„Contabilitate” de Milena Munteanu

157
craiova-
Parcul din Caiova

Dl. Puiu Popescu, editor al revistei „Observatorul” de la Toronto, îmi spunea despre șansa pe care a avut-o să întâlnească oameni cu adevărat extraordinari care, din păcate, au plecat dintre noi… Domnia sa tocmai a publicat un articol care vorbea despre înmormântarea, sâmbătă, 5 decembrie 2020, a domnului profesor Nicolae Andrei, director al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova, fostul liceu „Carol”, care peste decenii a dat multe generații de oameni educați și remarcabili…

Tot domnul Popescu îmi spune că atunci când conducea tipografia din Craiova stătea nopțile publicând cărțile marelui Marin Sorescu, și că în timpul acesta se jucau și de-a „contabilitatea”. Poetul a murit la început de decembrie (8 decembrie 1996, la numai 60 de ani), după ce a tras o linie neagră sub el și a făcut socoteala, că să-i parafrazez lecția de contabilitate astfel învățată: Vine o vreme/ Când trebuie să tragem sub noi/ O linie neagră/ Și să facem socoteala.” (Marin Sorescu, Contabilitate).

Azi însă am aflat că s-a mai tras o linie neagră… că tocmai a plecat la ceruri domnul Cristel Bădescu, fost director al Trustului de Construcții din Craiova – care a fost director nu doar pentru un an sau doi, ci pentru un sfert de secol (da, 25 de ani!). Pe domnul Bădescu îl cunoșteam personal, căci fusese coleg de facultate, tatăl meu, Eugen Munteanu, fiind șef de promoție. Tatăl meu îl aprecia enorm pe domnul Bădescu, pentru toate calitățile sale extraordinare, de la o prezență extrem de plăcută, plină de umor, până la prietenia pe care au împărțit-o de când se știau. Pe plan profesional tata îi admira în mod deosebit simțul practic și uite așa au lucrat mână în mână, Eugen Munteanu fiind directorul Institutului de Proiectări Județene Dolj, iar Cristel Bădescu, directorul Trustului de Construcții. Pe ei doi i-a unit nu doar o colaborare extraordinară, ci și o prietenie mare. Pe lângă petrecerile între prieteni, cu ei ne vedeam la fiecare sfârșit de an școlar când mergeam în Parcul Poporului să mâncam mititei și să sărbătorim succesele școlare ale copiilor, încununate de coronițe… Ei, părinții, aveau realizările lor de sărbătorit, cum era construirea orașului Craiova: ei se bucurau ba de înălțarea Teatrului Național, acum numit Teatrul „Marin Sorescu”, ba de reamenajarea centrului orașului, ba de Spitalul „Nou” (în care aud că dl. Bădescu a fost spitalizat recent), ba de fântânile arteziene din centru, adică exact de ce este acum mândru orice craiovean. Unul dintre cei doi prieteni a contribuit la toate aceste realizări de la planșetă, când celălalt conducea șantierele… și uite așa s-a făcut Craiova frumoasă, așa cum o știm noi azi.

Drumurile celor doi prieteni s-au despărțit când tatăl meu a venit la noi în Canada, de unde s-a grăbit să plece pe neașteptate la cele veșnice. Domnul Cristel Bădescu a fost condus pe ultimul drum la Craiova pe timpul pandemiei. „Fiecare moare pentru el singur” – spune o vorbă. Și singuri au plecat, fiecare. Știu însă că cei doi prieteni sunt acum din nou împreună, celebrând poate, de unde sunt, realizările lor comune, pe care ni le-au lăsat nouă moștenire. Ei și-au facut datoria.

O generație de oameni înzestrați și responsabili, care au lăsat ceva în urma lor: poezii de care ne bucurăm și azi, un centru de oraș cu care ne mândrim, un spital, o școală de renume, pe unde am trecut și noi, căutând să ne școlim, atât cât s-a putut, firește. Asta, până au fost ei acolo, să ne îndrume pașii…

„Toate acestea fac un viitor luminos/ Pe care l-am trăit.”

În urmă au rămas dragi amintiri din cele „Câteva momente când era să fim fericiți,/ Câteva momente când era să fim frumoși,/Câteva momente când era să fim geniali.” (Marin Sorescu, Contabilitate).

Toronto, Canada, 5 decembrie 2020

Vezi și: Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.