Documentar realizat de Madeleine Karacașian
În cursul ultimei luni a lui 2024 s-au împlinit 70 de ani de când Conferința Generală a UNESCO de la Montevideo a adoptat recomandarea (urmată și de cea din 1985) cu privire la favorizarea folosirii limbii esperanto. Reținem din mesajul Directorului General al UNESCO, cu prilejul celui de-al 90-lea Congres mondial de esperanto, ținut în vara lui 2005 în Lituania. Acesta a spus, între altele:
„…esperanto, limba cu vocație universală și internațională, constituie un instrument inedit pentru a lega între ele culturile și limbile. În ceea ce o privește, UNESCO veghează pentru ca bogăția culturală a lumii, întruchipată de pluralitatea identităților în sânul unor societăți, ele însele plurale, să fie după imaginea unei diversități în dialog neîncetat reînnoit.”
Amintim cititorilor noștri că limba esperanto a fost creată în 1887 de către oftalmologul evreu polonez Ludwik Lejzer Zamenhof, devenit ulterior mai cunoscut ca Louis Lazare Zamenhof, care se născuse la Bialystok din Imperiul țarist (azi în nord-estul Poloniei), în anul 1859. În familia sa se vorbea poloneza, rusa și idiș. Trăind în acest oraș, în care conviețuiau numeroase comunități, ce foloseau mai multe limbi, Dr. Zamenhof, fiind pasionat de limbi străine, a dorit să facă mai ușoară comunicarea între diferite popoare. Astfel, încet-încet, el a pus la cale un proiect de creare a unei limbi noi, care să nu aparțină niciunei națiuni – esperanto.
Chiar dacă astăzi a scăzut considerabil numărul celor ce folosesc esperanto, în lumea întreagă există câteva milioane de vorbitori. Fondul lexical al limbii este format 70% din limbi neolatine, 20% din cele anglo-saxone și doar 10% din alte limbi (slavă, greacă).
De unde vine numele de esperanto?
Doctorul Zamenhof a întreprins o îndelungată activitate în timp ce studia la Facultatea de Medicină a Universității din Moscova. Așa se face că, în 1887, a publicat la Varșovia lucrarea Limbă internațională, pe care a semnat-o cu pseudonimul Doktoro Esperanto (Doctorul care speră), astfel conferindu-și numele limbii pe care a creat-o. Pe ce se bazează concepția sa firească care ușurează învățarea acestei limbi? Pe o pronunțare regulată a literelor, cu reguli gramaticale fără nicio excepție și un vocabular ușor de învățat, datorită unei derivații lexicale ușoare. Desigur, invenția doctorului Zamenhof a atras atenția unor spirite luminate, astfel că această limbă s-a răspândit în numeroase țări, apărând treptat și primii vorbitori de esperanto. Așa se face că, în 1905, Primul Congres Universal de Esperanto a avut loc în Franța, la Boulogne-sur-Mer, la care au participat aproape 700 de vorbitori din 80 de țări, iar în 1908, a luat ființă Asociația Universală de Esperanto (UEA). De semnalat că, în perioada celor două războaie mondiale, vorbitorii de esperanto au întâlnit numeroase piedici, limba și vorbitorii fiind reprimați în regimurile naționaliste și totalitare. Răspândirea mișcării esperantiste a fost amenințată, după 1945, de dominația limbii engleze.
Se poate semnala că, odată cu pășirea în secolul al XXI-lea, esperanto cunoaște o revenire, datorită generalizării internetului. Azi există numeroase aplicații și platforme de învățare a limbilor, care propun și lecții de esperanto, pentru care există facilități de contact. Este interesant că mișcarea esperantistă o găsim prezentă și pe scena politică, mai ales la scară europeană cu Europa Democratie Esperanto, al cărei obiectiv este de a face din esperanto limba comună pentru Europa. Astfel, membri acestei mișcări au participat, începând din ultimi 20 de ani, la toate alegerile europene, chiar dacă rezultatul este modest. Se pare că, până la urmă, e greu de estimat numărul exact al celor ce folosesc esperanto. Conform Asocației Universale de Esperanto, există mai multe milioane de esperantiști în peste 120 de țări (cu un minim de noțiuni de bază). Tot datorită Asociației Universale de Esperanto, circa 10.000 de persoane ar folosi această limbă cu regularitate în lume, printre care 1.000 de vorbitori nativi, care au învățat de la părinți. Societatea de Esperanto din România a fost fondată în 1907, a fost recunoscută legal în 1947, după care, în timpul regimului comunist, a fost interzisă și restabilită în 1990 de către succesoarea sa Asociația de Esperanto din România. De adăugat și faptul că 23 de persoane din România sunt membre al Asociației Universale de Esperanto (UEA).
