În cadrul parteneriatului media dintre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză (MTTLC), din cadrul Universității București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și Leviathan (v. articolul din 29 decembrie 2024, click aici), publicăm traduceri ale masteranzilor pe site-ul leviathan.ro și în revista culturală trimestrială „Leviathan”. Textele încredințate de redacția noastră, majoritatea publicate în revista „Leviathan” sau din volume apărute la Editura Leviathan, sunt diverse: poezie, proză, teatru, reportaj, literatură pentru copii, critică muzicală și curiozități din istoria muzicii, istorie, eseuri etc. Pentru că aceste traduceri sunt la rândul lor un act de creație, vom publica în viitor o antologie a acestora la Editura Leviathan.
Publicăm mai jos un fragment din piesa de teatru Roman de București, comedie de moravuri la moment, versiune în limba engleză de Ruxandra Bujor. Piesa integral va apărea în numerele viitoare ale revistei „Leviathan”.
Pușa Roth
ROMAN DE BUCUREŞTI
comedie de moravuri la moment
(fragment)
Personajele:
Georgica, o femeie de vârsta a doua, tipul de gospodină
Grigore, soţul Georgicăi, bărbat nerealizat sentimental, supărat pe viaţă
Marius, nepotul Georgicăi, student la Litere
Maria, amanta lui Grigore, genul de femeie de lume
Consumatori la restaurant
Chelnerul
Voce de crainic la radio
Difuzată în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic, la 1 iunie 2003, ora 17.25, Radio România Cultural. Distribuţia: Dorina Lazăr (Georgica), Virgil Ogăşanu (Grigore), George Ivaşcu (Marius), Adriana Trandafir (Maria). În alte roluri: Lucia Maier, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Cătălin Rusu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Regia artistică: Leonard Popovici. Publicată în volumul cu același titlu, București, Editura Adam, 2004.
Scena 1
O cameră de bloc, sufragerie cu mobilă veche, acoperită de huse colorate. O canapea extensibilă, desfăcută, cu cearşaf şi cuvertură croşetată. Masă de mijloc cu scaune. Masa este acoperită cu o faţă de masă croşetată din macramé, peste husele scaunelor sunt aşezate macrameuri. Într-un colţ al camerei se află un frigider Arctic, peste care este pus un milieu. De lustră atârnă figurine croşetate; la fel şi la cheile de la vitrină. Pe o masă de televizor se află un aparat tv. vechi, color, peste care este un milieu. Lângă masă, un fotoliu acoperit şi el cu un macrameu. La fel şi pe aparatul de radio. Tablouri, fotografii de familie pe pereţi; deasupra lor sunt prinse şervete. Lângă uşă, un cuier plin cu haine, două umbrele şi două pălării bărbăteşti. În alt colţ se află o măsuţă pe care sunt aşezate foarte multe macrameuri împachetate frumos. Pe vitrină sunt de asemenea pachete cu macrameuri. În planul secund al scenei, în mijloc, uşa de la intrare; în stânga, uşa de la bucătărie, deschisă. În bucătărie, Georgica, îmbrăcată într-un capot, cu şorţ şi cu basma pe cap, găteşte şi ascultă radioul. Se transmite un program de muzică populară. Grigore stă pe fotoliu, îmbrăcat într-un costum vechi, dar curat. Citeşte ziarul şi mormăie nemulţumit. Georgica murmură melodia transmisă la radio. E întreruptă brusc de sunetul soneriei, dar îşi continuă treaba în bucătărie.
Grigore (strigă nervos): Georgico, du-te femeie să vezi cine sună, că d-aia ţi-a lăsat Dumnezeu urechi şi picioare!
Georgica (din bucătărie, plictisită, oftând): O fi Marius, nepotă-miu. Lasă-l, că nu se grăbeşte! Cred că iar a rămas fără bani. Tot la noi vine. Nu se duce la deputatu’ de fra-te-tu, să nu-i strice imaginea. Ei, ce să-i faci, ruda săracă e mereu a dracului! Decât să-i cumpere nevesti-si atâtea parfumuri franţuzeşti – că astea româneşti îi put – mai bine i-ar lua şi băiatului o haină nouă sau măcar una de la second hand… Of, ce mă doare piciorul!
Grigore (încet): Femeie neroadă… (Tare.) Ce înţelegi tu de la viaţă…
Georgica (prefăcându-se că nu l-a auzit, apare în cadrul uşii de la bucătărie): Maica-sa, Maria, s-a apucat de agricultură după moartea lui Gelu, bărbatu-su. Cu ce să-l ţină la facultate? Şi apoi Marius are talent… la scris. Aşa îmi spune el, şi eu îl cred… Vezi tu, Grigore, este cineva din neamul meu mai deştept decât tine… că nu toată lumea e proastă cum crezi tu! (Se aude din nou soneria.)
Grigore (a lehamite): Vai de capul tău! Nu fumezi, nu bei cafea, nu citeşti decât reţete şi împleteşti, amărâto, împleteşti macrameuri de nici în closet nu poate omul să respire din pricina lor. Până şi în bucătărie te împiedici de ele! Ce-ai înţeles tu de la viaţă, scumpa mea nevastă? Ai habar pe ce lume trăieşti?
Georgica (iese din bucătărie şi îşi pune mâinile în şolduri): Cum, ce… Ce tot vrei de la mine? Ce-am înţeles? Eu? Ah, ce mă doare piciorul! Cum adică ce-am înţeles?
Grigore: Nimic. Ce-o fi în capul tău pe care nici basmaua nu stă ca lumea… Basma! Pălăria, madame, pălăria te-ar fi scos în lume. Viaţa de oraş e un roman, cocoană! Vai de capul tău de cocoană! Cocoana Georgica, hi, hi, hi!
Georgica: Dacă ţi-ai fi luat una cu carte, acum ar fi trebuit să cumperi parfumuri franţuzeşti, de nici ciorapi în picioare n-ai mai fi avut. Dar dacă făceai politică, aşa ca frate-tău, aveai acum vilă, maşini, concedii în străinătate… Tu, nici măcar la mare, la Mamaia nu m-ai mai dus. (Intră din nou în bucătărie.) Vai de capul tău de caraghios!
Se aud insistent soneria şi bătăi nerăbdătoare în uşă.
Grigore (uitându-se pe ziar): Lasă pălăvrăgeala, femeie, şi deschide odată, că se topeşte băiatul ăla la uşă. Dacă îl mai ţii mult, îşi termină romanul. Deschide repede şi toarnă-mi lăturile în farfurie, că mă grăbesc. (Se ridică de pe fotoliu şi se aşază la masă pe un scaun, tot cu ziarul în mână.)
Georgica (se duce la uşă şi o deschide. Apoi se îndreaptă spre bucătărie): Hai, Marius, bine ai venit. Hai, aşează-te la masă.
Marius (un tânăr modest îmbrăcat, cu o plasă în mână. Intră şi se aşează încet pe scaun): Sărut mâna, tanti Georgico, salut, nene Grigore. Ce mai faci, nene? Deja pensionar sau… şomer cu ordonanţă?
Grigore (furios): Să înţeleg că nu ţi-e foame, ai? Sau crezi că eşti cu colegii tăi, ăia tembeli, care nu ştiu nici ce facultate fac?
Marius (uşor descumpănit): Hai, nene Grigore, ce, nu ştii şi dumneata de glumă? N-am spus cu răutate…
Grigore (schimbă tonul şi se ridică de pe scaun gesticulând): Ascultă, măi băiete, te-ai orientat şi tu, că frumos eşti, deştept eşti, singurul din neamul mătuşi-ti! Ai pus şi tu ochii pe vreo fată de parlamentar să te procopseşti, măi băiete?
Marius (amărât): Ei, dar cine crezi că mă bagă-n seamă? Banul face legea. Nici palton nu am. Cât despre domnişoare din înalta societate… hai să fim serioşi!
Grigore: Serios dar cu tupeu, cu mult tupeu, dragă Marius. (Reacţie la Marius.) Fii mai îndrăzneţ şi mişcă-te repede, că ţi-o ia altul înainte. Maică-ta nu are bani nici pentru ea, iar tu o să termini facultatea şi o să te uiţi la diplomă, dacă nu te înfigi într-o casă de politicieni. Cea mai bună partidă, ascultă-mă pe mine, că ştiu despre ce e vorba. Avere, avere, bani, bani, plimbări, maşini, certificate de handicapaţi, ce mai, facilităţi cu caru’. Ai văzut şi tu la frate-miu. După ce a falimentat o fabrică de stofe, a ajuns senator. Iar cumnată-mea nu mai poate să meargă nici la piaţă, fiindcă o dărâmă mirosurile mitocănimii… Ah, ce mă enervează fandosita asta! (Se aşază la masă.)
Marius: Unchiule, de ce eşti aşa de supărat? Dacă te deranjez, eu plec. Voiam doar să vă spun că sper să mi se publice cartea. Am găsit un sponsor care zice că iubeşte cultura. Şi chiar de n-ar fi aşa, indiferent de culoarea… banilor, pe mine mă interesează să scot cartea. Roman de Bucureşti, aşa i-am pus titlul. Frumos, nu?
Georgica (apare din bucătărie şi se aşază, curioasă, pe scaun): Mariuse, îţi dă şi ţie nişte bani sponsorul ăla? Măcar de-ai putea pune şi tu doi-trei dolari la bancă… sau euro d-ăştia!
Marius: Fiecare cu norocul lui, tanti Georgico.
Georgica: Nu vedeţi şi voi ce vremuri trăim? Între două guverne şi cinci greve au crescut preţurile la toate. (Oftând.) Dacă aş fi lucrat şi eu undeva, aş fi avut acolo un ban… n-ar mai fi trebuit… De, Grigore are şi el dreptate. Dar eu ce vină am? În blocul ăsta nenorocit nu poţi ţine nici o pisică, darmite o găină…
Marius: Tanti Georgico, la bloc e mai greu ce vrei dumneata…
Georgica (prefăcându-se că nu a auzit): Am făcut mai acum câţiva ani nişte coteţe în spatele blocului, dar primăria mi le-a dărâmat. Inspectorul ăla zicea că stric… ambia… ambientalul. Mă rog, nu prea am înţeles eu, aşa cum nu-l înţeleg nici pe bietu’ unchi-tu, care caută mereu spor de ceartă.
Grigore (furios, se ridică de pe scaun şi se învârte în jurul mesei): Taci, femeie, că înnebunesc!…
Georgica (neluându-l în seamă pe Grigore): Ce poţi să mai zici!? Sărăcia te face vorbăreţ. (Râde.)
Grigore: Eu nu înţeleg de ce râzi aşa… (A lehamite.) Mai bine mă abţin. Lasă băiatul ăsta să spună de ce a venit…
Marius (ruşinat, se ridică de pe scaun): A trebuit să-mi cumpăr nişte cărţi… şi… gata banii din bursă.
Grigore (impresionat): Adică ţi-e foame, măi copile… (Se apropie de el şi-l mângâie pe cap.)
Marius (trist, se aşază iar pe scaun): Nici măcar cu o fată nu pot să ies la plimbare. Sunt tare necăjit. Am fost la nişte buticari şi mi-au promis că mă angajează pentru tura de noapte. Şi aici e greu dacă nu eşti din familie…
Georgica (mirată, îşi pune mâna la gură, îşi aşază basmaua, se ridică şi apoi se aşază pe scaun): Păi, bine, Marius, tu mergi la facultate şi vrei să lucrezi ca paznic?! Atunci de ce-ţi mai trebuie studii? Şi Grigore a făcut la ruşi, da’ tot nu s-a descurcat. Că, de, a băut, s-a distrat omu’… Dacă nu venea revoluţia, nici proprietari nu eram… Şi dacă nu lucram eu macrameuri… acum, adio murături, adio provizii de iarnă… Era vai de capul nostru…
Grigore (se aşază din nou pe scaun): Ei, hai, că asta e prea de tot. Macrameuri, provizii, murături… (Imitând-o.) Era vai de capul nostru…
Marius: Tanti Georgico, da’ ce crezi, tanti Doina o mai pune borcane cu gogonele?
Georgica (se ridică brusc, vădit enervată): Ea are servitori, de, nevastă de parlamentar. Femeie în toată firea şi-ai văzut-o cum umblă îmbrăcată? Poartă fustă scurtă, până la… (arată cu mâna) ruşine, e boită şi miroase ca drogheria lu’ Tănase, ăla din satul meu…
Grigore: Femeie, ea e cocoană cu pălărie! Vorbeşte limbi străine, are musafiri din înalta societate… (Pauză.) Iar fratele meu, pe care l-am ajutat când era student, nici măcar nu mă mai invită la o bere. Cred că se ascunde când mă sună de pe celular. Ei, ce să-i faci! Norocul fiecăruia… Eu am rămas în coteţul ăsta de casă, cu macrameuri pe cap, cu muierea pe cap, cu basma, cu murături şi cu gândul la vaci, porci, găini şi alte orătănii… Aha, era să uit… pământul.
Georgica: Frate, frate, da’ brânza-i pe bani! Tu ai fost un comunist prost, Grigore. Nu te-ai orientat. Ai aşteptat să-ţi pice-n gură… (Furioasă.) Ţi-au picat în gură butoaie de băutură! I-ai renovat restaurantu’ lu’ Ion Dopescu… Şi câte femei nu ţi-au trecut prin mână! Ce, tu crezi că eu nu ştiu!
Grigore: Vorbeşti prostii. E copilul ăsta aici şi ce-o să creadă despre mine? Visezi, femeie. Aiureli!
Georgica: Dacă nu ţi-ar fi fost ruşine, da’ ţi-a fost, m-aş fi angajat femeie de servici la bloc. (Amărâtă.) Dar tu, capră râioasă cu coada sus! Când ţi-am spus acum zece ani să ne ducem la ţară, tu nu şi nu. Aveai treabă de terminat prin cârciumi, Grigore. Cu bucata de pământ, cu o vacă şi cu câteva găini, o scoteam la capăt… (Se duce spre bucătărie.)
Grigore: Nu ţi-am zis eu ţie, Marius, că mătuşi-ta visează pământ, păă… mââânt, haturi de pământ. Dacă nu are pământ în călcâie, nu e fericită. Ce-nţelege ea din viaţă? Pământ şi macrameuri! Ptiu, i s-a lipit basmaua de urechi! (Zgomote de pahare şi tacâmuri trântite.) Mai încet, femeie…
Georgica (furioasă, din bucătărie): Zici că nu sunt cucoană, ai? Dar tu ce eşti? Un amărât de inginer în schimburi. Iar după… n-ai ştiut să pui mâna pe un post ca lumea, aşa… ca frati-tu. Te-a ţinut pe loc basmaua mea sau păcatele tale te-au împiedicat? Ai pierdut şi trenul ăsta, Grigore!… Când ăştia de la putere erau pe baricade, tu te odihneai în patul vreuneia, aşteptând să cadă norocul peste tine. Ei, uite că l-ai scăpat!
Grigore (supărat): Femeie proastă, nici amor n-ai ştiut să faci. Copii n-ai fost în stare… Doar macrameuri, fir-ar ale dracului, că-mi vine să le ard şi să scap de idioţenia asta! (Schimbând tonul, a lehamite.) Dă-i să mănânce băiatului, că i-a crescut barba de când aşteaptă! Mănâncă lături, Marius, că femeia asta numai lături ştie să facă!
Georgica (încet): Lua-te-ar dracu’ de beţiv! (Tare.) Marius, hai dragă, nu-l băga în seamă pe domnu’, că toată viaţa i-a mirosit urât! Cafeaua lui e vodca, aşa că ce pretenţie să mai ai! (Intră în sufragerie cu cratiţele cu mâncare, pe care le pune pe masă.) Uite, am supă de ceapă, mâncare de cartofi, fleică prăjită şi plăcintă cu brânză. (Se duce din nou în bucătărie şi aduce farfurii, tacâmuri şi pahare.) Hai copile, că orice e mai bun decât stomacul gol! (Pune supa în farfuriile celor doi, se aşază la masă şi se uită la Marius care mănâncă înfometat.) E bună?
Marius (înghiţind): Îhî, e foarte bună!
Georgica (cu polonicul în mână): Mai vrei supă?
Marius (apăsându-se pe burtă): Nu, m-am umflat deja.
Grigore (tresare brusc): Georgico, de ce nu i-ai spus băiatului să treacă mai des pe la noi?
Marius: Mulţumesc, unchiule, şi-aşa e bine.
Georgica: Da’ fleică vrei?
Marius (dă din cap afirmativ. Georgica îi pune în farfurie. Marius vorbeşte cu gura plină): Vai, tanti Georgico, ce bună e! N-am mai mâncat aşa de bine de săptămâna trecută, când am fost pe aici. (Grigore mănâncă în silă, uitându-se pe ziar, apoi pune lingura jos.)
Georgica (furioasă): Ce te tot strâmbi, Grigore? Te pomeneşti că nu-ţi place? Vrei şi tu fleică?
Grigore: Nu mai vreau nimic.
Marius: Tanti, dacă nu te superi, eu mai vreau o porţie de fleică şi un pic de mâncare de cartofi.
Georgica (îi pune mâncare lui Marius, apoi îşi pune şi ea în farfurie. Se închină, rupe o bucată de pâine şi începe să mănânce): Lasă, Grigore, că te cunosc. Probabil că iar ai treabă prin cartier, nu?
Marius (mestecând): Lasă-l, tanti, că e nervos. Poate nu-i e foame.
Georgica: Nu-i e foame de mâncarea de acasă. De-aia nu-i e foame.
Grigore (se ridică de la masă, se uită în oglindă şi se îndreaptă spre uşă): Mă duc să iau aer, că aici nu se mai poate respira. (Iese.)
Marius (ştergând farfuria cu pâine): Tanti, săru’ mâna, dar te rog să nu te superi, fiindcă vreau să plec şi eu… Am treabă. (Se ridică.)
Georgica: Bine, copile. (Caută în buzunarul de la şorţ, scoate nişte bani şi-i dă lui Marius.) Mariuse, ia, mamă, bănuţii ăştia să ai măcar de tramvai. (Se duce în bucătărie şi iese cu un pachet.) Uite, ţi-am mai pus câte ceva, să ai ce mânca zilele astea.
Marius (fericit, îi sărută mâna şi se îndreaptă spre uşă): Tanti Georgico, n-am să uit niciodată binele ăsta. Îţi promit că o să reuşesc, ai să vezi. Săru’ mâna. (Iese.)
Georgica (singură, se îndreaptă spre radio şi îl deschide. Se transmite muzică populară. Se aşază la masă şi îşi sprijină capul în mâini): Doamne, acum îmi dau seama că eu nu mă potrivesc nici cu Grigore, nici cu blocul, nici cu oraşul. Ce-am făcut în toţi aceşti ani? Am stat aproape singură. Mai bine rămâneam la mine-n sat. Dar ce să faci? Am crezut că dacă ajung la oraş, o să devin cocoană. Poate că Grigore are dreptate cu pălăria… Dar cum să-mi pun pălărie? (Pauză.) Ce-ar fi să probez pălăria lui Grigore, să văd cum îmi şade?! (Se duce spre cuier, îşi pune pălăria pe cap, fără să scoată basmaua. Se uită în oglindă, apoi pune pălăria la loc în cuier, oftează şi începe să râdă.) Georgico, Georgico…
Pușa Roth
BUCHAREST NOVEL
comedy of morals of actuality
(fragment)
Translated into English by Ruxandra Bujor
Characters:
Georgica, an elderly woman, the housewife type
Grigore, Georgica’s husband, a sentimentally unfulfilled man, angry at life
Marius, Georgica’s nephew, a student at the Faculty of Letters
Maria, Grigore’s mistress, a sophisticate woman
Restaurant customers
The waiter
Radio announcer’s voice
Broadcast for the first time at the National Radiophonic Theatre, on the first of June, 2003, at 5:25 p.m., Radio Romania Cultural. Cast: Dorina Lazăr (Georgica), Virgil Ogăşanu (Grigore), George Ivaşcu (Marius), Adriana Trandafir (Maria). In other roles: Lucia Maier, Sorin Gheorghiu, Gheorghe Pufulete, Cătălin Rusu. Editor: Costin Tuchilă. Studio director: Janina Dicu. Musical director: George Marcu. Technical director: Mihnea Chelaru. Artistic director: Leonard Popovici. Published in the volume with the same title, Bucharest, Adam Publishing House, 2004.
Scene 1
An apartment’s room, a living room with old furniture covered with colorful covers. An open sofa bed with a crocheted sheet and blanket. A coffee table with chairs. The table is covered with a crocheted macramé tablecloth, and macramés are placed over the chair covers. In a corner of the room is an Arctic refrigerator, over which there is a doily. Crocheted figurines hang from the chandelier; the same goes for the keys in the display case. On a TV table is an old color TV, over which there is a doily. Next to the table, an armchair also covered with macramé. The same goes for the radio. Paintings, family photos on the walls; napkins are hung above them. Next to the door, a coat rack full of clothes, two umbrellas and two men’s hats. In another corner there is a small table on which are placed many beautifully wrapped macramés. There are also packages of macrame on the display case. In the background of the scene, in the middle, the entrance door; on the left, the kitchen door, open. In the kitchen, Georgica, dressed in a robe, apron and headscarf, is cooking and listening to the radio. A folk music program is being broadcast. Grigore is sitting in an armchair, dressed in an old but clean suit. He is reading the newspaper and grumbling discontentedly. Georgica is humming the melody broadcast on the radio. She is suddenly interrupted by the sound of the doorbell, but she continues her work in the kitchen.
Grigore (shouts angrily): Ey, Georgica, go see who’s ringing, that’s why God gave you ears and legs!
Georgica (from the kitchen, bored, sighing): It could be Marius, my nephew. Let him be, he’s not in a hurry! I think he’s run out of money again. He keeps coming back to us. He’s not going to your brother, the deputy, to not ruin his reputation. Well, what can you do, the poor relative is always like the devil! Rather than buying his wife so many French perfumes – because these Romanian ones stink – he’d better buy the boy a new coat or at least a second-hand one… Oh, how my leg hurts!
Grigore (quietly): You foolish woman… (Loudly.) What is it that you understand from life…
Georgica (pretending not to have heard him, appears in the kitchen doorway): His mother, Maria, took up farming after the death of Gelu, her husband. With what money to keep him in university? And then Marius has a talent… for writing. That’s what he tells me, and I believe him… You see, Grigore, there is someone from my family who is smarter than you… because not everyone is as stupid as you think! (The doorbell rings again.)
Grigore (sighing): To hell! You don’t smoke, you don’t drink coffee, you only read recipes and knit, poor thing, you knit so many macramés that even on the toilet one is suffocated by them. You even trip over them in the kitchen! What have you understood from life, my dear wife? Do you have any idea what world you live in?
Georgica (comes out of the kitchen and puts her hands on her hips): What, what… What do you want from me? What did I understand? Me? Oh, my leg hurts! What do you mean, what did I understand?
Grigore: Nothing. What’s wrong with your head that even a scarf doesn’t fit properly… A headscarf! The hat, madame, the hat would have brought you out into the world. City life is like a novel, you lady! To hell, you lady! Lady Georgica, hi, hi, hi!
Georgica: If you were to choose a smarter one, you would have had to buy so many French perfumes that you wouldn’t even have socks on your feet. But if you were in politics, like your brother, you would now have a mansion, cars, vacations abroad… You haven’t even taken me to the seaside, to Mamaia. (She enters the kitchen again.) Oh, you’re so ridiculous!
The doorbell rings insistently and there’s impatient knocking on the door.
Grigore (looking at the newspaper): Stop blabbering, woman, and open the door, because that boy at the door is gonna melt soon. If you keep him there any longer, he’ll finish his novel. Open it quickly and pour my slops onto my plate, because I’m in a hurry. (He gets up from his armchair and sits down at the table on a chair, still with the newspaper in his hand.)
Georgica (goes to the door and opens it. Then heads towards the kitchen): Come on, Marius, welcome. Come on, sit down at the table.
Marius (a modestly dressed young man, with a bag in his hand. He enters and slowly sits down on the chair): Good evening, Aunt Georgica, hello, Grandpa Grigore. How are you, old man? Already retired or… unemployed again?
Grigore (angrily): I take it you’re not hungry, are you? Or do you think you’re talking to your colleagues, those idiots, who don’t even know what university they’re in?
Marius (slightly taken aback): Come on, old man Grigore, what, don’t you know what a joke is anymore? I didn’t mean it like that…
Grigore (changes his tone and gets up from his chair, gesturing): Listen, my boy, have you made up your mind, you’re handsome, you’re smart, the only one from your aunt’s kind! Have you set your eyes on some parliamentary girl to make an honest woman out of her, my boy?
Marius (sad): Well, but who do you think pays attention to me? Money makes the law. I don’t even have a coat. As for high society ladies… let’s be serious!
Grigore: Serious, but more daring, a lot more daring, dear Marius. (Reaction to Marius.) Be bolder and move quickly or someone else will do it before you. Your mother doesn’t have enough money even for her, and you’ll finish university and be left staring at your diploma, if you don’t make your way in a house of politicians. The best game, listen to me, because I know what I’m talking about. Wealth, wealth, money, money, trips, cars, disability certificates, what the heck, more facilities than you can count. You saw my brother. After he bankrupted a fabric factory, he became a senator. And my sister-in-law can’t even go to the market anymore, because the smells of the peasants there are killing her… Oh, how this little brat annoys me! (He sits down at the table.)
Marius: Uncle, why are you so angry? If I’m bothering you, I’ll just leave. I just wanted to tell you that I hope my book gets published. I found a sponsor who says he loves culture. And even if he doesn’t, regardless of the color… of the money, I’m interested in publishing the book. A Bucharest Novel, that’s what I called it. Beautiful, isn’t it?
Georgica (appears from the kitchen and sits down, curious, on the chair): Marius, is that sponsor at least giving you some money? If only you could save two or three pennies in the bank… or euros whatever those are!
Marius: To each his own, Aunt Georgica.
Georgica: Don’t you see what times we live in? Between two governments and five strikes, the prices of everything have gone up. (Sighing.) If I had worked somewhere, I would have had some money there… I wouldn’t be forced to… Oh, Grigore is right too. But how is it my fault? In this wretched building you can’t even keep a cat, let alone a chicken…
Marius: Aunt Georgica, in a block of flats it’s harder to do whatever you want…
Georgica (pretending not to hear): A few years ago I built some chicken coops in the back of the bulding, but the city hall tore them down. That inspector said I was ruining… the envi… the environment. Well, I didn’t really understand it, just like I don’t understand your poor uncle, who’s always looking for a fight.
Grigore (angrily, gets up from his chair and circles around the table): Shut up, woman, you’re driving me crazy!…
Georgica (ignoring Grigore): What else can you say!? Poverty makes you talkative. (Laughs.)
Grigore: I don’t understand why you’re laughing like that… (unbothered) I’d better shut it before I say anything else. Let this boy say why he came…
Marius (ashamed, gets up from his chair): I had to buy some books… and… there’s the money from the scholarship.
Grigore (impressed): You mean you’re hungry, my child… (He approaches him and pats his head.)
Marius (sad, sits back down on the chair): I can’t even go for a walk with a girl. I’m really upset. I went to some boutiques and they promised to hire me for the night shift. Even there it’s hard with the nepotism…
Georgica (surprised, covers her mouth with her hand, rearranges her headscarf, gets up and then sits down on the chair): Well, okay, Marius, you go to university and you want to work as a security guard?! Then why do you need studies? Grigore studied in Russia too, but he still couldn’t make it. Because, well, he drank, he had fun… If the revolution hadn’t come, we wouldn’t even be owners… And if I hadn’t worked on macrame… now we would have said goodbye to the pickles, to the winter supplies… Woe to us…
Grigore (sits back down on the chair): Come on, this is too much. Macrame, provisions, pickles… (Imitating her.) We were all doomed…
Marius: Aunt Georgica, what do you think, is Aunt Doina still making jars of pickles?
Georgica (stands up suddenly, clearly annoyed): She has servants, the wife of a parliamentar. A full-grown woman, and have you seen how she dresses? She wears a short skirt, to the point of… (points with her hand) shame, she’s got a clown face and smells like Tănase’s drugstore, that one from my village…
Grigore: Woman, she’s a lady with a hat! She speaks foreign languages, she has guests from high society… (Pause.) And my brother, whom I helped when he was a student, doesn’t even invite me to a beer anymore. I think he hides when he calls me on his cell phone. Well, what can I do! To each their luck… I remain here in this coop of a house, to deal with macrame, my woman, with a headscarf, with pickles and thinking about cows, pigs, chickens and other nonsense… Oh, I almost forgot… the land.
Georgica: Bussiness is bussiness! You were a stupid communist, Grigore. You didn’t get your bearings. You waited for it to be handed to you on a silver platter… (Furious.) Barrels of booze were handed to you! You renovated Ion Dopescu’s restaurant… And how many women have you had your hands on! What, you think I don’t know!
Grigore: You’re delusional, woman. Nonsense!
Georgica: If you weren’t ashamed of me, but you were, I would have worked as a cleaner in the building. (Feeling down.) But you, you toad-headed goat with your tail up! When I told you ten years ago to go to the countryside, you refused over and over. You had bussiness to attent to at the bars, Grigore. With the piece of land, a cow and a few chickens, we could have gotten by… (She goes to the kitchen.)
Grigore: Didn’t I tell you so, Marius, that your aunt dreams of land, laaaaand, lots of land. If she can’t feel land under her toes, she’s not happy. What does she understand of life? Land and macramé! Oh, my, she’s turned a deaf ear, because of the headscarf! (Sounds of glasses and cutlery being rattled.) Slow down, woman…
Georgica (angrily, from the kitchen): You say I’m not a lady, do you? But what about you? A nobody engineer working in shifts. And after all that… you didn’t even know how to get a proper job,… like your brother. Did my scarf hold you back or did your vices prevented you? You missed this train too, Grigore!… When those in power were on the barricades, you were resting in someone’s bed, waiting for luck to find you. Well, look, you missed it!
Grigore (angry): Stupid woman, you didn’t even know how to make love. Neither children… Only macramés, to hell with them, I feel like burning them and getting rid of this idiocy! (Changing the tone, disinterested.) Give the boy something to eat, because he’s grown a beard since he’s been waiting! Eat slops, Marius, because this woman only knows how to make slops!
Georgica (quietly): Go to hell, drunkard! (Aloud.) Marius, come on dear, don’t pay attention to the man, because his whole life has reeked! His coffee is vodka, so what more can you expect! (She enters the living room with the pans of food, which she places on the table.) Look, I’ve got onion soup, mashed potatoes, fried steak, and cheese pie. (She goes back to the kitchen and brings plates, cutlery and glasses.) Come on, child, anything is better than an empty stomach! (She serves the soup, sits down at the table and looks at Marius who is eating hungrily.) Is it good?
Marius (swallowing): Oh, it’s very good!
Georgica (with the ladle in her hand): Do you want more soup?
Marius (patting his stomach): No, I’m already full.
Grigore (startling suddenly): Georgica, why didn’t you tell the boy to come over to our house more often?
Marius: Thank you, uncle, but that’s fine.
Georgica: Do you want some steak?
Marius (nods his head. Georgica puts a piece of meat on his plate. Marius speaks with his mouth full): Wow, Aunt Georgica, how good it is! I haven’t eaten this well since last week, when I was here. (Grigore eats reluctantly, looking at the newspaper, then puts down his spoon.)
Georgica (angry): Why are you making such a face, Grigore? Next thing you’re gonna tell me you don’t like it? Do you want some meat too?
Grigore: I don’t want anything anymore.
Marius: Auntie, if you don’t mind, I want another piece of meat and some potato stew.
Georgica (puts food on Marius’ plate, then puts some on hers. She prays, rips a piece of bread and starts eating): Never mind, Grigore, I know you. You probably have some work to do in the neighborhood again, right?
Marius (chewing): Leave him alone, auntie, he’s just angry. Maybe he’s not hungry.
Georgica: He’s not hungry for the food we’ve got at home. That’s what he’s not hungry for.
Grigore (gets up from the table, looks in the mirror and heads for the door): I’m going to get some air, because it’s impossible to breathe in here. (He goes out.)
Marius (wiping the plate with a piece bread): Auntie, thank you, but please don’t be angry, because I want to go too… I have work to do. (He gets up.)
Georgica: Okay, child. (She searches in her apron pocket, takes out some money and gives them to Marius.) Marius, take this, child, so you can at least get on the tram. (She goes into the kitchen and comes out with a package.) Look, I packed something for you, so you have something to eat for the next days.
Marius (happily, kisses her hand and heads for the door): Uncle Georgica, I will never forget this kindness. I promise you I will succeed, you will see. Good evening! (Exits.)
Georgica (alone, she goes to the radio and turns it on. Folk music is playing. She sits down at the table and rests her head in her hands): God, now I realize that me and Grigore are not a good match, nor is the apartment building, nor me and the city. What have I done all these years? I’ve been almost all by myself. I’d rather have stayed in my village. But what can I do? I thought that if I get to the city, I’ll become a lady. Maybe Grigore is right about the hat… But how do I put on my hat? (Pause.) How about I try on Grigore’s hat, see if it suits me?! (She goes to the hanger, puts the hat on her head, without taking off her scarf. She looks in the mirror, then puts the hat back on the hanger, sighs and starts laughing.) Georgica, Georgica…
Ascultă Roman de București, click aici.
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.
