Moșia Green Gables nu este doar un loc cunoscut, ci leagănul care a dat viață universului plăsmuit de Lucy Maud Montgomery. Romanul ei, Anne of Green Gables, scris la începutul secolului XX — sub steaua sub care se năștea și bunica mea — pulsează de o sensibilitate aparte. O simt pe autoare ca pe o prezență familiară, de vârsta străbunicilor mei: o fire meditativă care și-a căutat alinarea în foșnetul frunzișului, în tainele unui copac sau în puritatea unei prietenii adevărate. Din inima Canadei ne-au rămas acele „suflete înrudite” (Kindred Spirits), ecouri ale orfanei Anne, care, sub aripa protectoare a Marillei, a învățat să transforme suferința în optimism și curaj.
Pășind pe acele tărâmuri, dincolo de ecranele cinematografice, am simțit că intru într-o ilustrată vie. Să străbați „Calea Îndrăgostiților” sau să te pierzi pe „Aleea Bântuită” într-o dimineață de primăvară, când merișorii își ningeau florile peste lume, a fost o experiență aproape onirică. Muzeul, cu tăcerile lui pline de viața scriitoarei, îți îngenunchează sufletul într-o dulce smerenie. Este o poartă deschisă spre bunătate și empatie, un loc care hrănește spiritul așa cum puține altele o mai pot face.
Acolo, în acel ungher de rai, gândul mi-a zburat — ca o pasăre ce se întoarce la cuib — către grădina noastră de la Săliște. Abia acum, prin perspectiva distanței, am înțeles fragilitatea satului bunicii, comparat cu imensitatea sălbatică de la Green Gables, cu pârâul său șoptitor și mestecenii ce stau de veghe ca niște străjeri albi. Și totuși, Green Gables mi-a amintit de casa bunicilor mei. Deși cea canadiană e prosperă, pe două etaje, cu scară interioară, amândouă locuințele urcau spre visare; ambele ascundeau aceleași semne ale vieții tihnite: soba ce dogorea căldură în odăi, melița, fuiorul pregătit de tors și mașina de cusut Singer, peste care mâinile bunicilor noastre au lăsat croșetături similare, ca niște pânze de păianjen ce adună amintiri.
Erau, desigur, lumi diferite. În Prince Edward Island, mobilele stil și trăsura de la poartă vorbeau despre o altă dare de mână. În timp ce bunica mea vedea lumina zilei într-o lume în care școala se oprea, pentru ea, la patru clase primare – deși mintea îi scăpăra de inteligență nativă –, Lucy Maud își așeza gândurile pe clapele unei mașini de dactilografiat.
Destinele lor s-au derulat sub ceruri diferite. Când bunica mea, la doar 11 ani, simțea primul șoc al Marelui Război, viața o arunca în vâltoarea existenței. S-a căsătorit foarte tânără, a purtat povara a două războaie mondiale și a rămas văduvă prea devreme, cu cinci copii rămași orfani, într-o încercare dârză de supraviețuire. Prin contrast, la Green Gables, timpul pare să fi încremenit într-o pace divină, tulburată astăzi doar de mingile rătăcite de pe terenul de golf din apropiere. O lume protejată, unde singurele umbre au fost cele aduse de europeni, care însă purtau cu ei gustul aventurii, precum și o apreciere a lumii noi, a naturii ei… Foarte diferită de percepția populației indigene, desigur…
Totuși, natura pare să fie punctul de intersecție al traiectoriilor noastre, al tuturor oamenilor, căci natura este unul dintre puținele locuri unde ne putem prelungi copilăria – aparent, la nesfârșit. În brațele ei, redevenim întregi, creativi și senini. Poate e doar dorul meu de Săliște, dar la Green Gables am regăsit vibrația vacanțelor din Mărginime. Ca și Lucy Maud, m-am definit prin acest atașament față de un spațiu anume (atât fizic, cât și cultural), ce a devenit și unul al regăsirii de sine, unde verile au prins rădăcini.
Două lumi, Săliștea și Green Gables, aflate la margini opuse de lume, par să fie unite prin fire invizibile. Însemnările scriitoarei și jurnalele găsite în biblioteca bunicii mele spun aceeași poveste: a dorinței de a învăța și de a citi în serenitate, chiar și atunci când cerurile erau sfâșiate de bombe. Dincolo de distanțe și diferențe, rămâne suflul unei epoci, o moștenire a credinței și a frumosului, care ne reamintește că, înainte de a fi conectați prin tehnologie, am fost mereu atașați prin legături magice. De suflet.
Toronto, Canada
Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu
