„Cărți apărute la Editura Leviathan” de Veronica Pavel Lerner

91
editura leviathan cronica literara veronica pavel lerner

Am avut ocazia să citesc câteva din cărțile apărute la această editură și, ca o primă constatare – cea de impresie vizuală la contactul cu o carte tipărită – pot spune că am recunoscut imediat rigoarea, profesionalismul și dragostea pentru lucrul bine făcut al echipei. Ca și revista „Leviathan”, cărțile au nu numai coperți bine gândite, dar și conținutul, prezentarea și editarea sunt impecabile.

Voi scrie câteva cuvinte despre trei cărți apărute la noua editură, pe care le-am citit recent și care m-au emoționat puternic – desigur, fiecare în alt fel.

Cornelia Bartels – Decupaje (Ed. Leviathan, 2021)

Proza scurtă a Corneliei Bartels este, de fapt, o carte de memorii – sub formă de proză scurtă – a unui om care a lucrat în România în domeniul literar și care a părăsit țara în decembrie 1981 pentru a se stabili în Germania.

Autoarea are o sensibiltate deosebită care, combinată cu forța degajată de evocările ei m-au impresionat. Un element care mi-a amplificat emoția a fost cel legat de faptul că, pe de o parte, fiind de aceeași generație cu autoarea, am trăit aceleași elemente ale regimului ceaușist, iar pe de alta, părăsind țara exact în aceeași perioadă – am plecat în Canada în ianuarie 1982 – am experimentat cam la aceeași vârstă senzațiile din țara de adopție. Drept care, citind, mi-am recunoscut gândurile, incertitudinile, dorurile.

Dar, spre deosebire de mine, autoarea are un trecut literar, lucru care se simte chiar de la titluri: Conversația mea cu mașina de cafea, Scurta goană a gândacului albastru sau Valiza cu amintiri. Dar nu numai titlul, ci și felul în care banale momente cotidiene devin, povestite, proză literară. De exemplu, Scurta goană a gândacului albastru, ca și alte câteva proze, premiate la concursul organizat de Asociația Culturală Leviathan și incluse în volum, sunt dovada talentului de necontestat al autoarei.

Ionuț Cristache – A doua față (Ed. Leviathan, 2022)

Făcusem deja cunoștință cu câteva texte texte scrise de autor și pot spune cu certitudine că ele mi-au atras atenția nu numai prin originalitate, dar și, mai ales, prin ideile lor și, evident, exprimarea lor scrisă. Mă așteptam deci, având în vedere și faptul că Ionuț Cristache a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București, ca volumul lui să fie captivant, ceea ce s-a confirmat.

Desigur, mențiunea autorului de la începutul romanului: „Istoriile și personajele acestei povești sunt numai rezultatul imaginației autorului, orice asemănare cu realitatea nu poate fi decât întâmplătoare. Chiar și autorul este o ficțiune…” ne indică de la bun început o relatare literară cu interesante elemente de SF a unor evenimente din România – și nu numai – petrecute în ultimele decenii.

Personajul principal, Radu Cristea, profesor de liceu, trece printr-o serie de întâmplări fantastice, dar perfect credibile. Autorul îi urmărește cu încetinitorul, pe tot parcursul romanului, gândurile, mișcările, reacțiile, găsind cuvintele cele mai potrivite pentru a-i sugera cititorului stările psihice ale personajului:

„Stătea la catedră, se uita lung la elevii săi, care scriau plictisiți în hârtiile rupte din caietele mari, îi întrebase dacă există o vârstă potrivită pentru filosofie. Iar profesorul, cu amăgire în ochi, se întreba de ce căutăm noi întunericul, în timp ce trupurile calde se îndreaptă spre lumina palidă de la ferestrele subsolului?” (p. 39)

Sau: „Prețul unui om virtuos, obișnuia să spună un prieten de acasă, întrece mărgăritarul. Radu Cristea le-ar fi strigat, neliniștit, că imaginația nu înseamnă minciună, nici fabulație stearpă. Este ca o prăbușire a cărnii în jurul părerii de rău că ai îmbătrânit într-o clipă, dacă îți cauți vigoarea de altădată.” (p. 90)

Firul epic al romanului este bine închegat, iar celelalte personaje sunt și ele radiografiate de caracterizarea inteligentă și extrem de sugestivă cu care autorul îi creionează. Ca și în cazul personajului principal, descrierea stărilor psihologice ale personajelor devine element narativ, iar dialogurile adaugă – cu măiestrie scriitoricească – semnificații noi portretelor din cadru.

M-am delectat cu lectura acestui roman, în care cititorul se lasă prins nu numai de firul narativ, dar și de semnificațiile – metaforic bine ascunse – ale detaliilor.

Ovidiu Gligu – Uimitoarele aventuri ale grăsanului Mickey din Zona Gării
(Ed. Leviathan, 2022)

Am savurat cartea într-o singură zi și am fost impresionată nu numai de originalitatea ei, dar și de poezia care e prezentă în fiecare pagină.

Autorul, născut în 1968, absolvent al Facultății de Inginerie Mecanică a Universității Politehnice din Timișoara, s-a stabilit în 2010 în Regatul Belgiei și, între anii 2014–2020 a urmat cursuri de teologie la Bruxelles. Actualmente predă Religie Ortodoxă în diverse școli din provincia Liège. Are la activ lucrări literare, unele – din trecut – premiate de Uniunea Scriitorilor din România, iar acum își continuă activitatea scriitoricească și în Belgia.

Mi s-a părut necesară această mică prezentare a lui Ovidiu Gligu, pentru că ea confirmă gândirea complexă a autorului. Oricum, pe mine cartea de față m-a cucerit.

În cuvântul introductiv, autorul afirmă că nu este o carte autobiografică și ne mărturisește tema cărții, descrierea schimbărilor din România anilor ’80-’90, respectiv a sfârșitului epocii de aur. Personajele cărții sunt copii care, pe parcurs, devin studenți.

Este interesantă viziunea acestui autor, care trăiește în viteza la care suntem cu toții supuși datorită tehnologiei actuale. Iată ce scrie în Cuvânt-înainte:

„…am scris cu gândul la cititori, cei care sunt deseori oameni grăbiți sau în criză de timp. De aceea textul este aerisit, lăsând un mare câmp de manevră imaginației și empatiei. Iar firul epic alunecă împletit cu fantezia și lirismul.”

Nu de mult citisem romanul Aceeași mare de Amos Oz, despre care am scris deja impresiile: fiecare capitol este pe câte o pagină, în formă de poezie. Acum am dat de un alt roman cu câte un capitol pe fiecare pagină, dar diferența față de cel de Amos Oz este uriașă. Acolo subiectul e simplu, clar, poemele de pe pagini redau acțiunea. Aici, paginile sunt scrise poetic, iar împletitura acțiune – personaje, deși sugerată numai prin metafore, este foarte bine construită. Deși cititorul are contact – prin descrieri poetice – numai cu scheletul acțiunii, el intuiește, înțelege și vibrează la evoluția ei.

Cartea este nu numai unică prin felul în care e scrisă, dar are și o remarcabilă forță emoțională. Editura Leviathan a făcut și în acest caz o bună alegere pentru publicare!

Articol publicat în revista LaPunkt

Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/

Portalul Editurii Leviathan, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.