Juriul proiectului „Lecturi³”, program inițiat de Teatrul Național din Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și revista „Alecart”, a desemnat piesa câștigătoare a acestei luni: Frici de Ana Sorina Corneanu.
Conform regulamentului, textul beneficiază de lectură publică, eveniment care va avea loc luni, 28 martie 2022, ora 19.00, pe scena Teatrului³. Regia spectacolului-lectură este semnată de Irina Popescu-Boieru, iar din distibuție fac parte actorii: Haruna Condurache, Diana Roman, Livia Iorga, Mălina Lazăr, Andreea Boboc, Catinca Tudose, Oana Sandu, Brândușa Aciobăniței, Constantin Avădanei, Radu Ghilaș. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Despre piesa cu care a participat la concurs, Ana Sorina Corneanu, actriță și dramaturg, a mărturisit: „Oricât am încerca să fugim… suntem umbre ale părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Suntem puțin din fiecare, suntem tot ce iubim la ei, dar mai ales, suntem tot ce condamnăm la ei. Suntem prelungiri ale lipsurilor, nevoilor și sentimentelor lor. Cărăm prin viață bagajele tuturor, doar pentru că ne-au fost puse în spate la naștere. Lăsăm, generație după generație, câte ceva deoparte, până când bagajul devine tot mai ușor. Până când, în sfârșit, unul dintre noi lasă totul în urmă. Alege să își facă singur bagajul, să pună în el doar ce crede că îi e necesar.
Închide ochii, respiră adânc și gândește-te: Care e cea mai mare frică a ta? Ce stă la baza fricii tale, te-ai întrebat vreodată? Dacă ai fi nemuritor… frica ar mai avea aceeași putere asupra ta?
Frici este o piesă care vorbește despre cele mai profunde și mai neașteptate frici ale noastre. Despre puterea pe care o câștigăm prin verbalizarea lor, despre vindecarea prin înfruntarea lor. Frici este o piesă terapeutică, un experiment care își propune să implice, în măsura în care este posibil, publicul, participarea lui la joc, dezbatere și confesiune fiind încurajată.”
Ana Sorina Corneanu, premii și nominalizări:
Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2019 – Hai să vorbim despre viață, spectacol montat în 2021, la Teatrul Național din București, regia Zsuzsana Kovacs, selectat în Festivalul National de Teatru/ FNT 31 – la secțiunea Creația. Feminin.
Premiul UNITEM pentru dramaturgie, 2020 – Hai să vorbim despre viață;
Nominalizare UNITER – cea mai bună piesă românească a anului 2020 – Stockholm
Premiul UNITEM pentru dramaturgie 2021 – „Recviem pentru nostalgie”
Finalistă CND, în cadrul Festivalului de dramaturgie românească, Timișoara, 2021 – cu piesa Stockholm
Premiul II – în cadrul Bacău Fest Monodrame, Teatrul Municipal Bacovia, cu piesa Interplanetar
Nominalizare în etapa a doua a concursului de piese scurte (10 minutes play for women) pentru podcast, la Fizzy Sherbet plays, UK, cu piesa The Bistro
https://www.facebook.com/TNIASI
Comunicat al Teatrului Național din Iași





















