„Șeyh Bedreddin Mahmud, dervișul care l-a sfidat pe sultan și a ajuns la curtea lui Mircea cel Bătrân” de Cristi Rusin

166
Şeyh Bedreddin Mahmud. Sursa foto: evrensel.net
Şeyh Bedreddin Mahmud. Sursa foto: evrensel.net

sigla rubricii in umbra minaretelor cristi rusinLa începutul secolului al XV-lea, într-o perioadă marcată de crize dinastice, tensiuni sociale și transformări religioase în Imperiul Otoman, figura lui Şeyh Bedreddin Mahmud (cca. 1359/1363–1416/1418/1420) s-a impus ca una dintre cele mai complexe și controversate personalități ale epocii. Jurist, teolog și derviș, Bedreddin a depășit cadrul tradițional al învățatului musulman, devenind liderul unei importante mișcări politico-religioase. Studiul de față își propune să prezinte succint parcursul biografic al lui Şeyh Bedreddin Mahmud, ideile sale religioase și sociale, precum și rolul pe care l-a jucat în organizarea uneia dintre cele mai importante revolte din primele secole ale existenței Imperiului Otoman.

Conform lucrării Menakıbname, o hagiografie realizată de către Halil ibn Ismail, nepotul lui Şeyh Bedreddin Mahmud, acesta s-ar fi născut în jurul anului 1359 (după alte variante, în 1363), în localitatea Simavna (Kyprinos din Grecia actuală), situată în apropierea Adrianopolului (Edirne de azi). Tatăl său, Israil, făcea parte dintre primii gazii sau luptători turci care traversaseră din Asia în Europa alături de Suleyman Pașa, fiul celui de-al doilea sultan otoman, Orhan Gazi (1326–1362). Mai mult de atât, se spune că Israil era nepotul lui Abdul-Aziz, ultimul mare vizir al ultimului sultan selgiucid. În anul 1362, după cucerirea Adrianopolului de către sultanul Murad I (1362–1389), Israil și familia sa s-au stabilit în acest oraș, devenit între timp noua capitală a statului otoman.

La Adrianopol, tânărul Mahmud, care avea să fie cunoscut ulterior sub titlul de Bedreddin („Badr Ad-Din” = „Luna plină a religiei”), și-a început formarea religioasă sub îndrumarea unor învățați precum Molla Yusuf și Molla Şeh-Din, precum și a propriului său tată, Israil, el însuși recunoscut ca învățat („alim”).

În timpul domniei lui Baiazid I „Fulgerul” (1389–1402), Mahmud a plecat în Orient, unde a vizitat numeroase centre religioase și culturale, printre care Konya, Damasc, Ierusalim, Alep și Mecca, purtând discuții cu învățații locali. La Cairo și-a aprofundat studiile islamice în cadrul prestigioaselor instituții de învățământ arabe, alături de reputați cărturari musulmani. Pe lângă dreptul islamic și celelalte discipline religioase, Bedreddin a studiat medicina, filosofia arabă și alte domenii ale cunoașterii. A devenit popular în Cairo pentru știinta sa. Pentru o scurtă perioadă, a fost numit tutore al lui Faradj, fiul sultanului mameluc Barquq (1390–1399) al Egiptului. În acest context, l-a cunoscut pe Sayyid Husayn Ahlati (d. 1397), învățat, alchimist și medic personal al sultanului, de origine kurdă sau persană. În urma discuțiilor dintre cei doi, Ahlati a devenit maestrul lui Bedreddin Mahmud, inițiindu-l în sufism. O anectodă spune că Bedreddin și-a aruncat toate cărțile în Nil și a hotărât sa devină derviș. Mai târziu, la porunca aceluiași Ahlati, Bedreddin a fost trimis să călătorească în răsărit, spre hotarele Persiei. A ajuns la Tabriz unde l-a întâlnit și pe temutul suveran mongol Timur-Lenk (1370–1405) care l-a înfrânt și l-a capturat pe Baiazid. Bedreddin a participat la o dezbatere la curtea lui Timur-Lenk, răspunzând cu înțelepciune la toate întrebările acestuia, iar suveranul a vrut să-l ia cu el la Samarkand, dar Bedreddin a preferat să se întoarcă la Cairo lângă maestrul său.

După bătălia de la Ankara din 1402, Bedreddin a plecat din Egipt și s-a reîntors în Anatolia, trecând prin numeroase orașe (Konya, Izmir etc), iar ulterior a traversat marea pe la Galipoli în Rumelia. În drumul său a fost bine primit de mai mulți oameni de seamă, emiri, derviși și chiar creștini, cei din urmă hotărând să treacă la religia musulmană. Într-un final, Bedreddin ajunge la Adrianopol. Contextul politic era unul extrem de dificil, marcat de 11 ani de razboi civil (1402–1413) pentru succesiunea la tron între cei patru fii ai lui Baiazid: Isa (d. 1403), Suleyman (d. 1411), Musa (d. 1413) și Mehmed (d. 1421). Odată cu urcarea pe tronul de la Adrianopol a lui Musa în anul 1411, Bedreddin, recunoscut ca un mare jurist (fakih) a fost numit kadîasker sau judecător-șef al Rumeliei. După moartea lui Musa, în vara anului 1413, noul sultan Mehmed I (1413–1421) l-a surghiunit pe Bedreddin la İznik (Niceea), în Anatolia. Ulterior, acuzat de organziarea unui complot împotriva sultanului, Șeyhul Bedreddin a fugit din İznik la curtea lui İsfendiyar, emirul de Kastamonu, în nordul Turciei actuale. De acolo s-a îmbarcat la Sinop și a traversat Marea Neagră cu gândul de a ajunge în Crimeea, dar s-a oprit în Dobrogea și a ajuns în Țara Românească, unde, potrivit relatărilor lui Halil din Menakıbname, a fost primit favorabil la curtea lui Mircea cel Bătrân (1389–1418). Nu trebuie pierdut din vedere faptul că Mircea își căsătorise fata cu prințul Musa, fiul lui Baiazid, și îl susținuse pe acesta în războiul de succesiune la tron împotriva lui Mehmed. Ca apropiat al lui Musa cu o funcție foarte mare, e posibil ca Mircea să fi auzit de Șeyhul Bedreddin înainte ca acesta să sosească în Țara Românească. Tot din Menakıbname reiese că în Țara Românească Bedreddin s-a întâlnit cu un bey al azapilor care făcuseră parte anterior din armata lui Musa. După o perioadă petrecută la nord de Dunăre, Șeyhul s-a deplasat în sudul Dobrogei, unde a început pregătirea unei răscoale în regiunea Deliorman din Bulgaria de azi. În paralel, un discipol fidel al lui Șeyh Bedreddin, Börklüce Mustafa (d. 1416), ar fi încercat să organizeze o mare răscoală în Anatolia de vest, mai exact în peninsula Karaburun de lângă Izmir. Asemenea lui Bedreddin, Börklüce Mustafa a fost un personaj charismatic, recunoscut pentru ideile sale egalitariste și pe care cronicarul bizantin Ducas (d. 1462) l-a numit „călugărul turc” datorită ascetismului său profund. Cei doi, Bedreddin și Mustafa, au fost considerați de către unii autori moderni drept proto-comuniști, căci promovau ideea unei societăți unde totul era la comun (locuințe, animale, grâne), cu excepția femeilor. De asemenea, considerau că musulmanii și creștinii sunt frați și că se închină aceluiași Dumnezeu. În acest sens, Börklüce Mustafa, descris de către Ducas ca un bărbat desculț, cu părul ras și îmbrăcat cu o singură tunică, ar fi afirmat că musulmanii care îi numesc necredincioși pe creștini sunt ei înșiși necredincioși! Mai mult, acesta ar fi reușit să obțină simpatiile unor țărani creștini greci și chiar ale unor călugări, atrăgându-i în mișcarea sa de contestare a autorității otomane.

Caligrafie a șeicului Bedreddin Mahmud
Caligrafie a șeicului Bedreddin Mahmud

Revoltele puse la cale de către Șeyhul Bedreddin și Börklüce Mustafa cu scopul de a crea o societate utopică nu au avut însă succes. Sultanul Mehmed I a hotărât să zdrobească fără milă orice formă de opoziție. Mustafa ar fi fost capturat, torturat și ucis, în vreme ce Bedreddin a fost adus la Serres (în Macedonia de azi), unde, în urma unui proces, a fost condamnat, declarat eretic și executat prin spânzurare în jurul anului 1416 (după alte variante în 1418 sau 1420). Moartea sa a fost comparată de către unii cercetători cu cea a reformatorului religios persan Mazdak (secolul VI d.Hr) și a dervișului Al-Hallaj (858–922).

Cronicarii otomani din secolele XV–XVII l-au prezentat pe Şeyh Bedreddin drept un derviș fanatic, eretic și răzvrătit împotriva autorității sultanului Mehmed I și a ordinii sociale existente la acel moment. În schimb, nepotul său, Halil ibn Ismail, l-a considerat victima unor intrigi orchestrate de către marele vizir Baiazid Pașa și de învățatul persan Haidar Haravi, cel care ar fi emis fetva (fatwa/decret religios) ce a stat la baza condamnării sale la moarte. Unii cercetători moderni, atât turci, cât și occidentali, au încercat să-l asocieze și cu unele mișcări heterodoxe ale epocii, între care Hurufismul („al-Hurufiyyah”), ordinul Bektashi și Alevismul.

În orice caz, Şeyh Bedreddin a fost un erudit și ar fi scris în limba arabă un număr considerabil de lucrări, estimat la 40 sau 50 de volume, acoperind domenii diverse. O parte dintre acestea sunt dedicate dreptului islamic, iar altele filosofiei islamice și sufismului. Prin amploarea operei sale și prin influența exercitată asupra mediului intelectual al vremii, el poate fi considerat unul dintre cei mai importanți cărturari și gânditori ai Orientului musulman de la începutul secolului al XV-lea. De asemenea, datorită ideilor de dialog și prietenie islamo-creștină, atât el, cât și Börklüce Mustafa, ar putea fi numiți, pornind de la ideea savantului H. Cotsonis, „martiri ai coexistenței dintre creștini și musulmani.”

Bibliografie și lecturi recomandate:

Guboglu, Mihail; Mustafa Ali Mehmet, Cronici turcești privind Țările Române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966;

Feneșan, Cristina, Convertiri la Islam în Spațiul Carpato-Dunărean (secolele XV-XIX), București, Editura Militară, 2020;

Finkel, Caroline, Osman’s Dream: The Story of the Ottoman Empire: 1300–1923”, Basic Books, New York, 2005;

Howard, Douglas A., O istorie a Imperiului Otoman, traducere de Irina Vainovski-Mihai și Adina Avramescu, Iași; București, Editura Polirom, 2021;

Kastritsis, Dimitris, The Şeyh Bedreddin Uprising in the Context of the Ottoman Civil War of 1402–13, în Antonis Anastasopoulos (ed.), Political Initiatives ‘From the Bottom Up’ in the Ottoman Empire: Halcyon Days in Crete VII, Crete University Press, Rethymno, 2012, pp. 233–250.

Salgırlı, Saygın, The Rebellion of 1416: Recontextualizing an Ottoman Social Movement, „Journal of the Economic and Social History of the Orient”, vol. 55, nr. 1, Brill, Leiden, 2012, pp. 32–73.

Arhiva rubricii În umbra minaretelor 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.