Știri: Expoziție de pictură Suad Rama la Artoteca Bibliotecii Metropolitane București (20 octombrie 2022)

72
Afis - Expozitie Suad Rama (1)

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul expoziției de pictură intitulată 22, a artistului plastic Suad Rama joi, 20 octombrie 2022, începând cu ora 18.00, la Artoteca BMB.

Suad Rama este artist plastic și profesor din 2011 la Facultatea de Arte, Specializare Artă Figurativă, a Universității din Priștina, Kosovo. A participat la aproximativ 100 de expoziții colective în diferite țări, dintre care amintim: Albania, Macedonia de Nord, Croația, Austria, Turcia, Belgia, Franța, Germania, Egipt, Italia, Polonia și Thailanda.

În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul curatorii expoziției Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice și dr. Radu George Serafim, critic de artă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziția de artă plastică, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri,  în perioada 20 octombrie–4 noiembrie 2022, de luni până vineri, între orele 09.00–17.00, la Artoteca BMB, Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.

E-mail: comunicare@bibmet.ro

www.bibmet.ro www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

Serviciul Comunicare al BMB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.