Printre vechile grădini bucureştene care există şi astăzi este şi cea cunoscută sub numele de Grădina sau Parcul Ioanid.
Primele informaţii istorice despre zona Ioanid vin de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi se leagă de numele ceauşului David Corbea, un ofiţer al lui Constantin Brâncoveanu, ardelean de origine, care, probabil, a trăit aici. Tot el a ridicat în mahalaua Ceauş David, aflată atunci la marginea oraşului, o biserică de lemn care a ajuns să fie cunoscută ca Biserica Icoanei, pe locul unde se află astăzi Grădina Icoanei.
Înainte de a fi devenit proprietatea librarului Ioanid (1818–1906), această grădină era cunoscută sub numele de Breslea, menţionată de Anton Pann, de Ion Ghica dar şi de Nicolae Filimon în romanul Ciocoii vechi şi noi. Îată ce nota părintele primului roman românesc modern: „Deprinşi de mult timp cu viaţa orientală cea plină de lene şi poezie, vara se adunau la grădinile Breslea, Cişmigiu […] Acolo fiecare […] cap de familie îşi întindea masa şi împreună cu casnicii şi amicii, beau şi mâncau; apoi începeau a învârti hora strămoşească şi danţurile cele vesele…”. Existența acestei grădini a fost menționată și de Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată, care spunea că aici era „grădina de margine de oraș unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezații și unde cântau printre tufișuri lăutarii”.
Frumusețea acestui domeniu este redată de un jurnalist francez în „Journal de Bucarest”: „Nu departe de Palatul Regal, la doi paşi de străzile cele mai frecventate din Bucureşti se întinde un vast domeniu care într-o altă ţară ar valora milioane şi care chiar aici are o mare valoare.
Pe el se află o locuinţă încântătoare, într-un stil original, în genul celui elveţian, apoi o imensă grădină sau mai degrabă un parc plin de pomi exotici şi indigeni, o viţă-de-vie magnifică, un parter ce conţine florile cele mai rare şi mai frumoase, o grădină plină de legume bine cultivată. Toate aparțin d-lui G. Ioanid, un simplu librar, ce a dobândit toată această proprietate cu preţul muncii sale.”
Librarul şi editorul George Ioanid, care era proprietarul uneia dintre primele librării din Bucureşti, pe Calea Victoriei, a cumpărat terenul în 1856 de la marele agă Pană Băbeanul, pentru 2100 de galbeni. Acesta a deținut una dintre primele edituri din București, și în 1848 a devenit oficial primul editor de carte din țară. Tot Ioanid a întemeiat colecția „Biblioteca Litteraria” și a devenit în 1868 furnizorul de cărți pentru curtea domnitorului Carol I.
Parcul a fost proiectat după tiparul scuarurilor englezești și al parcurilor franțuzești, în special Parcul Monceau din Paris.
Elementul principal al parcului este foișorul, situat de o parte a lacului, care domină mai ales prin înălțime. Există și o mică cascadă, grupuri de stânci care mărginesc lacul de mici dimensiuni și un podeț.
Însă George Ioanid a transformat-o într-o grădină de pomi fructiferi şi de legume, de aici fiind aprovizionate pieţele capitalei. Parcul Ioanid de astăzi este doar o parte din marea grădină care se întindea de la capătul dinspre centru al străzilor Polonă şi Ţăranilor (astăzi Aurel Vlaicu). În 1871, grădina din strada Polonă nr. 104 oferea spre vânzare pomi, fructe, legume şi viţă-de-vie. După ce librăria a dat faliment, George Ioanid a încercat să se asocieze cu Banca Marmorosch Blank în vederea construirii unui cartier rezidenţial. Acest plan, încredinţat arhitectului Ion Mincu, fondatorul stilului naţional românesc, nu a fost însă concretizat. După moartea lui George Ioanid, în 1907, moştenitorii acestuia au vândut proprietatea Primăriei Capitalei.
Grădina Ioanid, cu serele sale încălzite, cu pomii săi roditori din specii renumite a dispărut, dar bucureştenii se mai pot plimba şi astăzi prin Parcul Ioanid, denumirea lui actuală fiind Parcul Ion Voicu.
Parcul Ioanid are o suprafață de 10.000 mp, amenajat pe locul fostului afluent al Dâmboviței, Bucureștioara. Parcul este declarat monument istoric.
