”Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” (5) de Lică Barbu

73
lica barbu proza
Terente

logo lumea lui licutaÎn episodul trecut vă povesteam cum Licuţă a primit de la tataia Muşat, bunicul lui, un bănuţ vechi şi găurit, un bănuţ de douăzeci de bani, pe care tataia Muşat îl primise de la vestitul Terente şi dorea să i-l dea lui Licuţă pentru a-l folosi la jocul ”Caută comoara”.

Licuţă a luat bănuţul şi l-a pus în buzunar. Ceva se întâmpla cu bănuţul. Ceva ciudat. Ce? Vom afla mai departe în poveste.

Cum a primit tataia Muşat acel bănuţ de la Terente veţi afla în acest episod, pentru că tataia Muşat are o poveste pe care o veţi afla chiar acum:

Bănuţul din buzunar dădea semne că e viu. Se mişca la fel ca un gândăcel, ca cei pe care-i prinde Licuţă pe înserat, aşa, în joacă. Hm! Ciudat. Din nou ciudat. Ce de ciudăţenii!

– Era prin ’24, vara, continuă tataia Muşat. Eram pe stradă, la joacă. Un turc trecea agale, cu un căruţ tras de el, strigându-şi marfa cu zaharicale. Avea şi limonadă de vânzare. Rece. M-am apropiat de el să-l întreb cât costă o cană de limonadă, cu toate că nu aveam niciun sfanţ în buzunar. Pofta de a mă răcori mă îndemnase să-l întreb. Douăzeci de bani, aveam să aflu. Nici nu a terminat bine vorba că de turc s-au apropiat trei domni, răsăriţi ca din pământ, înalţi şi bine făcuţi. Unul dintre ei, cu borul pălăriei tras peste ochi, îi ceru trei limonade reci. Le băură pe nerăsuflate şi mai ceru încă trei. Când să plătească, domnului cu pălărie îi căzu o monedă în praful străzii, chiar la picioarele mele. Nu a observat. Am luat moneda şi i-am spus: ”Domnule, v-a căzut acest ban!” Vlăjganul îşi trase pălăria pe spate, parcă mai răcorit de limonada rece şi mă scutură prin păr: ”Bravo, măi, ţâcă!” Dar nu-şi luă banul.

Turcul a încremenit. ”Măi, efendi! Dă-i copilului ăsta o limonadă, că-i băiat de treabă.” Turcafleţul se execută şi-mi întinse o cană de limonadă. Mâna-i tremura. Am băut cu poftă limonada şi i-am întins moneda domnului care m-a cinstit. ”Nu. Banul e al tău. L-ai câştigat cinstit.” Plăti turcului limonada mea şi plecă mai departe. După ce se îndepărtară cei trei vlăjgani, turcul trase un oftat cu greutate: ”Bre, puţan! Tu ştiam cine cinstit limonadă la tine? Terente, haiducul bălţilor, bre. Mulţam lui Alah, că nu m-a jerpelit de bani!”

Şi plecă, închinându-se pe limba lui.

Din acea zi, am acest bănuţ. De la Terente. Se zvonea p-atunci că Terente avea în Balta Brăilei o ascunzătoare a lui, neştiută de nimeni. Era pe un ostrov. Ostrovul lui Terente, aşa i-a rămas numele. Terente a fost prins şi împuşcat pe 4 iunie 1927. Din acea zi ostrovul a dispărut, dar apare în fiecare an la această dată. Nimeni nu ştie cum. Se spune că cine pescuieşte în această zi de pe ostrov, prinde cei mai mari peşti ai bălţii… Eh! Asta e. Ai grijă de bănuţ! E o amintire a mea, pe care o port ca o mărturie a unei clipe în care am fost cinstit de un vestit tâlhar. Mergi la joacă cu ”comoara” ta!

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.