Comentariu și note de Costin Tuchilă
Ai mandat, adică ai primit împuternicirea de a lucra la stat, ești un om făcut! Fericirea s-a abătut asupra capului tău și, de bucurie, poți să cânți și să joci – în papuci, ca să-ți fie mai comod… Tema profitorilor de pe urma bugetului statului este curentă la Caragiale, o găsim în forme diferite mai ales în publicistica autorului. Poezia satirică, în acrostih, Mandatul, vizează pe vânătorii de slujbe și slujbulițe pe la ministere, bine plătite. Ca și în alte ocazii, autorul se preface că ar fi primit spre publicare această poezie; scrie o notă, Poezie și o publică drept explicație în Calendarul „Claponului”, în noiembrie 1877. Ironia e cu atât mai acidă cu cât, explică I. L. Caragiale, nu e adevărat că în timp de război muzele tac („Inter arma silent musae”). Dimpotrivă, iar dovada e Mandatul care ar aparține unui „june monșer, copist de clasa a doa într-o cancelarie de administrație publică”, doar cui altcuiva? Pe timp de criză (era în vremea Războiului de Independență), asemenea satiră țintea și mai precis.
Mica bijuterie cu efecte burlești, aproape vizuale (parcă-i și vedem pe pricopsiți dănțuind și chefuind) va fi reluată în martie 1879 în „Bobârnacul”, gazeta lui I. Marian, precedată tot de o notă, de data aceasta, zice-se, recomandarea Un nou poet: „Un nou poet plin de talent, d. Impiegatovici, a apărut pe Parnasul României, şi ne trimete următoarea producţie a lui, cu care vrea să debuteze în publicitatea română, şi căreia îi dăm loc cu plăcere în coloanele ziarului nostru. Să nu uităm a spune că d. Impiegatovici, junele poet, este liberal aprins, republican ardinte, unul din aceia cărora patria, neputând deocamdată să le facă altceva, le dă ca încurajare câteva sute de lei pe lună, spre a le nutri sentimentele patriotice, aşa de răspândite în şirurile partidului republican de la noi” Numele lui, Impiegatovici, e cât se poate de sugestiv. Unul pe care statul îl plătește binișor pentru meritele sale… patriotice, nu putea purta decât acest nume generic, aici de parodie (impiegat însemna în epocă „funcționar de stat de grad inferior”). Inferior-inferior, dar numai bun să sugă bănuţii de la stat, având minunatul „mandat” şi să fie, cum altfel?, republican nevoie mare… Așa încât Caragiale își revizuiește poezia din Calendarul „Claponului” și schimbă versurile „Căci fără dânsul oare/ Putem noi să trăim?” cu „Putem noi fără dânsul republicani să fim?” și „O! Prea iubit mandat,/ De tine toţi slujbaşii / Viaţa ne-am legat!” cu „O! prea iubit mandat, / De tine patrioții viața și-au legat.” Curat patrioți!
Textul lui Caragiale și note, click mai jos pe titlu
