2. Un exercițiu sumar despre istoria compasiunii și nu numai
Am citit undeva că filosofii greci nu aveau încredere în recunoașterea compasiunii; în opinia lor, rațiunea în sine ar fi fost calea adecvată de comportare. Ei considerau compasiunea ca un efect, nici admirabil, dar nici de disprețuit. Apoi, se spune că numai creștinismul a căutat să ridice compasiunea iudaică la rang de virtute umană supremă, capabilă să reducă suferința și să îndeplinească scopul nostru rânduit de Dumnezeu, de a transforma lumea în ceva mult mai demn de Creatorul ei.
Yoga este o practică ce urmărește purificarea fizică, mentală și spirituală în hinduism, o minte și un „spirit compasional” fiind unul din obiectivele sale importante. Compasiunea este o virtute cu multe nuanțe, fiecare nuanță fiind explicată prin termeni diferiți, iar virtutea ei către toate ființele vii; este un concept central în filosofia hindusă. Sunt două forme de compasiune, una pentru cei ce suferă, deși nu au făcut nimic rău, și una pentru cei ce suferă, pentru că au făcut ceva rău. Compasiunea absolută se aplică la ambele, în timp ce compasiunea relativă explică diferența dintre prima și ultima.
În tradiția iudaică, Dumnezeu este milostiv și este invocat ca Părintele Compasiunii. Hristos îi îndeamnă pe creștini să abandoneze dorințele proprii și să acționeze cu această compasiune către alții, în special cu acei aflați în nevoie și necaz. Iisus îi asigură pe ascultătorii predicii de pe munte că „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”. Adevărata compasiune creștină, spun Evangheliile, trebuie să meargă chiar și până la a ne iubi dușmanii.
Pe scurt, compasiunea este una dintre cele mai profunde calități umane, o formă de empatie activă, prin care nu doar înțelegem suferința altora, ci și dorim sincer să îi ajutăm, este capacitatea de a recunoaște suferința (a ta sau a altora) și dorința autentică de a o alina,
ea implică empatie și acțiune, adică dorința de a face ceva pentru a reduce suferința.
Compasiunea înseamnă milă? Deși sunt adesea confundate, ele sunt diferite, mila implică uneori o distanță între tine și cel suferind, compasiunea este o apropiere sinceră, ea nu are nevoie de cuvinte mari sau de gesturi teatrale, se naște în tăcerea inimii, acolo unde privirea devine înțelegere și mâna întinsă nu cere nimic înapoi. Este arta de a vedea suferința fără să întorci privirea, de a recunoaște în celălalt o parte din tine, pentru că, dincolo de aparențe, toți purtăm aceleași dorințe: să fim văzuți, iertați, îmbrățișați.
E o formă de curaj, de a rămâne deschis într-o lume grăbită, curajul de a iubi acolo unde e mai ușor să te aperi.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
