Acasă În timp pentru iubita mea japoneză ”Copacul” de Tettyo Sayto

”Copacul” de Tettyo Sayto

60
Kinkaku-ji
Kinkaku-ji

logo rubrica tettyo saitoHei, Hiroko, uită-te la poza asta! E poza pe care prietena mea a făcut-o la intrarea din Kinkaku-ji (金閣寺, Pavilionul de Aur din Japonia). Zâmbetul ei luminos și scânteia lui Kinkaku-ji sunt o combinație minunată. Dar nu despre acest pavilion vreau să spun ceea ce vreau să spun. Uită-te alături. E un copac distorsionat în mod straniu. E ca un călugăr sfânt. Privindu-l, simt istoria infinită. Vreau să devin un vultur și să zbor în această istorie frumoasă.

Dar poate nu la asta te gândești. Înainte, ar trebui să te urci  în acest copac, nu-i așa? Tu ai urcat într-un copac ca acesta, în Kyoto, ca un copil obraznic? Ai urca, cu agilitate, pe pielea albă și sublimă a copacului. La mijlocul copacului, ți-ai scoate limba la mine. Apoi, ai urca până în vârf. Deși corpul tău ar fi negru-închis din cauza umbrei, aș înțelege că râzi.

Spre deosebire de tine, eu am locuit în zona rurală, dar nu pot urca în copac. Așa că eram ridiculizată de copii. Nu puteam, din cauza terorii. În copilărie, am încercat să iau un fruct – am uitat cum se numea copacul și am urcat. La început mi-era bine, dar o insectă a apărut pe scoarța copacului și m-a surprins, apoi am coborât. Am simțit mirosul bogat al ierbii. Deși mereu era blând, era țepos în egală măsură. Atunci au început să mă doară picioarele și am plâns. Așa că nu pot urca în copac, asta e teama mea. Hiroko, ți-am vorbit despre asta? Am uitat…

Am auzit muzica trupei argentinene la Control Club, București, atunci când ne plimbam pe drumul nopții. Lumina chihlimbarului era foarte frumoasă. Destul de beată, te plimbai ca și cum ai dansa. Ai găsit un copac mare și ai făcut un lucru incredibil. Tu ai urcat pe o mașină albastră și ai făcut un zgomot.

Dokan! Dokan!

Și de pe capota mașinii ai sărit în copac. Gândindu-mă la accidentul din copilărie, am simțit o teamă ca și cum inima mea ar fi fost în criză. Dar îmi ignorai sentimentul și continuai să urci cu putere. Această agilitate era ca a unui macac japonez care era foarte entuziasmat. Apoi, stând pe un trunchi de copac, ai țipat.

– Sunt kinobori-meijin, kinobori-meijin!

Era în limba japoneză, așa că n-am înțeles ce ziceai. Dar, mai târziu, am aflat că însemnă ”maestru în urcarea copacului” și am râs. Da, ești kinobori-meijin. Dar nu ți-ai amintit că ai zis asta. De fiecare dată când îți spuneam ”kinobori-meijin”, fața ta devenea roșie și era foarte, foarte drăguță. Dar n-am zis că voiam să te îmbrățișez, când tu țipai. Dacă te-aș îmbrățișa în acel loc înalt, plăcerea splendidă ar stropi sufletul meu. Privind înapoi, ar fi trebuit să-mi înving teama și să te îmbrățișez.

Încă o dată, eu îmi imaginez că ai urcat într-un copac la Kinkaku-ji. Te-ai cățărat ca un acrobat la circ. În spatele tău, eu urcam încet ca un bebeluș care se târăște. Tu, în vârf și cu fața la mine, cu o privire blândă, ai avea grijă de mine. Aș încerca să urc și să îți apuc mâna. Noi am vedea Kinkaku-ji împreună, din copac. Te-aș îmbrățișa, m-ai săruta. Ar exista un lac colorat de smarald. Noi am cădea în lac, liniștit, pașnic.

Arhiva rubricii În timp, pentru iubita mea japoneză de Tettyo Saito, scriitor de limba română din Japonia

Despre Tettyo Saito, vezi:  O nouă rubrică pe site-ul Leviathan.ro

NICIUN COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: