Doi
Cum să taci cuvintele?
Nu este tocmai ușor, pentru că ar trebui să o facem în multe feluri, foarte diferite. Pentru fiecare cuvânt, există o tăcere a lui, care este o limbă a gândurilor. Există pentru fiecare om de pe lume o limbă a gândurilor proprii, chiar și atunci când scriem, o facem în încercarea de a înțelege tăcerile noastre și de a le face să vorbească aceeași limbă cu tăcerile celorlalți oameni.
Un mare gânditor spunea că tăcerea este limba lui Dumnezeu şi este limbajul iubirii, iar Dumnezeu creează lumea în tăcere, se întrupează în sânul tăcut al unei femei şi îl răscumpără pe om în tăcerea unei cruci. Dumnezeu nu este în zgomot, în haos, în gălăgie, ci, ca pentru profetul Ilie, „în briza uşoară a vântului divin„. Din tăcere se nasc cuvântul, scrierea, arta, muzica, poezia, sfinţenia… Papa Paul al VI-lea scria: „Prima manieră de a ne ruga este aceea de a tăcea. Nu vom face niciodată suficient loc demn tăcerii, reculegerii.” Tăcerea este limbajul lui Dumnezeu, pensula colorată a artiştilor, nota fundamentală a muzicienilor, briza uşoară a vântului, cântarea naturii, şoapta îngerilor, palpitaţia inimii, ultimul strigăt al celui care ne părăsește.
Și așa se mai spune, să nu grăieşti cuvinte inutile, să iubeşti tăcerea care dă naştere la toate virtuţile, să fugi de cuvintele deşarte şi de râs dacă vrei ca rugăciunea ta să aibă îndrăzneală prin lacrimi şi har, să fii mereu prudent în vorbă, adică, mai întâi gândeşte şi apoi vorbeşte, să nu-ţi laşi limba să rostească ceva înainte de a te gândi ce trebuie să spui, să te păzeşti de îndrăzneală în vorbire şi de cuvinte inutile, ele usucă sufletul omului. Tăcerea umple sufletul cu rouă cerească, ca o căinţă plină de dulceaţă.
Dar ce este tăcerea ? Are tăcerea istoria ei? Astfel, în DEX, în dreptul cuvântului tăcere, găsim: a nu vorbi nimic (liniște, calm, acalmie – dar în același timp și lipsă de afirmare, de manifestare, apatie, amorțire), a te abține să vorbești, a înceta să vorbești, a nu răspunde, a nu riposta, a tăinui, a ascunde. Așadar, de cele mai multe ori, tăcerea se prezintă ca o alegere, ea poate fi și este, în același timp, atât o acțiune, cât și o inacțiune; o acțiune pentru că ea oprește ceva, dar în același timp o inacțiune, pentru că ea se manifestă la suprafața relației sociale ca fiind alegerea de a nu vorbi, de a nu acționa.
Tăcerea presupune mereu un altul căruia i te adresezi, ea este obligatorie în comunicare, ea permite cuvântului rostit să se „așeze”, să lucreze în mintea, în inima noastră. Și câte feluri de tăcere există? O clasificare veche era cam așa: tăcerea curioasă, tăcerea superioară, tăcerea îngăduitoare, tăcerea formală, tăcerea năucă, tăcerea strategică, tăcerea protectoare, tăcerea sfârșită… Dar, dincolo de toate, rămân cuvintele tăcerii. E și o tăcere a respectului, „care înconjoară la început operele într-adevăr mari”, spunea Nicolae Iorga. M-am oprit lângă tine când tăcerea ta mi-a spus „nu mă atinge”, scria Lucian Blaga.
Restul este tăcere, nu-i așa? Ea este acel loc unde se nasc gândurile mari, cel ce nu știe să tacă nu va ști nici să vorbească. Tăcerea unui om inteligent valorează mai mult decât o mie de cuvinte ale unui prost. Asta e, tăcerea este răspunsul înțelepților.
P.S. Scria poetul: „Aseară am vorbit cu Dumnezeu./ La fel de clar, de simplu, de senin,/ Cum ai tăifăsui cu un vecin…/ E drept că El tăcea.”
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
