”Aș putea să conduc o țară, dacă e nevoie de vorbe…” de Ionela Budu

74
ionela budu leviathan.ro

M-am trezit într-o lume nouă, fără să știu că fiecare om e unic și fără să văd imediat portalurile deschise spre a pleca oriunde.

Mă simțeam liberă acolo, între obcini, aproape de cer și departe de zgomotul pașilor și roților, care astăzi aparțin unor soli cu multe capete, fără precedent în istorie.

Îl vedeam pe tata uitându-se în ziare și nu puteam pricepe ce înseamnă a citi, fiind la o vârstă fragedă, însă aveam încredere că voi lua ușor notele de zece la școală.

Acolo, pe pământul copilăriei, vremea era liniștită, chiar dacă mă hrăneam cu roadele din livadă și cu fructe de pădure, chiar dacă aduceam apă de la o fântână îndepărtată pentru a bea sau pentru a spăla, căci ambalajele colorate nu fuseseră încă aduse de vânt.

Atunci nu știam prea multe, însă cunoașterea m-a hrănit treptat căpătând experiența vieții miraculoase.

Am pierdut multe pe drum, când am plecat grăbită în călătoria care m-a atras cu entuziasmul împlinirii, dar mi-am păstrat puritatea și intuiția adevărului.

Acum nu mai cred că toate cărările sunt netede și poleite cu aur, după ce m-am împiedicat de atâtea ori de bolovanii pe care trebuia să stau așezată, pentru a mă odihni și pentru a-mi curăța ochii de praful rămas în urma tornadelor.

Dar cred în oameni!…

Cred că, dacă urc acum în vârful muntelui, pot fi chiar eu fruntea lui și pot spune cuvinte cu ecou plăcut, pe care să le audă toată România!…

Aș putea să conduc o țară, dacă e nevoie doar de vorbe, căci știu că gospodarii autentici ar face treabă în locul meu și aș fi mândră de priceperea lor.

I-aș elibera din cadrul invizibil care le limitează gândirea creativă și care îi scaldă într-o cascadă de sentimente contradictorii, care pare a nu seca în pofida caniculei devastatoare.

Oamenii pot fi fericiți, dacă înțeleg că sunt liberi în acest Univers, care ne dă atâtea semne de avertizare că Viața trebuie trăită atât cât are vreme fiecare.

Timpul e infinit, dar irecuperabil…

Le-aș spune tuturor că nu pot evolua cu adevărat, dacă citesc ani în șir aceeași poveste, fără să aibă habar de propria opinie și fără să înțeleagă clar că tot ceea ce văd în filmele zilnice nu e general valabil. Fiecare om poate reprezenta o schimbare, aceea pe care și-o dorește…

Astăzi nu mai este atât de ușor să mă întorc în locul de unde, poate, nu ar fi trebuit să plec vreodată, însă focul acela originar nu l-aș fi putut controla decât călătorind dintr-un portal în altul, potolindu-l cu trăiri surprinzătoare.

M-am săturat!…

De treizeci de ani, de când m-am născut, zi de zi se cântă aceeași muzică patriotică și nu mai suport să îi văd pe oameni neliniștiți și preocupați cu munca atât de grea.

Au sau nu au, ei trebuie să golească buzunare rupte și saci fără fund.

Eu nu mai ascult nimic, în afară de propriile mele gânduri, care îmi revigorează inima și îmi bucură sufletul, căci știu că, fără putere, vorbele nu se aud și nimic nu se întâmplă.

Românii să nu uite că țara e raiul natal, iar limba maternă șoptește cuvinte de laudă și îi încurajează ca, fiecare în parte, să fie Cineva!…

Vezi și: ”Scrisoare către Diaspora” de Ionela Budu, text premiat la concursul  de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a doua (25 iulie – 10 august 2019), cu tema: Scrisoare pentru Diaspora.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.