Belgia de la o prietenă și Mamița mi-a zis să trec pe aici o săptămână în drum spre casă. După Tanti-2 voi reveni eu la dl. Goe. Mie-mi place aici, am fost și voi mai veni: facem excursii la sfârșit de săptămână cu Buni, Goe și Mamița, primim multă lume, nu ne plictisim… – Dar cu Papi cum te înțelegi? – Aaa, Papi e foarte discret, nu se bagă. Păcat că îi face toate poftele lui Goe. Confidențial acum, o ciudățenie a casei: trebuie să ai grijă și de pisică, o răsfățată toți pe javra aia, mai ales Papi.
– Ai puțin timp, draga mea, acum că s-au dus toți la culcare? – Sigur, Tanti-0, da, ce s-a întâmplat? – Nu vreau să te indispun, s-a întâmplat ceva azi dimineață… – Sunteți toate tantile întregi, nu? Și Buni? – Oarecum întregi… cred că Tanti-1 nu mai este întreagă… la cap. – ??? – Eram aici cu Buni la cafea și cu prietena ta, care i-a adus lui Tanti-1 un pachețel să i-l ducă mamei ei în țară, mâine când pleacă. Tanti-2 ducea copilașul la grădiniță, iar Tanti-1 era în târg cu ultimele cumpărături de luat în țară. Noroc că era prietena ta aici, ca să răspundă la telefon în germană, pentru că a sunat poliția de cartier… – ??? – Au întrebat dacă Tanti-1 locuiește la noi și dacă avem probleme cu ea. Prietena ta a spus că totul e în regulă și că pleacă mâine, potrivit vizei din pașaport. La care polițistul a zis că li s-a adresat cu un text „greoi”, scris de mâna ei, prin care cere azil politic în Germania. [pauză] – Mare e grădina lui Dumnezeu, draga mea, iartă-mă că râd prostește la ora asta. Sper că ați fost blânde cu ea când s-a întors. – A adus-o poliția cu mașina la ușă și cu multe politețuri… – Nu i-ați spus nimic, sper, lui Tanti-2 sau lui Papi? – Nu, nu… – Uff, bine că schimbăm tura!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
