Text premiat la concursul de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a șaptea (5 – 15 decembrie 2019). Tema acestei ediții a fost: ”Crăciunul la români”.
Expresul zăpezii m-a dus până acasă, în depresiunea geografică cu obcini verzi, care privește spre Munții Rarău.
La fiecare staționare a trenului, am auzit vocile rostind regionalisme și arhaisme necunoscute cărților de expoziție. Acele cuvinte spuse în aburul rece al nopții m-au ținut trează până în zori, amplificându-mi emoția sosirii în gara în care eram așteptată de familie.
În îmbrățișările noastre, dincolo de cuvinte, apar gânduri nerostite și ne lăsăm prinși de emoțiile noastre speciale.
Casa părintească mă aștepta la fel ca altădată, pe culme, aproape de pădure, cu vedere către râul plin de păstrăvi.
Gerul de afară m-a obligat să mă urc direct pe soba din cărămidă, pentru a mă încălzi rapid, ca mai apoi să mă ascund sub plapuma tricoloră și să îmi recuperez somnul unei nopți înstelate de iarnă. Ce odihnă binemeritată!…
– Bună dimineața!, mi-a șoptit mama. Diseară vin colindătorii!…
Era Ajunul Crăciunului. Din dulap venea aroma prăjiturilor coapte în cuptorul copilăriei mele: cornulețe cu magiun, foi umplute cu cremă de vanilie, nuci, babe cu rahat și stafide, cozonac cu mac și ciocolata de casă.
Spre seară, bradul așezat în fața ferestrei a început să lumineze și am fost fermecată de parfumul lui, împodobit cu beteală și încărcat cu bomboane sfințite de preot cu agheasmă, preotul care a fost cu icoana Nașterii Domnului pe la toate casele.
Câinele a început să latre.
– Primiți cu colinda?, s-a auzit la ușă.
– Da!, am răspuns nerăbdătoare să ascult glasurile copiilor veniți să colinde.
Mântuitorul Prunc Iisus se născuse într-o iesle de dobitoace, înfășat apoi cu grijă de Maica Sfântă și așezat în așternutul din fân și paie. Îngerii din cer îi cântau doine de slavă și ode de bucurie. Cei trei magi de la Răsărit erau pe drum, ghidați de Stea, încărcați cu daruri de aur, smirnă și tămâie.
Le-am mulțumit colindătorilor pentru această veste minunată, răsplătindu-i după datină cu bani și servindu-i cu felii de plăcintă. Apoi i-am condus spre poartă, către alte case călduroase care îi așteptau.
Ningea. La lumina becului de afară, am mai măturat zăpada, pentru a se vedea cărarea principală.
Crăiasa zăpezii pusese stăpânire peste toată Bucovina, iar regatul ei de basm îi hipnotiza pe turiștii veniți în vacanță la pensiunile din zonă.
România este paradisul resurselor naturale și al credinței pure, tărâmul tuturor posibilităților.
În prima zi de Crăciun am servit masa în familie, după o perioadă de post ușor, cu multe dezlegări la pește. În meniul tradițional au fost la loc de cinste bucate alese precum sarmalele, friptura, cârnații de porc, toba, lebărul, salata bœuf, potolindu-ne setea cu vin și bere de casă. Eu am așteptat mai mult prăjiturile, ale căror gust doar mama le poate da cu dragostea și îndemânarea cu care le pregătește pentru fiecare sărbătoare.
După amiază am ieșit la săniuș cu verișorii mei, care locuiau în aceeași curte. Un săniuș al oamenilor mari, căci nu mai eram copiii de altădată, care aveau curaj să se aventureze cu săniile pe culmi abrupte.
Ne-am povestit întâmplările vieții care au urmat, după ce am crescut, făcând bulgări și oameni de zăpadă, în amintirea cetății albe pe care o ridicasem în livadă.
Ce bine era acasă!… Timpul era blând și se scurgea fără griji, aducând liniște interioară cu iubirea celor din jur, în special cea a părinților.
A doua zi soarele lumina orbește zăpada și am ieșit pentru o plimbare mai lungă, urcând până pe deal la bordeiul lui moș Matei. Am găsit urme în zăpadă, care arătau că cineva fusese cu calul după fân la unul dintre fânare. De acolo de sus îmi priveam fericită locul natal. Amintirile primei iubiri nu se uită niciodată.
În seara care a urmat, am plecat și eu la colindat pe la rude, ca o vizită de revedere.
Colindul se cântă afară, la ușă sau pe hol, iar gazdele ascultă din casă versurile divine cu care sărbătorim Crăciunul.
Suntem cuprinși de magie și ne bucurăm de fiecare cadou găsit sub brad. Moș Crăciun a fost darnic și bun ca de obicei și cred că este bucuros că românii au păstrat hornurile pe care este obișnuit să intre cu sacul.
Fiecare casă era luminată de brazii plini de diverse decorațiuni, toată lumea era învăluită în căldură și iubire. Aș fi vrut să nu se mai termine niciodată, dar următorul anotimp își aștepta rândul, iar Baba Dochia urma să arunce cojoacele de pe ea.
Am primit în dar înțelepciunea anilor care m-au surprins cu nenumărate schimbări și acum sunt mândră cu numele meu românesc și recunoscătoare acestor tradiții, care aduc oamenii împreună, lângă bradul de Crăciun.
Amara, jud. Ialomița
Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!
Vezi și: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!
