Copierea gratuită în instituțiile publice – articol de Iulia Zorzoliu

53
institutii publice copiere

logo rubrica juridiceConform legii 9/2023 care se aplică din data de 4 iulie 2023, se vor simplifica procedurile administrative de depunere a unor acte la autoritățile și instituțiile publice. Astfel, autoritățile și instituțiile publice care vor solicita copii în format fizic ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către organele de specialitate ale administrației publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, copierea acestora.

Tot gratuit, instituțiile menționate vor trebui să pună la dispoziția cetățenilor atât în format fizic, cât și în format electronic modelele formularelor sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate.

Pe lângă cele de mai sus, dosarul cu șină va fi interzis de stat, astfel autoritățile centrale și locale nu vor mai avea voie să ceară contribuabililor dosare, articole sau obiecte de birotică sau papetărie. Din luna ianuarie a acestui an, instituțiile nu mai pot cere copii ale actelor emise deja de alte entități ale statului.

Aceste măsuri sunt aplicate pentru ca actul administrativ să fie mult mai rapid, ușor de realizat și fără cheltuieli din partea cetățenilor.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.