Certificatul de performanță energetică este unul dintre documentele de care ai nevoie atunci când ai un apartament de închiriat, vrei să vinzi o casă, o garsonieră sau faci renovări majore. Este actul elaborat și emis de un auditor energetic atestat, care cuprinde date referitoare la consumurile de energie primară și finală, inclusiv din resurse regenerabile de energie, și la cantitatea de emisii în echivalent (dioxid de carbon).
Un proiect de lege aflat în debaterea senatorilor propune ca certificatele de performanță energetică a clădirilor să fie cuprinse într-un registru național, ce va avea și o secțiune de informații publice, prin care cetățenii interesați vor putea verifica validitatea acestora.
Pentru a reduce numărul de certificate energetice false, se propune prin acest proiect majorarea sancțiunilor aplicabile pentru falsificarea acestui document. Amenzile pentru falsificarea certificatelor energetice ar putea ajunge până la 10.000 de lei, iar în cazul auditorilor energetici sau experților tehnici care se află la a doua abatere, sancțiunea va fi de suspendare a dreptului de practică pentru o perioadă cuprinsă între trei și patru ani. În acest context, platforma care va fi creată va include obligatoriu o secțiune publică, în care deținătorii de certificate să poată verifica autenticitatea acestora.
Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com
Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.





















