Simplificarea procedurilor pentru familiile adoptive – articol de Iulia Zorzoliu

33
adoptie juridice (1)

logo rubrica juridiceÎn ianuarie 2025, a intrat în vigoare Legea nr. 12/2025 pentru modificarea și completarea Legii adopției (Legea nr. 273/2004), marcând o reformă amplă în domeniul protecției copilului și al procedurilor de adopție. Una dintre cele mai importante schimbări este reducerea semnificativă a termenului de declarare a unui copil ca fiind adoptabil, de la 12 luni la 6 luni, în cazurile în care părinții naturali nu manifestă niciun interes real față de copil.

O altă modificare esențială vizează digitalizarea dosarelor de adopție, care permite urmărirea în timp real a etapelor procedurale și reduce considerabil birocrația. De asemenea, a fost introdusă o formă de sprijin financiar lunar pentru familiile care adoptă copii cu vârsta peste 7 ani sau care au dizabilități, cu scopul de a încuraja integrarea acestor copii în familii. Legea prevede și extinderea obligațiilor post-adopție, inclusiv consiliere psihologică gratuită pentru o perioadă de până la doi ani, menită să sprijine procesul de adaptare atât pentru copil, cât și pentru părinți.

Reforma vine ca răspuns la statisticile îngrijorătoare privind numărul mic de adopții reușite în România, dar și la nevoia de a proteja mai bine interesele copiilor aflați în sistemul de protecție specială.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.