Conducerea fără permis a unui tractor neînmatriculat, pedepsită cu închisoarea – articol de Iulia Zorzoliu

102
conducere tractor

logo rubrica juridiceCodul Penal a suferit câteva modificări începând cu data de 9 iulie 2023, printre care legislația penală stabilind acum că punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat se pedepsește inclusiv cu închisoare. Această infracțiune se pedepsește cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă. De asemenea, în cazul punerii în circulație sau conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, pedeapsa e cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă.

Sancțiuni mai mici, mai exact, închisoare de la șase luni la doi ani sau amendă, se aplică în cazul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.

În cazul în care o persoană nu posedă permis de conducere și conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestrier va fi pedepsit cu închisoare de la unu la cinci ani.

Noutatea în ceea ce privește modificarea Codului Penal prin Legea 200/2023 este aceea că, până acum, tractoarele agricole sau cele forestiere nu se regăseau în enumerarea fiecărei infracțiune în parte.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.