1. Ce este sindromul impostorului?
În lumea noastră plină de ei, impostori de toate culorile, e greu să-i descoperi de la început, umblă camuflați în doctorate multiple, îmbălsămați cu parfumuri de firmă, îmbrăcați în haine de firmă, cu batiste elegante la butonieră. Impostorul este acea persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor, i se mai spune coțcar, escroc, mincinos, potlogar, șarlatan, șnapan. Este individul care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate și competență, vrând să pară ceea ce nu este, el este farsorul arogant și incult, de cele mai multe ori.
Cu umor, cineva spunea că toţi bărbaţii sunt impostori, singura diferenţă între ei este că unii recunosc, eu personal nu recunosc, adăuga el. Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice, scria George Orwell. Tocmai din acest motiv s-a spus că marea greșeală a omenirii a apărut atunci când oamenii și-au socializat propria lor sacralitate, dând inițiativă, dar și putere, impostorilor care, pe această cale, au prosperat. Se discută adesea despre sindromul impostorului sau fenomenul impostorului, impostorismul, sindromul de fraudă sau experiența impostorului. Este un tipar psihologic în care un individ își pune la îndoială abilitățile, talentele sau realizările și are o teamă persistent interiorizată de a fi expus ca impostor. Cei care se confruntă cu acest fenomen rămân convinși că sunt impostori și nu merită tot ceea ce au realizat. Persoanele care suferă de acest sindrom atribuie, în mod incorect, succesul norocului sau îl identifică drept rezultat al înșelării altora în a crede că sunt mai inteligenți decât se percep ei înșiși. Complicate căile psihicului nostru!
Sindromul impostorului a fost considerat deosebit de frecvent în rândul femeilor cu rezultate ridicate, dar apare și în contextul bolilor mintale și al tratamentului acestora. Anumiți indivizi se pot vedea pe ei înșiși ca fiind mai puțin bolnavi (mai puțin deprimați, mai puțin anxioși) decât colegii lor sau alte persoane bolnave mintal, citând lipsa lor de simptome severe ca fiind indicația lipsei unei probleme sau a unei probleme minore. Persoanele cu această formă, de obicei, nu caută ajutor pentru problemele lor, deoarece consideră că acestea nu sunt demne de atenție psihiatrică. Termenul de fenomenul impostorului a fost introdus într-un articol publicat în 1978, intitulat Fenomenul impostorului la femeile cu rezultate ridicate: dinamică și intervenție terapeutică, de dr. Pauline R. Clance și dr. Suzanne A. Imes. L-au definit ca pe o experiență individuală de auto-percepție a nesincerității intelectuale, adică fraudă, și credeau că acest cadru mental pentru fenomenul impostorului s-a dezvoltat din factori precum: stereotipurile de gen, dinamica familiei timpurii, cultura și atribuirea cauzală. Experiența impostorului poate fi însoțită de anxietate, depresie. Aspectele fricii includ: frica de evaluare, frica de a nu continua succesul și frica de a nu fi la fel de capabili ca alții.
Dacă privim cu atenție amestecul de impostori din politica românească (dar și din restul lumii noastre) toate dimensiunile teoretice de mai sus pălesc inevitabil…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
