”Cazul «Mioriţa»” de Lică Barbu

412
Lică Barbu Miorita proza scurta schita umor

proza-scurta-leviathan.ro-logoÎntr-o seară, stăteam şi-mi chinuiam imaginaţia să încropesc un text, acolo, pentru un spectacol. Ufff! Greu! Deodată!… În faţa mea apare un tip îmbrăcat în negru. Nu vă speriaţi! Mergeţi pe pana mea. O clipă, să închid mai bine uşa la intrare şi să… Vaai! Ce m-am speriat! Era faţa mea în oglinda din hol, dar parcă eram mai negru la păr… Aşa! Deci: un tip apare în faţa… Unde eşti, tipule?…

– Bună seara! aud un şuierat printre dinţi, direct în ceafa mea.

Trec două secunde cât doi ani. Mă reculeg şi reiau.

În spatele meu apare un tip îmbrăcat în negru, cu ochelari şmecheri şi fumurii. Aşa îl văd eu în capul şi spatele meu. În mână are. Nu pot spune ce. E secret.

Lică Barbu
Lică Barbu

Tipul este un detectiv activ şi vrea să-mi dea raportul. Îl primesc dând cu pixul peste vorba lui:

– Sunt agent de legătură…

– Ai luat îngheţată? se aude dintr-un loc conspirativ al casei detectiva vieţii mele conjugale făcând varză tot trailerul meu.

– Da! raportez codificat dând din cap că nu.

– De care? îşi începe ea interogatoriul.

– Rece, răspund evaziv deschizând mai multe piste.

Manevra mea are succes şi beneficiez de mult dorita linişte, întreruptă doar de un scârţâit lugubru urmat de buşitura uşii frigiderului.

– Mă-ta ştie cât de nesimţit eşti şi minţi mai rău decât prostiile pe care le scrii acum? curmează ea succesul meu temporar.

Merg pe varianta tăcerii ca un răspuns şi pocnesc din degete continuarea raportului detectivului misterios.

– Dacă vrei, mă duc eu! îmi sare el în ajutor.

Mai pocnesc de trei ori din degete ca să vadă că nu glumesc şi aştept să-mi debordeze imaginaţia. Nu mult. Îmbrăcăciosu’ smălos (ce dur am scris) începu să turuie grav direct prin pixul meu.

– Sunt agent de legătură şi-am primit un ordin secret printr-o legătură de ridichi pe care am memorat-o şi am înghiţit-o imediat, şi-mi râgâie în ceafă parfumul secret al ridichilor ca o dovadă greu mirositoare.mioriţa

– Mă scuzaţi! Mă deconspir instantaneu şi trebuie să anchetez cazul ”Mioriţa” dintr-un dosar rămas deschis din cele mai vechi timpuri şi închis uneori să nu intre praful. După datele voluminoase pe care le deţin se afla borsetul meu. Se afla, zic!…

Mă scarpin strategic cu pixul în zona capului unde lăfăiau în huzur neuronii uitării şi-i dau de înţeles că habar n-am de borsetul lui. Aştept continuarea.

– Nu pot continua căci în borset aveam agenda mea de suflet şi fără ea intrăm în pauză de inspiraţie, declară el sacadat hăul ficţiunii.

Să tai ultimul rând, să nu-l tai? Poate ar fi potrivit să scriu ”agenta” în loc de ”agenda”… Hm!… Îi plasez un carneţel soios şi ros pe margini aşteptând pretenţiile mofturosului.

– E scris murdar, dar te înţeleg, veni şi aprobarea necondiţionată, după foşnetul iritant al vechiturii nespălate. Pe scurt, iată faptele: Trei ciob. s-au întâl. pe un isl. la o ţui. şi s-au vorb. pe şes. la şme. c. s. ăi la cap ciob. mort. oaie be. punct. lită.

Pe larg am înţeles eu ce vrea să-mi spună, dar abrevierea ”lită.” m-a împrăştiat pe toată masa. Mai bine mă duceam după îngheţată.

– Şi seminţe! Ai uitat? completă lista de cumpărături Mata Hari a mea.

– Avem şi un martor ocular oral a cărui declaraţie vizuală s-a transmis din gură în gură prin sistem protejat în reţeaua noastră, îmi acoperi activitatea comercială musafirul meu imaginar. Sistem bine pus la punct prin acţiunile secrete ale planului ”Pumn în gură” şi adiacent, ”Pumn de bani”. Citez din delaraţia martorului scrisă pe această hârtie… Hârtieee!! De pe citez?…

Îi întind o hârtie ca să-i fac jocul. Numai că jocul era să i-o dau împăturită. Neavând pătură i-am dat-o ca la primărie.

– Deci, citez: ”Subsemnatul Primaru Cutărică, domiciliat pe un picior de plai…” Întrebare de anchetă: de ce pe un picior de plai? Era olog, era pirat? Ce era? Barză? Şi care picior, dreptul sau stângul? Ancheta tace. De ce nu s-a precizat alt organ care nu are pereche în corpul uman sau în corpul de control sosit la locul faptei, care  a mai găsit şi o gură de rai. Unde sunt celelalte părţi anatomice?

mioriţa 2
Ilustrații de Lică Barbu

Prin regula de trei simplă, trei turme de oi cu trei ciobănei, cum împarţi un pai la trei măgari? Ce culmea! Aceste animale, întruchipare a inteligenţei, lipsesc cu desăvârşire din comandoul ciobănesc. Răspunsul l-am aflat trecând la reconstituire. M-am dus la locul folcloric să culeg date şi eventual lactate la un preţ mai mic, de la mama lor.

Am stat trei ore pe trei măgari cu un pai în mână, într-un picior de plai, cu gura deschisă la Rai, până a dat un TIR peste mine, căci între-timp acolo s-a construit o şosea.

După ce am ieşit din spital am trecut la documentarea faptelor vizionând piesa de teatru ”Apus de soare”, moment astrologic care precizează cu exactitate ora crimei şi ora de vară la ”Ştirile satului”, sat aflat la o azvârlitură de băţ în capul ştiristului. Ştiristul s-a făcut cântăreţ de operă, iar eu m-am făcut că sunt secret… ????… Un fel de masculinul secretarei.

Secretă a fost şi înregistrarea găsită la faţa locului, înregistrare cioplită în piatră prin grija unui cioplitor în lemn din care ne-a rămas doar ciocănitul.

În înregistrare are loc o discuţie sfâşietoare între victimă şi un bolovan, adică între victimă şi un bolovan se afla o oiţă pe nume Mioara zisă şi Mioriţa, care de trei zile încoace gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Proverb spus la rând la brânză de un tâmpit. Nu este esenţial, dar cel puţin era ieftină şi bine scursă.

Numita Mioara are o premoniţie rezolvată urgent după un tufiş plin de măsline din cultura ovinelor şi îi destăinuie mortului că va fi ucis.

Victima rămâne cu gura căscată şi picioarele crăcănate, poză aflată la dosar prin trasarea poziţiei cu cretă turistică printr-un sejur de 5 zile, cazare, masă şi transport împins.

În rest, totul e în ceaţă unde ici-colo mai cade o stea în viziunea victimei şi în vizuina unui lup hămesit, rătăcit la capătul lumii, care urlă disperat de arsura cozii… Oh!! Ce romantic!

Zbang! Am rămas cu pixul în gură. Cine l-a adus p’ăsta în mintea mea?

Imaginaţie, imaginaţie, da’ nici aşa! Mă duc să cumpăr îngheţată.

– Şi seminţe! îmi reaminteşte Mioriţa, mioritica mea nevastă, în clipa când trăgeam uşa la final. Clipă ce ar merita şi ea câteva aplauze.

Morala acestei povestiri:

Dacă aş fi singur pe o insulă nu mi-aş dori decât un singur lucru: un lacăt. Să închid când plec. Ura!

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.