La data de 30 martie 1927, la Teatrul Naţional din Bucureşti avea loc premiera spectacolului Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu în regia lui Victor Bumbeşti. Piesa apăruse în volum în acelaşi an la Editura Societăţii autorilor dramatici din Bucureşti. La aproape 88 de ani, în decembrie 2014 am asistat la o nouă punere în scenă a acestui spectacol în regia lui Răzvan Popa, un spectacol care respectă primatul textului, indicaţiile scenice, recreând atmosfera perioadei interbelice, fermecătoare şi, de ce nu, ireversibilă. Regizorul Răzvan Popa a creat un spectacol de epocă, un spectacol care aduce o oază de linişte, de umor, de amor şi de sentimentalism specifice perioadei respective dar şi autorului ei, ingrediente care, cred eu, au fost şi sunt pe gustul publicului iubitor de teatru. Din când în când spectatorul mileniului trei are nevoie şi de piese puse în scenă cu argumentele perioadei în care au fost scrise, poate şi pentru simplul motiv că istoria se mai repetă din când în când. Lumea îl cunoaşte pe Ion Minulescu ca poet şi foarte puţin ca autor dramatic, poate şi pentru faptul că nimeni nu s-a gândit până acum să propună un asemenea spectacol. Este meritul Teatrului Naţional din București că a readus în actualitate un dramaturg pe nedrept uitat.
Subiectul este axat pe dorinţa unui bogătaş de a deveni autor dramatic. Astăzi, mai ales astăzi, toată lumea scrie cărţi, poezie, romane, nuvele, teatru. Culmea este că unii, pedepsiţi pentru vreo vină, scriu cărţi, devin autori „dramatici” ca să-şi micşoreze pedeapsa. Nimic nou sub soare, mai ales că personajul cu pricina, milionarul Titu Micşoreanu, interpretat de Marius Rizea, doreşte să devină autor dramatic, luându-şi şi un îndrumător artistic, pe Ion Marian, autor dramatic, rol jucat de Gavril Pătru. Tema piesei are ca punct de plecare adulterul care nu se pedepseşte prin gesturi nebuneşti, ci prin minciuni geniale. Pentru a înţelege pe măsură „teoria adulterului la Ion Minulescu”, reproduc un fragment din Caietul-program al TNR, fragment ce aparţine regretatului critic de teatru Mircea Ghiţulescu (1):
„Poet post-simbolist, Ion Minulescu a scris un teatru fără sugestii simboliste. Avangardist cu măsură, ca şi în poezie, a iubit prea mult succesul de public ca să-şi permită reforme radicale […].
Subiectele lui Ion Minulescu te aruncă în acelaşi delir adulterin al dramaturgiei vremii. În Allegro, ma non troppo, un milionar are capriciul să devină dramaturg, motiv pentru care cheamă în ajutor un fost coleg de şcoală ajuns autor celebru care devine rapid amantul Cocuţei, nevasta milionarului, Prinşi în flagrant delict în timpul unei partide de vânătoare cei doi amanţi scapă cu o minciună genială: voiau să demonstreze dramaturgului veleitar că, în teatru, o infidelitate nu se încheie întotdeauna cu asasinarea vinovaţilor de soţul înşelat. Acesta va accepta uşurat explicaţia (aidoma personajelor din Cadrilul de Rebreanu) care îl scuteşte de asumarea vine tragice. Mai mult, nerăbdător să se vadă cu amanta (Noemi), îl invită pe prietenul dramaturg să ţină companie soţiei (Cocuţa) la conacul de vânătoare, pentru o noapte. Dacă ar fi să dăm crezare declaraţiilor din presă privind componenţa autobiografică a scrierilor sale dramatice («nu ştiu cum lucreză ceilalţi confraţi ai mei, eu, însă, mă asigur de existenţa personajului principal din piesă. De obicei, personajul acesta sunt eu»), trebuie să înţelegem că dramaturgul se imaginează în cele mai delirante situaţii donjuaneşti.”
Rolul autorului dramatic, Ion Marian, este interpretat, aşa cum am mai spus, de Gavril Pătru, care din amor pentru nevasta milionarului acceptă propunerea acestuia de a-l ajuta să devină creator. Gavril Pătru a creat un personaj care minte, acceptă compromisul, se preface pentru capriciul de a fi amantul doamnei, rol realizat nuanţat, trecând cu dezinvoltură de la o stare la alta, în funcţie de situaţie. Marius Rizea, un actor de forţă, l-a întruchipat pe Titi Micşoreanu, milionarul care crede că totul se rezumă la bani, dar care are slăbiciuni omeneşti, scoase în evidenţă printr-o excelentă relaţie de joc. Experimentatul Eugen Cristea joacă rolul samsarului Cuţui, pentru care orice acţiune înseamnă un ban în plus pentru buzunarul lui. Rolul comportă multe registre, de la făţărnicie, la teamă, dar pe care Eugen Cristea le rezolvă cu succes. Cristina Ciuciulică (Cheyrouze) joacă rolul rafinatei soţii a grobianului milionar, care reuşeşte să scape din încurcătură datorită inteligenţei sale. Ion Minulescu a creat acest personaj rafinat, dar adulterin, pentru că frumuseţea şi inteligenţa nu pot face casă bună cu grosolănia şi minciuna, nici când banul este cel care guvernează vieţile oamenilor. Aş vrea să remarc rolul Victoriei Dicu (Florica, servitoare), un rol pe care l-a potenţat cu talent, cu mult umor, cu vervă, cu toate ingredientele folosite de un actor inteligent, făcând dintr-un rol mic unul mare. Doamna Noemi, în interpretarea lui Ailyn Cadîr, este tipul clasic de femeie amantă, care nu se sfieşte şi nu se fereşte de nimeni. Un personaj al nebunilor ani ’30. În rolul episodic al jandarmului apare Costică Lupşa, care semnează şi regia tehnică. Un plus de culoare îl conferă decorurile şi costumele de epocă, creându-se astfel cadrul ideal pentru realizarea acestui spectacol, care este la fel de actual ca şi acum aproape un veac prin subiectul abordat. Scenografia: Florilena Popescu-Fărcăşanu, Maxim Corciovă. Ilustraţia muzicală şi regia artistică: Răzvan Popa.
Ultima „replică” a acestei cronici este a regizorului Răzvan Popa, preluată din Caietul-program al spectacolului: „Allegro, ma non troppo. Un spectacol făcut, aşa cum spune şi titlul, repede, dar nu în grabă. Vă propunem o comedie menită să aducă în faţa dumneavoastră un autor pe care cei mai mulţi îl cunosc astăzi doar în ipostază de poet. Un text savuros emanând parfumul uneia dintre cele mai frumoase
epoci româneşti, dar care prezintă teme universal-valabile. Lucrurile stau la fel, atunci ca şi acum. Veţi fi martorii unor adevăruri incomode, rostite cu lejeritate: condiţia artistului, raportarea sa la îmbogăţiţii de moment, vanitatea şi rapacitatea parvenitului ce se vrea aureolat şi cu gloria intelectualului. Şi, nu în ultimul rând, amorul, adulterul, frivolitatea feminină. Poate că unele doamne din public vor zâmbi tainic la auzul replicii: «O femeie fără amant e ca o cometă fără coadă». Susţinut de o distribuţie cu har şi haz, vă invit la un spectacol care conţine toate ingredientele unei comedii elegante şi spumoase.”
20 ianuarie 2014
Spectacolul Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București (Sala Pictura) a fost prezentat în avanpremieră în 12 decembrie 2014. Premiera oficială a avut loc în 16 și 18 ianuarie 2015.
Spectacolul poate fi vizionat online sâmbătă, 9 și duminică 10 mai 2020, de la ora 18.00 pe canalul youtube al TNB. Detalii pe www.tnb.ro.
________
(1) Istoria Literaturii Române. Dramaturgia, București, Editura Academiei Române, 2007.
