Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, oferă abonaților două noi spectacole în luna iulie: Puzzle, în regia lui Ianoș Petrașcu și Necunoscuta cunoscută, în regia lui Victor Olăhuț.
Puzzle este un spectacol despre relații interumane și reguli impuse de societate, cu trei povești în care fiecare își are propriul adevăr.
În Necunoscuta cunoscută, un el și o ea se află la sfârșitul relației. Încercând să înțeleagă cum s-a ajuns în acest punct, cei doi își recompun povestea, retrăind episoade cheie ale vieții lor. Privirile aruncate înapoi în timp sunt însă critice, detașate, ironice, demonstrând că uneori nimic nu este mai imprevizibil ca trecutul.
Abonamentul lunii iulie include spectacolele: Necunoscuta cunoscută, Puzzle, Trei surori, Tattoo, Cion: Requiem of Ravel’s Bolero, Doi pe un balansoar, Visul unei nopți de vară, Cerere în căsătorie, Bravul soldat Švejk, Uncanny Valley.
Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi vizionată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul HYPERLINK „http://www.scena-digitala.ro/”www.scena-digitala.ro.
Puzzle
Regia: Ianoș Petrașcu. „Oamenii din culise”: Valentina Moghină, Ada Bicfalvi. Scenografia: Alin Gavrilă. Design lumini: Dorin Părău și Neluțu Macrea. Sunet: David Guță. Asistent scenografie: Alexandra Avenian. Asistent proiect: Violeta Buduleci. Manager proiect: Luminița Bîrsan. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu & Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Cu: Isabela Haiduc, Andrada Oltean și Constantin Gajim.
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani
Durata: 1h 30min
Data premierei: 26.06.2021
„Un spectacol în care publicul poate decide cum evoluează povestea. O producție despre relații interumane și reguli impuse de societate. Trei povești în care fiecare își are propriul adevăr. Oare are dreptul cineva să îi judece?” – Ianoș Petrașcu.
Necunoscuta cunoscută
Regia: Victor Olăhuț. Traducere din poloneză: Zeno Fodor. Asistent regie: Vlad Robaș. Distribuție: Arina Ioana Trif, Pali Vecsei.
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Durata: 1h 20min
Data premierei: 31.10.2015
Abonament pentru 1 lună – 49 lei. Include 10 spectacole.
Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE și până în ultima zi calendaristică a lunii de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.
Abonament pentru 3 luni – 89 lei. Include 16 spectacole.
Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTICARE și până în ultima zi calendaristică a celei de-a treia luni de autentificare.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.
Abonament 12 luni – 299 lei. Include toate spectacolele Scenei Digitale.
Abonamentul este valabil de la data activării lui, prin introducerea codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE. Perioada de valabilitate se încheie după 12 luni calendaristice.
Spectacolele pot fi vizionate oricând și de oricâte ori în perioada de valabilitate a abonamentului.
Bilet individual – 30 lei. Biletul individual este activat în momentul introducerii codului de abonat în câmpul AUTENTIFICARE în termen de 30 de zile de la momentul achiziției.
Spectacolul este disponibil pentru 4 ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.
Comunicat al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu





















