28 martie 1936, Arequipa, Peru–13 aprilie 2025, Lima, Peru
Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a murit la vârsta de 89 de ani, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii latino-americane.
Mario Vargas Llosa s-a născut la 28 martie 1936 la Arequipa, în Peru şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni. Între 1950 şi 1952 a urmat cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. După o tinereţe în care s-a apropiat de comunism, s-a distanţat de Fidel Castro, ba chiar l-a acuzat pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa premiul Nobel pentru Literatură, pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului”. Cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 89 de ani, pe care a sărbătorit-o pe 28 martie 2025, el a apărut pe contul X al fiului său Alvaro într-o serie de trei fotografii realizate în locuri din capitală unde şi-a scris ultimele două romane, Cinco Esquinas (Cinci colțuri”, 2016) şi Le dedico mi silencio” (Îți dedic tăcerea, 2023). Admirat pentru descrierea realităţilor sociale, autorul unor capodopere precum Oraşul şi câinii şi Conversaţie la Catedrala a fost, de asemenea, criticat de cercurile intelectuale sud-americane pentru poziţiile sale conservatoare. Tradus în aproximativ treizeci de limbi, acest autor francofil, care a trăit mai mulţi ani la Paris, a fost primul scriitor străin care a fost inclus în timpul vieţii sale, în 2016, în prestigioasa colecţie Pléiade. A fost ales la Academia Franceză în 2021.
Primul său roman, Orașul și câinii i-a adus recunoașterea imediată. El poartă semnele influenței existențialismului lui Sartre și citează chiar un dialog extras din romanele acestuia la începutul fiecărei dintre cele două părți.
Llosa introduce și o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a portretiza realități separate în timp și spațiu, și folosește timpurile verbale pentru a purta narațiunea înapoi sau înainte în timp sau pentru a descoperi tema principală a narațiunilor sale, lupta individului în căutarea libertății într-o realitate opresivă. Cartea a obținut Premiul Criticii Spaniole. La Casa verde (Casa verde, 1966) este un roman care demonstrează influența puternică a lecturilor din William Faulkner, în care vede un suflet geamăn. Romanul descrie un bordel ce se numește „Casa verde” și a cărui prezență aproape mitică afectează viețile personajelor. Acțiunea principală urmărește destinul unei fete, Bonifacia, care este cât pe aci să se căsătorească la biserică, dar care se metamorfozează în La Selvatica, cea mai cunoscută prostituată din „Casa verde”. Romanul i-a confirmat poziția de mare scriitor în America Latină și i-a adus Premiul Rómulo Gallegos, aflat în 1967 la prima sa ediție. Cel de-al treilea roman al lui Vargas Llosa închide ceea ce mulți critici consideră a fi cel mai valoros ciclu narativ al său. Publicat inițial într-o ediție în patru volume, Conversación en la Catedral (Conversație la Catedrala, 1969) a fost prima încercare a lui Vargas Llosa de a scrie un „roman total”, adică o încercare de a ficționaliza toate nivelurile unei societăți oarecare și reflecțiile ei pe anumite paliere ale realității perceptive.
După acest roman foarte serios, Vargas Llosa a publicat un text mai scurt și în cheie comică Pantaleón y las visitadoras (Pantaleone și vizitatoarele, 1972), care, printr-un colaj de dialoguri cu fragmente de documente, urmărește să certifice înființarea unui serviciu de prostituate, folosit intens de armata peruană. După ce a trăit mai bine de 30 de ani În Europa, la Paris și Madrid, unde a obținut cetățenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors ca să locuiască în Lima. Continuă să scrie romane istorice cum ar fi Sărbătoarea țapului (2000), o poveste despre viața dictatorului dominican Rafael Trujillo. Figura centrală a romanului, deloc un simplu erou de ficțiune, generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina a existat în realitate, iar societatea dominicană îl poreclea Țapul. El paraíso en la otra esquina (Paradisul de după colț) e un roman istoric despre Paul Gauguin și Flora Tristan. Romanul său istoric publicat în 1981, intitulat Războiul sfârșitului lumii are acțiunea localizată în Sertão, în Brazilia secolului al XIX-lea, și se bazează pe evenimente reale, rebeliunea Sebastianiștilor, o sectă milenaristă condusă de Antonio Conselheiro în Canudos. Romanul Istoria lui Mayta, publicat în 1984, se prezintă ca o anchetă menită să aducă în fața cititorului personalitatea troțkistului peruvian Alejandro Mayta, care a inițiat în 1958 o rebeliune pentru care a fost deținut în varii ocazii, sfârșindu-și viața în uitare și anonimat. Ca de obicei, romanul lui Llosa se distanțează de realitatea strictă, păstrându-i însă datele esențiale, în contextul omniprezenței violenței în istoria Peru-ului.
Pe 17 septembrie 2005 a călătorit, pentru a doua oară – prima vizită fiind în 1995 – în România ca să participe la lansarea a două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor de Editura Humanitas, ocazie cu care a vernisat și o expoziție de fotografii realizate de fiica sa, Morgana. Uniunea Scriitorilor i-a decernat Premiul „Ovidius” 2005 pentru „valoarea operei literare și contribuția la afirmarea libertății de expresie și a toleranței interetnice”.
