Keri-Lynn Wilson și Orchestra Ucraineană pentru Libertate – cronică muzicală de Costin Tuchilă

1 septembrie 2025

Keri-Lynn Wilson. Fotografie de Alex Damian

Dacă de obicei se spune în lumea muzicală că o orchestră simfonică bună se formează într-un timp îndelungat, că trebuie să îi acorzi un răgaz pentru omogenitate, „rodaj”, stabilitate, ca să nu mai vorbim de stil, am avut ocazia în această ediție a Festivalului „Enescu” să vedem contrariul: Ukrainian Freedom Orchestra, creată în 2022, după invazia rusă în Ucraina. Performanța îi aparține în primul rând dirijoarei Keri-Lynn Wilson, canadiană născută în SUA, un muzician cu palmares bogat, care a reunit în scurt timp energii și a construit un ansamblu mai mult decât notabil. Mărturie sunt turneele acestei orchestre, versiunea Simfoniei a V-a de Beethoven, cântată cu textul Odei bucuriei tradus în ucraineană, înregistrată și pe disc, dar și piesele de compozitori ucraineni. În turneul din care au făcut parte și cele două concerte de la Sala Palatului, Keri-Lynn Wilson a ales, pe lângă Simfonia a V-a, o suită din opera Mamele din Herson de Maxim Kolomiiets (n. 1981), lucrare comandată de Metropolitan Opera din New York, cu subiect inspirat din tragicele evenimente ale războiului din Ucraina, Bucha. Lacrimosa de Victoria Polevá (n. 1962), Ultimele patru lieduri de Richard Strauss, Uvertura la opera „Tannhäuser” și Preludiu și Moartea Isoldei de Wagner și, desigur, pentru a contrasta cu piesele tragice ale compozitorilor ucraineni contemporani, solara Simfonie nr. 8 în Sol major de Dvořák. Programe foarte bine alcătuite, în primul din Festival incluzând, pe lângă suita de Maxim Kolomiiets și partiturile wagneriene, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră în remarcabila versiune a Alexandrei Conunova.

Bucha. Lacrimosa pentru vioară și orchestră, care a deschis cel de-al doilea program de la Sala Palatului, este o muzică realmente copleșitoare, evocând sinistrul masacru din orașul ucrainean (Bucea), din martie 2022. Un lamento intonat de instrumentul solist și orchestră, ca un bocet în nuanțe stinse, se amplifică până la un punct culminat marcat de o bătaie violentă, fortissimo a timpanelor susținute de pian în registrul grav (aici, folosit ca instrument de percuție), cu efect înspăimântător, pentru ca finalul să fie în aceleași nuanțe stinse, cu sunete aproape inaudibile de percuție – o concluzie tragică, de mare emoție, atât de plastic conturată muzical. Am apreciat expresivitatea solo-ului de vioară susținut de concert-maestrul orchestrei (numele lui nu a fost indicat în prezentarea programului) și armonia compartimentelor de coarde.

Rămânând într-o atmosferă relativ sumbră, cu vagi licăriri de lumină, Keri-Lynn Wilson a ales Ultimele patru lieduri de Richard Strauss, scrise pentru soprană și orchestră și reflectând sentimentele crepusculare din ultima perioadă de viață a compozitorului. Aceste cântece pe versuri de Hermann Hesse și Joseph von Eichendorff au fost compuse în Elveția, în 1948, când muzicianul avea 84 de ani: Frühling (Primăvara), September (Septembrie), Beim Schlafengehen (Când adorm) și Im Abendrot (La apus). Ideea de ciclu de lieduri nu a existat în intenția compozitorului. Titlul Ultimele patru lieduri a fost dat postum de prietenul lui Strauss, Ernst Roth, care a publicat cele patru cântece ca o singură lucrare în 1950, după moartea lui Strauss. Strauss a murit în 8 septembrie 1949. Prima audiție a avut loc la Royal Albert Hall din Londra pe 22 mai 1950, susținută de soprana Kirsten Flagstad și Orchestra Filarmonică, sub conducerea lui Wilhelm Furtwängler.

Doar primul, Primăvara, este relativ mai luminos, deși nu lipsit de sentimentul general al celorlalte, dominate de acceptarea senină a sfârșitului. Alegerea sopranei americane Rachel Willis-Sørensen s-a dovedit inspirată: o voce foarte potrivită, chiar ideală pentru scriitura vocală a lui Richard Strauss, cu frazări și intonații expresive ale acestor poeme cântate în germană.

A fost evident că dirijoarea canadiană simte o reală plăcere la întâlnirea cu Simfonia nr. 8 de Antonín Dvořák, cea mai veselă lucrare de gen a muzicianului ceh și oarecum atipică. Ea pare o jubilație la întâlnirea cu muzica de dans a Boemiei, fiind, de fapt, o sinteză a acesteia, cu ritmuri, armonii și orchestrație seducătoare. A fost compusă în perioada 26 august–8 noiembrie 1889 în stațiunea Vysoká u Příbramě (Boemia), cu ocazia alegerii compozitorului în Academia de Științe, Literatură și Arte a Boemiei. Dvořák a dirijat prima audiție la Teatrul Național din Praga, în 2 februarie 1890. Spre deosebire de alte simfonii ale compozitorului, muzica este veselă și optimistă. A fost publicată inițial ca Simfonia nr. 4, de către firma londoneză Vincent Novello în 1890, deoarece muzicianul avea neînțelegeri cu editorul său obișnuit, Fritz Simrock. De aceea este numită și „simfonia londoneză”.

Dvořák a păstrat formatul tipic al unei simfonii în patru mișcări (Allegro con brio, Adagio, Allegretto grazioso – Molto vivace, Allegro ma non troppo), dar le-a structurat într-un mod neobișnuit. Toate mișcările prezintă o varietate remarcabilă de teme, cele mai multe dintre ele bazate pe material muzical din Boemia. Dezvoltarea temelor poate părea mai degrabă o improvizație, dar și în aceasta constă farmecul acestei muzici minunate. Planul tonal e relativ simplu: Sol major, sol minor/Do Major, do minor, cu o trecere prin Mi bemol major în Adagio.

Foarte muzicală, cu o tehnică dirijorală excelentă, energică, dar și perfecționistă în fragmentele de finețe, Keri-Lynn Wilson a reușit o versiune de referință a acestei simfonii, sesizând, în nuanțele cele mai exacte, stilistica partiturii, în ansamblu și în detaliu. Mai ales aici, în Simfonia a opta, Dvořák nu seamănă cu niciunul dintre simfoniștii epocii lui și revine dirijorului și orchestrei să afle în partitură și mai ales să transmită particularitățile sale. Au fost într-adevăr pasaje de mare frumusețe: introducerea în sol minor cântată de violoncele, prima temă din partea I, intonată tot de violoncele, „cântecul păsării” (flaut și flaut piccolo), solo-ul de vioară din Adagio, valsul grațios din partea a III-a, atacul celor două trompete care intonează la unison un motiv la începutul părții a IV-a, creând o veritabilă surpriză imediat după încheierea celei de-a treia mișcări (dirijorul Raphael Kubelik spunea la o repetiție: „Domnilor, în Boemia trompetele nu cheamă niciodată la luptă – întotdeauna cheamă la dans!”).

Ca bis, orchestra ucraineană a cântat un aranjament pentru vioară și orchestră de coarde al Imnului Ucrainei, emoționând o dată în plus cu mesajul său de pace.

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Ca și la celelalte ediții, Asociația Culturală Leviathan, editor al portalului Leviathan.ro și al revistei culturale trimestriale „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2025.

Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, programul transmisiilor în direct, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan”, nr. 3, iulie–septembrie 2025, apare o avancronică a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2025 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.