”Consultaţie rimată” de Lică Barbu

601
Caricatură de Lică Barbu
Caricatură de Lică Barbu

proza-scurta-leviathan.ro-logoÎn cabinetul unui doctor. Normal, de altfel. Doctorul, prezent la datorie, din plictiseală medicală, îşi face singur o consultaţie sumară. Scoate limba la o oglinjoară, dă cu un ciocănel peste rotula genunchiului şi îşi ia tensiunea numărând invers. Când ajunge la zero, trage o spaimă şi îşi pune repede stetoscopul ascultându-şi inima.

Aude în urechi o melodie săltăreaţă şi ţopăie după ritmul melodiei.

În acel moment dansant intră în cabinet un pacient. Deranjat, doctorul ia o poziţie serioasă de specialist în medicină cu experienţă, licenţiat şi cu diplomă înrămată, atârnată la vedere deasupra biroului. Poziţia ca poziţia, dar vocea, nu că era serioasă, dar avea cel mai ţeapăn ton de premiat Nobel care a descoperit Aspirina Focoasă şi evident, consumă acest ton nobelic pe pacientul intrat hodoronc-tronc pe teritoriul slujbei sale.

– În mod normal, ar trebui să vă întreb ce vă doare. Dar, nu vă întreb. Şi ştiți de ce?

– Dacă vreţi, vă întreb eu… leu, meu, veceu, aoleu..

– Pentru că în mod normal, mai întâi trebuia să bateţi la uşă!

– Tocmai asta este, domnule doctor!… uşor, amor, minor, mi-e dor… Eu nu sunt normal, banal, astral, mortal, cabral…

– Deja intuiesc că vă doare ceva!

– Aşa este… triste, veste, fuste, cutre… Mă doare-n cot… bot, tot, opt, ciot…

– Adică, nu vă pasă c-aţi venit la doctor? Sau ce?

– A, nu, nu!… Chiar mă doare-n cot… pe loc, vot, boc, moft… mă doare… soare, chioare, floare, sare… Uitaţi, aici în zona asta… nevasta, coasta, proasta…

– Aha! Aţi căzut, să înţeleg sau…

– Să vă explic… şic, mic, bulit, tătic… Eu am cunoscut o fată… lată, mată, castă, ceartă…

– Normal, sunteţi tinerel… niţel, fidel, purcel… Ptiu!…

– Vedeţi că se ia!… cia-cia-cia, nuia, nu vrea, cafea… Şi mi-a furat inima… chenzina, stima, cina, furtima…

– Furtima?? Ce-i aia?

– E o asociere între inimă şi furt… lupt, mut, avut, supt…

– Aha! Deci, v-aţi îndrăgostit?

– Nicidecum… acum, s-o pun, cu fum, pe drum… Mi-a furat inima în somn, iar eu nu mai am inimă în acest organism… e trist, manelist, autist…

Doctorul, om de ştiinţă de altfel, pus de multe ori în situaţii-limită pe drumul dificil al cercetării Aspirinei Focoase, simte cum din epiderma feţii zvânesc izvoraşe de transpiraţie pe care nu şi le poate explica. De aceea, nu ştie ce să facă şi îşi adună transpiraţia cu o bucăţică de sticlă folosită pentru recoltarea sângelui.

– Nu ai cum să fii un om fără inimă. Este un organ principal ce te ţine în viaţă… piaţă, ţaţă, hoaţă…

– …ceaţă, scoarţă, clanţă… Vedeţi că am o problemă?… temă, schemă, dilemă..?

– Hai, domnule! Fiţi serios! D-ta eşti îndrăgostit şi eşti un pic ameţit de iubire. Atâta tot. Vorbeşti în rime. E clar şi foarte simplu!

– Ar fi bine să fie aşa!… tranşa, pe şa, aşa… dar e mult mai grav… firav, bolnav, postav… I-am cerut mâna… frâna, una, gura…

– Şi?

– A rupt-o din umăr şi mi-a dat-o întreagă… dragă, bleagă, targă… ăăă…

– Beteagă! E mai corect.

– Aşa, şi pentru treaba asta mi-a scos ochii din cap… ţap, dulap, ciorap, mâncat… I-am căutat prin toată casa bâjbâind şi am dat de ei în cratiţa de făcut ochiuri prăjite… pitite, ispite, morminte, ţine minte trei cuvinte…

Specialistul în aspirine neinventate trăia starea marinarului aflat într-un submarin în derivă şi cu o găurică-n tablă. Disperat, îşi puse degetul la frunte, de parcă ar astupa găurica fatală.

– Ai multe probleme, domnule!…

– Staţi că n-am terminat… păcat, terminat, scufundat… Mi-a mâncat ficaţii… piraţii, stricaţii, aberaţii… Zicea că-s buni muiaţi în lapte… cioate, coate, noapte, toate…

– Şi aţi stat aşa cu mâinile-n sân? Golit de toate organele din corp?… Nu ştiu cum de mai sunteţi viu?

– A, nu! că m-am răzbunat şi i-am dat un picior… uşor, topor, în zbor… Ăsta cu care umblu acuma e din lemn… demn, semn, îndemn, suntem, Vaslui…

– Aha! V-am prins! Nu rimează.

– Normal că nu rimează, dar rimează cu hai-hui pe unde umblă ea, criminala… ţicneala, uşchiala, fatala… Ei, domnule doctor! Ce boală credeţi că am?… dădeam, final, pam-pam…

– …înnebuneam… prosteam… capul rău duream…

– Alo! Domnu’ doctor! Ce-aveţi?… sticleţi, racheţi, glumeţi?

Cadrul medical caută disperat o gură de aer în submarinul ce se scufundă şi… Fatalitate!… poate înota  pe spate… găseşte salvarea din impasul consultaţiei. Foarte simplu! Doar cui pe cui se scoate şi deci, vindecarea e tot în boala lui. Revenit din haos, priveşte mândru la diploma din perete şi dă diagnosticul:

– Mda! N-am mai întâlnit aşa caz… Sfatul meu este să-i daţi fetei o mână de ajutor, deoarece e în limbă după dvs. Să-i spuneţi că o iubiţi cu toată gura că altfel vă ia şi pielea de pe dvs. Chiar dacă v-a intrat pe-o ureche ce vă spun eu, când daţi ochii cu ea, bateţi-i obrazul şi căutaţi s-o ţineţi la degetul mic… Aţi înţeles? Dinte pentru dinte băi, cap sec şi minte îngustă. Capul face, capul trage… rage, tace, perje, merge… Din cauza ta mă las de medicină şi mă fac poet!!!

Domnul doctor, sub privirile mirate ale domnului pacient, indică părţile anatomice ale corpului, subliniate, lovindu-se peste organul specificat, punând la grea încercare globii oculari miraţi ai bolnavului-rimat, ce se mişcau în toate direcţiile.

– …şi ieşi afară că m-ai îmbolnăvit… tâmpit, uşchit, dilit, fixit… Aoleu! Ieşi odată! Sorăăă!… noră, clonă, fenilbutazonă… Care soră că eu sunt singur la părinţi?… la dinţi, piliţi, chiar voi nu ştiţi? Ieşi afară!… diseară, pe scară, porneală, pedală… Adică, nu! Ies eu! Mă duc la un doctor bun… tun, nebun, săpun… să mă fac om… beton, Anton, castron, avion, nea Ion… sau, nu! Mă duc la nebuni… ăia sunt mai sănătoşi decât mine şi pacienţii mei…

Pe acest fond de rime potrivite ad-hoc, pretendentul la Premiul Nobel pentru medicină improvizată iese pe uşa cabinetului aruncând halatul de pe el în mutra pacientului-poet, stetoscopul îl zvârle spre o destinaţie imprecisă cu răsuciri eliptice în aer şi trânteşte uşa ca o hotărâre definitivă. Punct.

Pacientul rămas neterminat se ridică de pe scaun cu siguranţa omului stăpân pe situaţie. Trece în revistă perimetrul camerei, măsurând cu paşi precişi suprafaţa existentă şi după un calcul sumar făcut pe degetele mâinii stângi cu degetele aceleiaşi mâini (metodă originală şi de invidiat), răsuflă uşurat:

– În sfârşit, am scăpat de el! De când mă chinui să-l dau afară p’ăsta din spaţiu. Dacă nu-l tâmpeam pe doftorosu’ cu boli d’astea uşchite nu mai pleca în veci din spaţiu’ ăsta pe care mi l-am dorit… Îmi place, zău! Puţin renovat, ceva gresie, lambriuri la mişto şi gata! Cu aprobările într-o săptămână îi dau drumu’ la internet-café… sau să fac un butic non-stop?… Hm!.. Loc e destul. Am pus-o! Super tare, frate!… toate, acte, ca la carte… Pa!…  Nu uitaţi să daţi like!

P.S. Libertatea imaginaţiei la rime vă aparţine!

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.