”«Amintiri din copilărie», cartea lui Licuţă” de Lică Barbu

49
lumea lui licuta lica barbu

logo lumea lui licutaN-o să vă vină să credeţi. Şi nici mie nu-mi vine să cred. M-am certat cu Zburlita. O neînţelegere la un joc cu pietricele. Zburlita îl certa pe Parfeu că i-a şterpelit o pietricică. Nu era adevărat. Pietricica era sub săndăluţa Zburlitei, dar ea, foc şi pară, l-a jignit pe Parfeu că e ţigan hoţ. Şi asta m-a durut. Una, că nu era adevărat şi alta că l-a făcut ţigan.

Parfeu nu s-a supărat. Era obişnuit. De drept, eu trebuia să mă supăr, dar nu ştiam ce-i aia ceartă, darămite supărare.

N-am dormit toatǎ noaptea. Cu gândul la supǎrarea cu Zburlita, nu mai exista somn de copil. Prea aveam frǎmântǎri de Om mare. Multe întrebǎri în cap, de nu ştiam unde sǎ le mai pun.

De ce mǎ doare la inimioarǎ gândul la prietena mea dragǎ? De ce nu mǎ înţelege cǎ nu vreau sǎ o supǎr?

De ce timpul lungeşte clipa revederii?

De ce nu gǎsesc cuvântul potrivit pe care sǎ i-l spun când ne vom întâlni?

De ce nu ştiu cum sǎ fac sǎ gǎsesc un motiv pentru a o vedea?

Salvarea mea a venit când mama m-a luat cu ea la cumpǎrǎturi. A tras de mine sǎ mǎ trezesc pânǎ a spus cuvintele deşteptǎtoare: ”Mergi cu mine în oraş?” Ţuşti!… eram deja îmbrǎcat şi cu şireturile legate la tenişori.

– Trebuie sǎ mergi cu mine, cǎci uite, ai tenişii cam rupţi şi mergem sǎ-ţi iau alţii noi.

Dupǎ ce am ieşit dintr-un magazin mareee, foarte mare, de încǎpeau în el toată strada mea, toţi prietenii mei, plus toate gândurile mele, hai şi Caramel, cǎrǎmida din fundul curţii cu tot cu Mumuţa broscuţa, am intrat într-o cofetǎrie. Ce de prǎjituuuuri! Mama s-a uitat în vitrina lor şi nu ştia ce sǎ facǎ. Se uita şi în portofel.

– Lasǎ, mamǎ! Avem acasǎ, în curte, pe Prunariu, Mingiuţǎ şi Caisatul care ne dau cele mai dulci prǎjituri de pe Pǎmânt. Astea nu-s dulciuri. Sunt poze de speriat copiii.

Mama s-a bucurat cǎ sunt înţelegǎtor. Ieşim şi cǎutam un magazin cu încǎlţǎminte pentru copii. Erau peste tot.

Întâmplarea face cǎ, pânǎ sǎ intrǎm într-un magazin, trecem pe lângǎ un chioşc de ziare, reviste şi multe cǎrţi. Brusc, simt o atracţie pe care nu am mai simţit-o pânǎ atunci. O trag de mânǎ pe mama spre punctul care mǎ vrǎjea.

– Uite, mamǎ!… Uite ce de minunǎţii!… Vreau şi eu!

– Şi ce ai dori sǎ-ţi iau, Licuţă?

Eu le voiam pe toate, aşa de mult mǎ fascinau. Aleg cu degetul o carte care avea pe ea o pozǎ cu un bǎieţel care avea o pupăză în mânǎ.

– Nu ne ajung banii pentru tenişori, Licuţǎ!

– Nu-mi trebuie tenişi, mamǎ!… Eu mǎ joc pe stradǎ cu picioarele goale… şi mai am şi papuceii. Te roooog, mamǎ!

– Daţi-mi, vǎ rog, cartea aceasta, ”Amintiri din copilǎrie”!, o aud pe mama ce carte urma sǎ primesc.

Când am luat cartea în mânǎ am simţit cum intrǎ în mine toatǎ bucuria lumii, toate înţelesurile misterioase şi rǎspunsuri la frǎmântǎrile mele, curgea o cascadǎ de minuni pe care le aşteptam demult, simţeam mirosul de cernealǎ ca pe un miros unic ce m-a urmǎrit toatǎ viaţa, era un început la intrarea pe poarta Cuvântului, eram fericit!

Dorinţa de a afla, de a şti Lumea, se împlinea în acel moment.

Zburlito! Vin la tine cu înţelegerea supǎrǎrii noastre, vin sǎ fie pace, sǎ visǎm şi noi cu cel care a scris aceastǎ carte.

Toatǎ ziua am umblat prin curte în picioarele goale şi m-am înţepat într-o sârmǎ unde meşterea tata la coteţul lui Vasile şi Pǎtata. Ştiţi cât de minunat este sǎ calci cu tǎlpile goale peste tot, în grǎdinǎ, pe pietrişul de la poartǎ, pe o caisǎ coaptǎ? Simţi cum intrǎ în tine toatǎ viaţa Pǎmântului. Dar şi dureros dacǎ nu eşti atent ca mine.

Şchiopǎtând, am ieşit la poartǎ cu cartea pe care mi-a cumpǎrat-o mama. M-am aşezat pe bǎncuţa de la poartǎ şi rǎsfoiam paginile cǎrţii atent, sǎ nu le îndoi sau sǎ le murdǎresc. Era comoara mea.

Tatalai şi Parfeu au venit lângǎ mine curioşi. Mǎ prefǎceam cǎ citesc.

Zburlita era şi ea pe stradǎ. Tot supǎratǎ. Se juca cu o mingiuţǎ şi trǎgea cu ochiul spre noi. Din greşealǎ, cred, a scǎpat mingiuţa spre noi. A venit sǎ o ia şi a ridicat uşor cǎpuşorul sǎ vadǎ ce citesc eu acolo. Noi nici nu o bǎgam în seamǎ. Şi iar o scǎpa. Pânǎ nu a mai rezistat.

A venit glonţ la Parfeu şi i-a spus ciripind  duios:

– Te rog sǎ mǎ ierţi, Parfeu! Am spus prostii. Tu eşti un ţigan bun şi te iubesc pentru cǎ eşti prietenul meu, clopǎţi vocea ei şi îl sǎrutǎ pe obrǎjiori.

Offf!… De când nu i-am mai auzit vocea! Am crezut cǎ sunt stǎpânul Pǎmântului. Zburlita e iar cu noi. Dragostea de prieteni nu are piedici. Doar vorbe-n vânt. Noi copiii nu ştim ce-i supǎrarea. Nu am învǎţat asta. Era acolo, în carte, un bǎieţel cu pǎrul bǎlai cocoţat într-un cireş şi jos o bǎtrânǎ cu o nuia în mânǎ. Multe poze din carte parcă erau desenate din lumea mea, căci prea se asemănau cu năzbâtiile noastre. Ştiam poveştile. Învăţasem cuvintele pe de rost. Tata mi le citise de multe ori din cartea de citire a sorei mele.

Am început a mǎ preface că citesc:

”Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la Humulești, la stâlpul hornului…”

Tatalai privea în gol ca o statuie cu gura cǎscatǎ, iar Parfeu avea în ochi numai steluţe. Zburlita mǎ ţinea de mânuţǎ şi mǎ ruga din ochi sǎ continui, iar dupǎ ce au plecat cei doi, cǎci se înserase, s-a apropiat de chipul meu şi ne-am  privit în ochi.

– Mai eşti supǎrat pe mine, Lipovene?

– Eu?… Nu! Nici nu am fost vreodatǎ. Am fost supǎrat cǎ nu te mai vǎd lângǎ mine, iar dorul a fost mai puternic decât supǎrarea.

– Hai, sǎ ne sǎrutǎm de împǎcare!… Stai!… Ne sǎrutǎm ca eschimoşii, cu nǎsucurile.

Am rǎmas curios. Zburlita şi-a întins nasul spre mine şi ne-am atins cu nasurile ca într-o joacǎ. Întâi stângaci ca nişte copii, apoi lin şi încet pânǎ ne-am atins buzele. Am cǎzut în cascada emoţiilor. Nimic nu mai era în jurul nostru. Doar luna, mare şi zâmbǎreaţǎ, ne privea într-un unghi de luminǎ printre crengile cireşului de la poartǎ, cât şi Nicǎ a lui Ştefan a Petrei care ne zâmbea dintr-un cireş din cǎrticica mea cǎzutǎ la picioarele noastre.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și pagina Zâmbetul unește  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.