Barbu Brezianu este un nume sonor în cultura română, de care nimeni nu poate trece atunci când vine vorba de viața și opera lui Constantin Brâncuși.
Născut în 1909, Barbu Brezianu a trăit 99 de ani, fiind martor la multe schimbări din viața socială și politică a românilor. Dincolo de faptul că s-a remarcat drept unul dintre cei mai importanți istorici și critici de artă din România, este interesantă evoluția acestui om care a probat pe rând mai multe vocații, având realizări notabile ca scriitor, publicist și traducător.
Ca publicist și poet, a debutat în anii ’30 ai veacului trecut, fiind autorul mai multor volume de poeme. Judecând după cuvintele lui Arghezi, care îi admira pana literară, ca având ”elasticitate, nuanțe și gingașe transparențe”, ne gândim că talentul de a scrie îi era la îndemână. Cu toate acestea, Barbu Brezianu s-a dedicat artei. S-a impus definitiv ca istoric și critic de artă odată cu studiile sale referitoare la opera lui Constantin Brâncuși. Cei care studiază viața marelui sculptor român nu pot să-i ocolească imensa contribuție.
Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al lui Constantin Noica, Mircea Eliade și George Enescu. Era primit adesea în vila marelui compozitor. Pe George Enescu avea să-l evoce într-un interviu luat de George Arion. Iată ce spunea:
”Am fost de mai multe ori poftit la Sinaia, in refugiul războiului, unde în fiecare duminică ne cânta îndelung la pian, în vila lui de la Cumpătul. Într-una din ședințe, ne-a recitat crâmpeie din Oedip, cu un glas extraordinar de cald. Am rămas siderat ascultându-l. Latura mondenă a celestei recepții era asigurată de soția sa, Principesa Maruca. Gazda coresponda cu musafirii prin bilețele. George Enescu era fermecător, de o imensă simplitate, fără nici un ifos.”
Din confesiunile acestui mare om de cultură mai reținem aspecte legate de viața culturală dintre cele două războaie mondiale: ”Era efervescentă! Plină de oameni de bună credință, cinstiți și de ispravă.”
În tinereţe, Brezianu făcuse parte, ca şi Mircea Vulcănescu, din Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi, astfel încât, în perioada neagră a primilor ani de comunism, și el a suferit în închisoare. A fost dus la Canal, unde avea să fie coleg inclusiv cu vlăstare boiereşti, între care doi fraţi Brâncoveanu.
Ce reazem a avut în clipele grele din detenția de la Capul Midia? ”Credința în Dumnezeu!”, răspundea clar Barbu Brezianu.
Nu ezitați să-i cercetați opera și viața!
Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
