Uitându-ne la Bucureștiul de azi plin de clădiri vechi și noi, fără a avea o linie arhitecturală unitară, exceptând cartierele-dormitor, nu ne putem imagina că acest oraș era plin de grădini publice sau particulare, grădini în care se plimbau sau petreceau deopotrivă boierii, dar și oamenii de rând. Pentru a afla amănunte despre istoria acestui oraș cosmopolit apelăm la documente care au păstrat cel puțin atmosfera acelor vremuri.
Vom începe povestea amintind că în Bucureștiul de odinioară, grădinile elaborate după model occidental nu au lipsit cu desăvârșire. Sursele documentare ne informează despre grădina lui Brâncoveanu de la Palatul Domnesc de „formă pătrată, în stil italian”, despre cea „desenată” a lui Vodă Mavrogheni de la capătul Podului Mogoșoaiei, care era „străbătută de alei radiale plantate cu pomi care o împărțeau în 16 triunghiuri egale” sau cea a boierilor Văcărești de la Băneasa, unde se aflau „toate înfrumusețările cu putință”. În studiul Despre grădini și modurile lor de folosire (Iași, Editura Polirom, Colecția „Plural M”, 2001), Dolores Toma înaintează teza conform căreia propriu culturii noastre este un alt tip de spațiu vegetal amenajat, „grădina-codru”, un loc al odihnei și desfătării în care dimensiunea estetică o secondează pe cea ludică.
Inițial, grădinile luxuriante care aparțineau domnitorului sau marilor boieri aveau o dublă funcționalitate, de grădini publice și private, fiind puse la dispoziția „norodului” în anumite zile sau chiar tot timpul anului. Îngăduința, adică accesul neîngrădit la spațiul vegetal, constituia un act de milostenie, proprietarii îngrijindu-se să facă locul cât se poate de plăcut „spre podoaba și mângâierea privelei de obște”. Astfel, toate clasele sociale cultivau arta de a petrece în grădină, prin simple plimbări sau participând la distracții aferente timpului festiv. Călătorii străini consemnează serbările populare gustate de bucureșteni cu ospețe, muzică, dans și „divertismente” (întreceri cu cai sau butci, jocuri acrobatice, balansoare, călușei, leagăne, focuri de artificii etc.). Adesea, în perimetrul grădinilor se aflau biserici, prezență ce amplifica dimensiunea sacră a sărbătorii în mijlocul naturii. (Sursa: Muzeul Municipiului București).
